Chimia dintre tata si copil. Cum se dezvolta comportamentele paterne

/ / Modificat: 2021-08-01
Chimia dintre tata si copil. Cum se dezvolta comportamentele paterne

Se vorbeste mult despre comportamentele si instintele materne, insa prea putin despre cele paterne. Tatal joaca un rol important in viata copiilor si in dezvoltarea emotiilor si comportamentului acestora. Este insa un fenomen mult prea neglijat de toata lumea.

In societatea moderna, mersul la munca al femeilor a dus la o fortare a schimbarii in ceea ce priveste cresterea copiilor. Tatii, care in trecut doar munceau pentru a oferi o masa calda familiei, joaca acum un rol activ in cresterea bebelusului si a copilului. Acestia preiau adesea sarcini precum leganarea bebelusului, hranirea sau schimbarea scutecelor.

Tatii de astazi sunt mult mai implicati fizic si emotional in viata copiilor. Ii saruta mult mai mult, ii leagana, ii imbratiseaza, ii rasfata... . Toate acestea favorizeaza atasamentul patern, o legatura care dureaza in timp si produce siguranta fizica si emotionala pentru copil.

Dar de ce dezvolta tatii comportamente paterne?

Potrivit studiilor efectuate de cercetatori, instinctele paterne ale tatilor sunt produse de hormoni. La fel cum se intampla si in cazul instinctelor mamelor.

Tatal si relatia cu copilul

1. Perpetuarea speciei

Tatii dezvolta comportamente paterne cu scopul de a perpetua specia si de a prelungi ADN-ul acesteia. 

2. Exista hormoni paterni?

Barbatii dezvolta comportamente afectuoase datorita productiei unor hormoni precum:

Testosteron. Cand barbatul stie ca va fi tata, acest hormon scade. La fel se intampla si in momentul in care tatal doarme langa bebelus. Acest lucru duce la declansarea existentei unei afectiuni paterne, asemanatoare cu cea materna. Se manifesta un interes mai mare si o sensibilitate fata de copil.

Estradiol. Un studiu realizat de cercetatorii de la departamentul de biologie ai Universitatii Queens din Ontario, Canada, a detectat niveluri de estradiol la barbati, inainte ca acestia sa devina tati. Acesta este un hormon prezent, in mod traditional, la mame. Existenta estradiolului la tati, inca din timpul sarcinii partenerelor de viata, favorizeaza atitudinile de tandrete, sensibilitate si afectiune fata de copil. 

Cortizol. Cortizolul este, de asemenea, un hormon care prezinta variatii la barbati. Inainte de nasterea bebelusului, nivelul de cortizol creste si dupa nastere scade. Aceste variatii il ajuta pe tata sa se concentreze in timpul travaliului si sa manifeste interes fata de copil atunci cand acesta se naste. 

Prolactina. Prolactina este un hormon care este asociat mamelor. Este unul dintre hormonii responsabili de producerea laptelui si de capacitatea de alaptare a femeilor. Recent, niveluri crescute de prolactina au fost detectate la barbatii care au devenit tati. Prezenta acestor hormoni favorizeaza atitudini mai sensibile fata de bebelus, cum ar fi ingrijirea lui si calmarea acestuia cand plange.

3. Asemanari rezonabile?

Cercetari recente indica faptul ca bebelusii care seamana fizic si genetic cu tatii lor trezesc un interes mai mare pentru acestia.

Prin urmare, cresterea nivelului acestor patru hormoni in cazul tatilor duce la o relatie a acestora mai buna cu copiii. Nivelul acestor hormoni a crescut tot mai mult pe parcurs ce relatiile dintre tati si copii au devenit mai apropiate, iar tatii au inceput sa se implice tot mai mult in viata copiilor.

Sursa foto: piqsels.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Tata si fiica Dezvoltarea copiilor

Articole recomandate

Citeste si despre