Copilul se intoarce de la gradinita, din parc sau de la locul de joaca, isi lasa geaca si spune simplu: „Nimeni nu a vrut sa se joace cu mine.”
Pentru un adult poate parea o situatie trecatoare. Pentru un copil mic, insa, un astfel de moment poate fi foarte important. El nu are intotdeauna capacitatea de a intelege diferentele dintre o simpla neintelegere, o zi in care ceilalti copii au avut alt joc si o situatie repetata de respingere.
De aceea, primul lucru pe care il poate face un parinte nu este sa gaseasca imediat o solutie, ci sa il asculte.
Nu incerca sa repari imediat situatia
Cand copilul spune ca ceilalti nu au vrut sa se joace cu el, reactia fireasca a parintelui poate fi sa spuna:
„Lasa, nu conteaza.”
„Mai bine te joci singur.”
„Poate copiii aceia nu sunt draguti.”
„Data viitoare du-te si joaca-te cu altcineva.”
Intentia este buna, dar copilul poate intelege altceva: ca supararea lui nu este suficient de importanta pentru a fi ascultata.
Inainte de orice sfat, incearca sa ii transmiti ca ai inteles ce simte.
Poti spune:
„Imi dau seama ca te-a durut cand ai vrut sa te joci cu ei si nu te-au primit.”
Sau:
„Ai vrut sa te joci cu ceilalti copii si ai ramas pe dinafara. Cred ca a fost greu pentru tine.”
Nu este nevoie sa ii spui imediat ca „nu e mare lucru”. Pentru copil, in acel moment, chiar poate fi un lucru mare.
Pune intrebari, dar nu transforma discutia intr-un interogatoriu
Dupa ce copilul se linisteste, poti incerca sa afli mai multe.
Intrebarile deschise sunt mai utile decat cele care sugereaza deja un raspuns.
In loc de:
„Te-au respins toti?”
mai bine:
„Ce s-a intamplat?”
sau:
„Tu ce ai vrut sa te joci cu ei?”
„Ce ti-au spus?”
„Ce ai facut dupa aceea?”
„A mai fost si alta data cand s-a intamplat asta?”
Uneori, raspunsul copilului poate fi surprinzator. „Nu au vrut sa se joace cu mine” poate insemna ca doi copii aveau deja un joc inceput, ca nu au inteles ce propunea copilul tau, ca unul dintre ei i-a spus „nu” sau pur si simplu ca jocul nu a functionat asa cum si-ar fi dorit.
Este important sa afli povestea copilului inainte de a trage concluzii.
Copiii mici nu stiu intotdeauna cum sa intre intr-un joc deja inceput
Una dintre abilitatile sociale pe care copiii le invata treptat este aceea de a intra intr-un grup care deja se joaca.
Un copil poate vedea alti trei copii construind un turn si poate merge direct spre ei, asteptandu-se sa fie primit imediat.
Daca ceilalti spun „nu”, copilul poate interpreta:
„Nu ma plac.”
In realitate, ceilalti copii pot fi pur si simplu foarte concentrati asupra jocului lor.
Parintele il poate ajuta sa invete cateva formule simple:
-
„Pot sa ma joc si eu cu voi?”
-
„Pot sa construiesc si eu?”
-
„Vrei sa facem impreuna?”
-
„Pot sa fiu si eu in echipa?”
-
„Ce pot sa fac in jocul vostru?”
Aceste replici pot fi exersate acasa, prin joc de rol.
Jocul de rol poate fi o solutie foarte buna
Pentru un copil mic, explicatiile lungi despre relatii si prietenie sunt mai putin eficiente decat o situatie pe care o poate vedea si repeta.
Parintele poate deveni „copilul din parc”, iar copilul poate exersa cum sa se apropie.
De exemplu:
Parinte: „Eu ma joc cu masinutele. Tu vrei sa vii la mine. Ce poti sa imi spui?”
Copilul: „Pot sa ma joc si eu?”
Parinte: „Sigur. Uite, tu poti conduce masina rosie.”
Apoi rolurile se pot schimba.
Prin astfel de exercitii, copilul nu primeste doar un sfat, ci invata o strategie pe care o poate folosi in realitate.
Invata-l ca un „nu” nu inseamna „nimeni nu ma place”
Copiii mici pot transforma foarte repede o experienta punctuala intr-o concluzie generala.
„Ana nu a vrut sa se joace cu mine” poate deveni:
„Nimeni nu vrea sa se joace cu mine.”
„Astazi m-au lasat singur” poate deveni:
„Nu am prieteni.”
Parintele poate ajuta copilul sa faca diferenta intre ceea ce s-a intamplat si ceea ce crede despre el.
Poti spune:
„Faptul ca un copil nu a vrut sa se joace acum cu tine nu inseamna ca este ceva in neregula cu tine.”
Sau:
„Uneori copiii vor sa se joace singuri, alteori vor sa se joace impreuna. Un «nu» de la un copil nu inseamna ca nimeni nu te place.”
Este o lectie importanta: respingerea unei invitatii la joaca nu este acelasi lucru cu respingerea copilului ca persoana.
Nu il invata sa insiste atunci cand celalalt copil spune „nu”
Este important ca, in incercarea de a-l ajuta sa isi faca prieteni, copilul sa nu invete ca trebuie sa insiste pana cand celalalt accepta.
Putem sa il invatam doua lucruri in acelasi timp:
„Poti sa intrebi.”
si
„Daca celalalt copil spune nu, cauta o alta varianta.”
De exemplu:
„Bine, poate ne jucam mai tarziu.”
Apoi copilul poate merge catre alt grup sau poate incepe o alta activitate.
Aceasta abordare il ajuta sa inteleaga ca si ceilalti copii au dreptul sa aleaga cum se joaca, la fel cum si el are acest drept.
Ajuta-l sa isi largeasca cercul de interactiuni
Uneori, copilul se fixeaza pe unul sau doi copii si considera ca trebuie neaparat sa fie acceptat de ei.
Parintele poate extinde usor perspectiva:
„Cu cine altcineva ti-ar placea sa te joci?”
„Cine mai era in parc?”
„Cu cine ai mai vorbit la gradinita?”
Poate exista un copil cu care nu s-a jucat pana atunci, dar cu care ar avea lucruri in comun.
Nu este nevoie ca fiecare copil sa devina prietenul lui. Scopul este ca micutul sa descopere ca exista mai multe posibilitati de conectare.
Nu compara copilul cu alti copii
Evita replici precum:
„Uite, verisorul tau isi face prieteni imediat.”
„Tu de ce nu te duci sa vorbesti cu ei?”
„Alti copii sunt mai sociabili.”
Aceste comparatii pot transforma o problema de moment intr-o eticheta pe care copilul incepe sa o creada despre sine.
In loc sa ii spui ce ii lipseste, concentreaza-te pe ceea ce poate invata.
„Hai sa ne gandim impreuna ce ai putea face data viitoare.”
Aceasta formulare transmite ca abilitatile sociale se pot exersa si dezvolta.
Daca este timid, nu il forta sa fie „cel mai sociabil copil”
Unii copii intra foarte usor intr-un grup. Altii au nevoie de mai mult timp pentru a observa, pentru a se acomoda si abia apoi pentru a participa.
Un copil mai rezervat nu are neaparat o problema.
Daca il impingem constant:
„Du-te si vorbeste!”
„Hai, nu mai sta acolo!”
„Trebuie sa iti faci prieteni!”
putem creste presiunea pe care o simte.
Mai util poate fi sa ii oferim pasi mici.
De exemplu:
„Data viitoare putem incerca sa saluti un copil.”
Apoi:
„Dupa ce il saluti, poti sa il intrebi daca vrea sa se joace.”
Obiectivul nu este sa il transformam intr-un copil extrovertit, ci sa ii oferim instrumente prin care sa poata interactiona in felul sau.
Ce faci daca acelasi lucru se intampla frecvent?
O situatie izolata nu inseamna neaparat ca exista o problema.
Dar daca acelasi mesaj apare foarte des, este util sa fii atent la context.
Observa:
-
daca acelasi copil sau acelasi grup il exclude;
-
daca micutul este lasat constant pe dinafara;
-
daca refuza sa mai mearga la gradinita sau in parc;
-
daca devine foarte trist dupa astfel de situatii;
-
daca spune frecvent ca „nimeni nu il place”;
-
daca apar schimbari importante in comportamentul lui;
-
daca exista tachinare, jigniri, amenintari sau comportamente agresive.
In cazul in care situatia se repeta, o discutie calma cu educatoarea sau cu adultul care supravegheaza grupul poate oferi informatii pe care copilul nu le poate transmite complet.
Vorbeste cu educatoarea fara sa acuzi
Daca problema apare la gradinita, abordarea poate fi una de colaborare.
In loc de:
„Copiii nu il baga in seama pe copilul meu.”
poti intreba:
„Am observat ca vine acasa si spune ca nu reuseste sa se joace cu ceilalti copii. Cum il vedeti dumneavoastra in timpul jocului liber?”
Sau:
„Observati daca incearca sa intre in jocurile celorlalti? Cum reactioneaza copiii?”
Educatoarea poate vedea interactiuni pe care parintele nu le poate observa.
Poate descoperi, de exemplu, ca micutul se apropie rar de ceilalti, ca asteapta sa fie invitat sau ca are dificultati in a respecta regulile jocului.
Aceste informatii pot ajuta familia sa lucreze concret asupra situatiei.
Nu transforma copilul intr-un „proiect social”
Este tentant ca, dupa cateva astfel de zile, parintele sa inceapa sa analizeze fiecare interactiune.
„Cu cine te-ai jucat?”
„Te-a lasat Maria sa intri?”
„De ce nu ai vorbit cu Andrei?”
„Ai avut prieteni astazi?”
Pentru copil, insa, acest lucru poate deveni obositor.
Gradinita si parcul trebuie sa ramana si spatii de joaca, nu doar teste zilnice de popularitate.
Uneori, cea mai buna intrebare poate fi pur si simplu:
„Ce ti-a placut astazi?”
Astfel, copilul invata ca valoarea zilei sale nu depinde exclusiv de cat de mult a fost acceptat de ceilalti.
Cum il ajuti sa isi faca prieteni
Prietenia la varste mici se construieste adesea mai usor in contexte repetate.
O intalnire scurta cu un singur copil poate fi mai usor de gestionat decat intrarea intr-un grup mare.
Parintii pot organiza, atunci cand este posibil, mici intalniri de joaca. Un copil poate interactiona mai usor cu un singur partener intr-un mediu familiar, unde adultul poate interveni discret daca este nevoie.
Activitatile comune sunt, de asemenea, utile:
-
construit cu cuburi;
-
desen;
-
plastilina;
-
puzzle;
-
jocuri cu masini;
-
gatit simplu impreuna;
-
jocuri de rol;
-
activitati in aer liber.
Scopul nu este ca cei doi copii sa devina imediat cei mai buni prieteni, ci sa aiba ocazii repetate de interactiune pozitiva.
Ce sa NU ii spui copilului
Atunci cand vine trist de la gradinita sau din parc, anumite replici pot face mai mult rau decat bine.
Evita:
„Nu mai fi sensibil.”
„Nu ai de ce sa fii trist.”
„Ignora-i.”
„Daca nu vor sa se joace cu tine, nici tu nu te mai joci cu ei.”
„Sigur ai facut tu ceva.”
„Trebuie sa fii mai interesant.”
Aceste mesaje pot transmite copilului ca emotiile sale sunt gresite sau ca este responsabil pentru faptul ca a fost respins.
Mai util este sa ii transmiti ca il intelegi si ca exista modalitati prin care poate gestiona situatia.
Ce ii poti spune, concret
Uneori, parintii stiu ca trebuie sa fie empatici, dar nu gasesc cuvintele potrivite.
O varianta simpla poate fi:
„Imi pare rau ca ai trecut prin asta. Inteleg ca ti-ai dorit sa te joci cu ei. Faptul ca ei au spus «nu» nu inseamna ca este ceva in neregula cu tine. Hai sa ne gandim impreuna ce poti face data viitoare. Poti sa intrebi daca te poti alatura jocului, iar daca nu vor, poti cauta un alt copil sau o alta activitate.”
Copilul nu are nevoie neaparat de o solutie perfecta in acel moment. Are nevoie sa stie ca nu este singur cu emotia lui.
Cand este cazul sa ceri ajutor suplimentar?
Daca sentimentul de respingere devine constant sau copilul manifesta o suferinta vizibila, este util ca parintele sa discute cu adultii care il cunosc in mediul educational.
Daca exista semne persistente de anxietate, retragere, tristete sau dificultati semnificative in relatiile cu ceilalti, o discutie cu un psiholog pentru copii poate fi, de asemenea, o modalitate de a intelege mai bine ce se intampla.
Important este ca ajutorul sa nu fie prezentat copilului ca dovada ca „este ceva in neregula cu el”.
Mesajul poate fi:
„Vrem sa te ajutam sa iti fie mai usor atunci cand esti cu ceilalti copii.”
Copilul nu are nevoie sa fie placut de toata lumea
Una dintre cele mai importante lectii pe care le putem transmite copiilor este ca nu vor fi acceptati in fiecare joc si nu vor deveni prieteni cu fiecare copil pe care il intalnesc.
Si asta este in regula.
Obiectivul nu este sa eliminam orice moment de respingere din viata copilului. Acest lucru nu este realist.
Obiectivul este sa il ajutam sa inteleaga ce simte, sa nu transforme un moment neplacut intr-o concluzie despre propria valoare si sa invete treptat cum poate interactiona cu ceilalti.
Uneori, raspunsul cel mai valoros al unui parinte nu este „Hai sa rezolvam imediat”, ci:
„Sunt aici. Povesteste-mi ce s-a intamplat.”
De acolo poate incepe, pas cu pas, invatarea unei abilitati importante: cum sa gestionezi un „nu”, cum sa cauti o alta conexiune si cum sa iti pastrezi increderea in tine chiar si atunci cand o zi de joaca nu a iesit asa cum ti-ai fi dorit.
Foto: magnific.com
