In cadrul primului program din Romania dedicat dislexiei, "Mergi mai departe citind", OMV, in parteneriat cu Asociatia Romana pentru Copii Dislexici (ARCD), a derulat prima cercetare la nivel national ce vizeaza identificarea unor aspecte specifice acestei tulburari, precum si incidenta ei in Romania.
"Cercetarea a fost realizata cu scopul de a afla incidenta acestei tulburari in Romania si in randul copiilor cu varsta de pana in 11 ani. Totodata, a vizat identificarea dificultatilor intampinate de parinti, pedagogi si specialisti in vederea gasirii solutiilor optime pentru a veni in sprijinul lor, ajutand astfel copilul dislexic din Romania", a declarat Cristina Gulie, Research Specialist la OMV Petrom Marketing.
"Acest studiu a reusit sa surprinda realitatea cu care ne confruntam in terapia copiilor dislexici. Ma refer mai ales la gradul de cunoastere ingrijorator de scazut in randul specialistilor si al invatatorilor, identificat in faza calitativa si confirmat de studiul cantitativ. Acest lucru subliniaza necesitatea formarii specialistilor din Romania si elaborarea unor teste standardizate pentru a diagnostica dislexia, lucruri esentiale pentru comunitatea dislexicilor de la noi din tara", a declarat Eva Bartok, Presedintele Asociatiei Romane pentru Copii Dislexici (ARCD).
" Aceasta cercetare nationala este parte a unei initiative OMV mai ample, care a inclus actiuni in premiera in Romania, precum lansarea www.dislexic.ro, campaniile de informare si de strangere de fonduri derulate la nivel national, seminarul de specialitate organizat in anul 2011 sau pachetul educational oferit in mod gratuit copiilor dislexici", a spus Dragos Ivan, Marketing & Training Manager, OMV Petrom Marketing.
In medie, intr-un an specialistii vad 650 de copii in scoli si 75 de copii la cabinet. Studiul a aratat ca aproximativ 1 din 6 copii dislexici vazuti intr-un an in cabinet de specialisti sunt cazuri noi de dislexie. Acest lucru poate insemna ca diagnosticarea se face mai precis decat in anii precedenti, ori ca numarul copiilor dislexici este in crestere. Mai mult, aproximativ 4 din 10 copii aflati in evidenta unui specialist dintre cei intervievati sunt dislexici. Dintre acestia 40% au varste cuprinse intre 5 si 8 ani, iar 60%, intre 9 si 11 ani. Totodata, invatatorii intervievati au declarat ca au, in medie, 3 copii dislexici raportat la o clasa medie de 22 de copii.
In opinia majoritatii invatatorilor intervievati, copiii dislexici au nevoie de mai multa atentie decat ceilalti copii. Peste jumatate dintre invatatori au observat ca elevii lor dislexici traiesc cu frustrare sau cu teama si mai bine de jumatate dintre specialisti considera ca lipsa metodelor de predare specifice si lipsa terapiei pot duce, in timp, la autoizolare, scaderea stimei de sine si discriminarea copilului dislexic.
Desi 80% dintre parintii intervievati merg cu copilul dislexic la terapie cu un logoped o data pe saptamana, doar 28% merg saptamanal si la psiholog, iar 12% nu au ajuns deloc la un specialist. Principalele motive pentru aceasta situatie sunt: lipsa banilor, a timpului si informarea insuficienta in randul parintilor, asa cum arata studiul. In medie, doar 14% dintre copiii vazuti de un specialist au ajuns acolo la initiativa parintilor, 42% au fost identificati in gradinite si scoli de logopezi si psihopedagogi, in timp ce 27% au fost fost trimisi la un specialist la initiativa cadrelor didactice.
Terapia cu logopezi si psihologi reprezinta un factor important pentru imbunatatirea vietii copiilor dislexici. Studiul arata ca prin terapie 60% dintre copiii dislexici de pe listele specialistilor intervievati isi imbunatatesc semnificativ tulburarea de citire si calitatea vietii pana la sfarsitul scolii primare. Dar, desi 68% dintre specialisti recomanda ca frecventa terapiei sa fie mai mare decat o data pe saptamana, doar 43% dintre acestia declara ca dislexicii chiar fac terapie de cateva ori pe saptamana.
In prezent, 63% dintre copiii dislexici aflati in evidenta unui specialist prezinta, pe langa tulburarea de citire (dislexie), si tulburari de scriere (disgrafie), iar 45% si tulburari de calcul (discalculie).
Rezultatele cercetarii au relevat faptul ca diagnosticarea copilului dislexic este o provocare, deoarece copilul trebuie observat de catre un specialist pe o perioada lunga de timp. 8 ani este varsta la care specialistii pot spune cu certitudine daca un copil este sau nu dislexic, desi predispozitia la dislexie poate fi identificata de la varste mai fragede (5-6 ani).
O problema identificata de cercetarea calitativa este faptul ca specialistii se feresc sa diagnosticheze cazurile de dislexie. Acest lucru se poate datora si faptului ca nu exista protocoale standard de examinare si teste standardizate pentru scris si citit. De asemenea, aceasta nesiguranta poate veni din gradul insuficient de informare declarat de specialisti: 70% dintre acestia considera ca sunt oarecum informati cu privire la dislexie, metodele de diagnosticare si metodele de terapie.
In prezent, in Romania nu exista metode standard dedicate diagnosticarii dislexiei. In randul specialistilor, cea mai populara metoda de diagnosticare a dislexiei o constituie testele, urmate de exercitiile de citire, utilizate de 20% dintre specialistii intervievati.
Doar 13% dintre copiii diagnosticati pe care specialistii ii au in evidenta au certificat CES (cerinte educationale speciale) pentru aceasta tulburare. Acesta ofera copilului, printre altele, acces la instruire scolara diferentiata, adaptata, si la asistenta educationala, sociala si medicala complexa, destinate persoanelor cu CES.
81% dintre specialisti considera ca integrarea copiilor dislexici in invatamantul primar este cea mai buna optiune de educatie pentru a ameliora simptomele tulburarii si pentru a preveni dificultatile de integrare sociala a adultului dislexic. Astfel, copilul dislexic ar trebui acceptat in clase integratoare si sprijinit sa se dezvolte pe baza propriilor abilitati.
Copilul dislexic are nevoie si de o abordare personalizata in ceea ce priveste predarea si evaluarea rezultatelor. Acest lucru presupune exercitii cu un grad mai scazut de dificultate si mai mult timp la teste. 44% dintre parintii intervievati se declara, in general, multumiti de sprijinul oferit de cadrele didactice, insa exista si parinti care se declara destul de nemultumiti. Unii parinti afirma ca in clasele primare copiilor lor nu li se ofera mai multa atentie si nu li se aplica metode specifice de predare si evaluare. Mai mult, exista parinti care sustin ca invatatorii ii considera pe copii destepti, dar lenesi, ii trateaza drept copii cu dizabilitati sau ii marginalizeaza. Acest lucru, in contextul in care doar 43% dintre invatatori se considera oarecum informati despre dislexie si despre optiunile pe care le au la dispozitie pentru a sprijini copiii dislexici.
Mai mult, specialistii sustin ca lucrul suplimentar este extrem de important in cazul copilului dislexic. In acest sens, studiul cantitativ arata ca 77% dintre parintii intervievati petrec minim 2 ore pe zi pentru a face exercitii suplimentare cu copiii lor dislexici. Parintii sunt optimisti in ceea ce priveste ameliorarea dislexiei copiilor lor. Astfel, 73% dintre ei cred ca aceasta tulburare se va ameliora.
Studiul cantitativ a aratat ca aproximativ doua treimi dintre specialisti considera ca metodele de predare si de evaluare din scoli sunt foarte putin sau deloc adaptate nevoilor copilului dislexic, aspect confirmat si de jumatate dintre invatatorii intervievati. Mai mult, 55% dintre invatatori declara ca nu au resursele necesare pentru a lucra cu copiii dislexici. Pe de alta parte, peste jumatate dintre specialisti considera ca exista si alte piedici in ceea ce priveste ameliorarea simptomelor copilului dislexic, si anume: lipsa instrumentelor specifice sau a sustinerii din partea parintilor, precum si lipsa sustinerii din partea statului, prin legislatie.
Parintii se asteapta ca sistemul de invatamant sa contribuie la ameliorarea dislexiei copiilor lor: 91% dintre acestia considera ca integrarea copiilor dislexici in invatamantul primar este cea mai buna optiune de educatie pentru a imbunatati simptomele copilului lor dislexic pe termen lung.
In acest context, procentele obtinute pentru clasele primare in cadrul cercetarii pot reprezenta un indiciu referitor la situatia copiilor dislexici din gimnaziu, pe care acest studiu nu a abordat-o. Nevoia crescuta de informare in randul specialistilor, precum si faptul ca doar 15,5% dintre romani au auzit despre dislexie, pot reprezenta premise suficiente pentru demararea unor actiuni viitoare in vederea formarii de specialisti si cresterii notorietatii acestei tulburari in randul populatiei, pentru a imbunatati calitatea vietii in cadrul acestei comunitati.
Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro
