Copiii gelosi sunt rezultatul greselilor parintilor. Cele mai frecvente greseli care declanseaza gelozia

/ / Modificat: 2022-01-04
Copiii gelosi sunt rezultatul greselilor parintilor. Cele mai frecvente greseli care declanseaza gelozia

Gelozia este un sentiment pe care il pot simti, deopotriva, adultii si copiii. Daca la oamenii mari acesta are in spate diferite frustrari si nemultumiri, la copii este ceva mai mult instinctive si este produsul fricii de a pierde dragostea, afectiunea si atentia parintilor.

Cand apare gelozia la copii

In general, copiii devin gelosi atunci cand in familie apare un frate sau o sora mai mic/a.

Gelozia modifica simtitor comportamentul copiilor deoarece ei chiar sufera, iar ca parinti trebuie sa fim constienti de existenta ei. Cum poti inlatura gelozia ca parinte? Evita sa generezi temeri, sa acuzi copilul care este gelos sau sa adopti atitudini care pot croniciza aceasta gelozie.

Cele mai frecvente greseli comise de parinti, care provoaca gelozie la copii

Cand in familie apare un copil mai mic este inevitabil ca fratele mai mare sa experimenteze accese de gelozie. Ca parinti putem face, insa, mai multe lucruri care sa o faca sa dispara dupa un timp sau care macar sa nu o inteteasca.

1. Cand ai un copil mai mic, iti pierzi rabdarea cu cel mare si devii intolerant cu comportamente care pana acum nu pareau sa te deranjeze

Practic, uiti ca el, desi a devenit frate sau sora mai mare, este inca mic si are nevoie de tine la fel, daca nu chiar mai mult decat inainte. Cand in familie apare un fratior sau o surioara, copilul mai mare ar putea inregistra un regres la anumite capitole, iar daca nu ai rabdare si nu dai dovada de intelegere pentru ceea ce simte, vei incepe sa ai un copil foarte gelos pe mezin..

2. Parintii devin mai exigenti si uneori au asteptari nerealiste

Sa tratezi un copil mai mare ca si cum ar fi crescut brusc doar pentru ca a devenit frate mai mare, sa presupui ca el trebuie sa se comporte diferit dintr-o data este una dintre cele mai mari greseli pe care le poti face ca parinte.

Aratati-I rabdare si intelegere, invatati-l sa aiba grija de fratiorul sau de surioara lui, sa-l iubeasca, sa imparta totul cu el, sa se gandeasca mereu la el. Asa ceva nu se intampla de pe o zi pe alta si este nevoie de rabdare si de exercitiu. Sentimentele pozitive se construiesc, in timp ce cele negative, cum este gelozia, apar chiar peste noapte.

3. Pui distanta intre copil si mezin

Toti copiii vor sa "colaboreze" cu parintii cand in familie mai apare un copil. Daca il lasi sa o faca se va simti important si isi va lua in serios rolul de frate mai mare. Daca nu, vei “reusi” sa il faci sa se simta dat la o parte, marginalizat sau chiar exclus.

4. Ii vezi doar greselile

Poate comportamentul copilului sufera modificari si incepe sa faca prostioare mai multe, dar asta este doar pentru ca vrea sa iti atraga cumva atentia. Chiar daca il critici din cand in cand, nu uita sa subliniezi si lucrurile bune pe care le face. Este si el tot copil si ca are dreptul sa mai si greseasca.

Daca il certi in permanenta dupa ce se naste fratele sau mai mic, ii vei provoca o multime de frustrari si toate acestea se vor reflecta in comportamentul si sentimentele lui.

In agitatia provocata de cele mai multe ori de venirea pe lume a unui nou membru al familiei uitam sa ii spunem si sa ii aratam copilului mai mare ca il iubim. El are nevoie sa se simta inteles, protejat, iubit si sa fie asigurat ca nu va pierde din dragostea parintilor.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Gelozia intre frati

Articole recomandate

Citeste si despre