Piata Taraneasca, Mester(Esti) si targ de antichitati la MNTR

/ / Modificat: 2015-03-27
Piata Taraneasca, Mester(Esti) si targ de antichitati la MNTR

De vineri pana duminica, 27 - 29 martie, 100 de producatori, mesteri populari, artizani si colectionari va asteapta in curtea interioara a Muzeului National al Taranului Roman la un nou targ marca Piata Taraneasca!

Cum cere traditia la Piata Taraneasca, veti putea lua, dupa pofta si numai pe degustate: mere, nuci si poame uscate, suc de mere si palinci, turta dulce si cofeturi, poale-n brau si placinte-ntinse fel de fel, prajituri de casa de post si de dulce, tarte si paine în trei culori, dulceturi, zacusti, siropuri si miere de albine, branzeturi, casuri si cascavele, afumaturi preparate dupa retete cu traditie, ciocolata de casa si alte asemenea bunatati. 

Se prepara la fata locului: scoici la tigaie, prepelita cu rozmarin, busuioc, vin alb si verdeturi, plachie de crap cu mamaliguta si storceag – regina ciorbelor pescaresti.

Mesteri vestiti si artizani priceputi vor expune: ii, icoane, sticla prelucrata, ceramica, obicete din lemn, cosmetice naturale, bijuterii din piele, cupru, pietre semipretioase, obiecte de vestimentatie traditionala si nu numai, cufere de lemn, oua încondeiate, altite si cojoace cusute, decoratiuni de Paste din panusa si mutle altele, fel de fel, de prin satele si orasele Romaniei. Se va ciopli în lemn, se vor încondeia oua, se vor realiza tablouri din flori, se va împasli lana, se va croseta si cusea la fata locului, laolalta cu mesterii. 

In curtea din spate colectionarii de antichitati taranesti si nu numai se aduna din toata tara sa expuna obiecte vechi cu semnificatii si povesti de demult: mobilier, obiecte din gospodaria taraneasca, lazi de zestre, port si tesaturi, ceramica si portelanuri, monede si carti postale, tablouri, carte veche si multe altele. 

Toate acestea le gasiti, de vineri pana duminica, numai în curtea interioara a Muzeului National al Taranului Roman, la Piata Taraneasca! 

Intrarea este libera!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Targuri

Articole recomandate

Citeste si despre