Transplantare chirurgicala a unui fragment osos.

Autogrefa - De departe cea mai practica dintre grefele de os, ea consta in prelevarea unui fragment de la subiectul in cauza la nivelul tibiei sau crestei iliace (marginea superioara a osului bazinului). Autogrefele sunt intrebuintate pentru a usura consolidarea unui os fracturat. Ele sunt utilizate, de asemenea, pentru a realiza ceea ce se numeste butee (obstacol plasat intr-o articulatie pentru a limita miscarile excesive si pentru a preveni astfel luxatiile). Grefonul este pus si incastrat in locul pierderii de substanta si, la nevoie, fixat cu suruburi. Autogrefele au foarte bune rezultate, incorporarea grefonului in osul grefat efectuandu-se intr-un rastimp de 6 saptamani.

Alogrefa - Aceasta tehnica se foloseste atunci cand pierderea de substanta este foarte mare, de exemplu dupa ablatia tumorilor osoase. Grefonul provine atunci de la o persoana decedata sau operata (ablatia capului femural in caz de artroza); el a fost tratat prin iradiere si conservat prin congelare sau liofilizare intr-o banca de organe. Grefonul este fixat cu ajutorul unui cui sau a unei placi atunci cand se reconstituie un os, cu ajutorul unei proteze atunci cand se reconstituie o articulatie si periferia ei. Rezultatul este mai putin bun decat al autogrefelor. In general, grefonul "nu prinde" simoare: el serveste atunci drept trama pe care se reconstituie treptat noul os.