Dificultate a vorbirii nelegata de o atingere a organelor de fonatie (limba, buze, val palatin etc.) sau de comanda nervoasa a acestor organe.
Exista doua mari tipuri de disartrie, care difera fiziologic: tipul paralitic si tipul neparalitic.
- Disartriile paralitice sunt consecinte ale unei atingeri directe a muschilor (miastenie), unei atingeri a bulbului rahidian (scleroza laterala amiotrofica) sau a unor leziuni bilaterale ale cailor care merg de la cortex la bulb. In acest ultim caz se vorbeste de sindromul pseudobulbar; el se intalneste, de exemplu, in accidentele vasculare cerebrale multiple si la scleroza in placi.
- Disartriile neparalitice sunt consecinte ale unor atingeri ale encefalului in decursul bolilor neurologice (leziuni ale cerebelului, boala lui Parkinson, coree, atetoza).
Semnele exacte depind de boala in cauza. In atingerile cerebelului, de exemplu, debitul este lent si sacadat; in cursul bolii lui Parkinson, vocea este de intensitate mica si monotona; in coree si in atetoza, ea este ragusita si fortata, cu variatii excesive de putere.
Unele disartrii sunt ameliorate prin ortofonie (reeducarea vocii). In general, tratamentul lor este cel al bolii in cauza.