Alexandru Papadopol debuteaza in dublajul de animatie cu Savva: Inima de razboinic

/ / Modificat: 2015-12-10
Alexandru Papadopol debuteaza in dublajul de animatie cu Savva: Inima de razboinic

Actor al teatrului Odeon si unul dintre cele mai importante nume ale generatiei sale, Alexandru Papadopol s-a remarcat in urma aparitiilor sale tv si are deja o impresionanta cariera cinematografica, urmand ca din 11 decembrie sa debuteze in dublajul de animatie, odata cu lansarea filmului Savva: Inima de razboinic pe marile ecrane. 

"Trebuie sa marturisesc ca e prima oara cand fac un dublaj de desene animate si am ceva emotii. Ma bucur sa-l dublez pe lupul Anggee, pentru ca filmul mi se pare foarte bun. Am ras de multe ori in timpul dublajului, iar asta cred ca este cel mai important pentru un desen animat, sa fie amuzant. Presupun ca principalul barometru sunt copiii nostri. Fiica mea deja este foarte incantata ca dublez un personaj in Savva si abia asteapta sa ma auda pe ecran."

O aparitie neasteptata, Anggee pare sa fie ultimul lup alb cu puteri magice ramas in viata. Acesta porneste in calatorie alaturi de Savva din dorinta de a-l ajuta si din convingerea ca se afla in compania razboinicului pe care lumea il astepta.

Intre cei doi se va lega imediat o prietenie extrem de stransa. Misterios si calm, lupul il va indruma pe Savva in misiunea lui si ii va oferi cele mai bune sfaturi pentru a-si salva familia. Totusi, personajul ascunde un secret urias care ar putea afecta radical destinul celui mai bun prieten al sau.  

O animatie 3D spectaculoasa destinata celor mici, "Savva: Inima de razboinic" aduce pe marile ecrane, din 11 decembrie, cele mai curajoase aventuri si o calatorie interesanta pana la capatul pamantului.

Animatia dublata in limba romana ii are deja in distributie pe Alina Eremia in rolul lui Savva, Nicole Cherry ca simpatica Puffy, Alexandru Papadopol in rolul lui Anggee, dar si alte voci celebre pe care le veti decoperi urmarind filmul la cinema.  

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Filme copii

Articole recomandate

Citeste si despre