Draga lume care judeca prea usor,
Ma numesc Ana. Am 16 ani si de cele mai multe ori sunt adultul din casa mea. Nu pentru ca vreau, ci pentru ca trebuie. Parintii mei sunt prezenti fizic, dar emotional si moral... absenti.
Ei nu sunt exemplele pe care ti le imaginezi intr-un manual de parenting. Nu am vazut organizare, responsabilitate sau sprijin constant din partea lor. In schimb, am invatat sa ma scol singura, sa-mi fac temele fara ajutor, sa gasesc solutii cand lipseste mancarea si sa le ascund lor greselile in fata lumii.
Ce inseamna sa fii copilul unor parinti iresponsabili?
Inseamna sa te maturizezi inainte sa fii pregatit. Inseamna sa porti in spate grijile altora, sa inveti sa minti profesorii ca sa acoperi betiile tatalui, sa-ti tii fratii mai mici cand plang si sa gasesti cuvintele potrivite pentru a linisti o mama care se prabuseste psihic.
Inseamna sa traiesti cu anxietatea ca oricand poate aparea ceva care sa-ti dea peste cap putinul echilibru pe care ti l-ai creat.
Cum reusesti sa razbati cand familia e anti-modelul tau?
Cu greu. Dar nu imposibil. Am invatat sa caut in afara ceea ce nu am gasit acasa: profesori care m-au incurajat, carti care mi-au oferit repere, prieteni care mi-au dat un strop de normalitate.
Am invatat sa transform dezamagirea in motivatie. Pentru ca da, chiar si in cele mai intunecate colturi ale copilariei poti aprinde o scanteie de speranta.
Mesajul meu pentru alti adolescenti ca mine
Stiu ca e nedrept sa fii cel responsabil cand nu ai apucat sa fii copil. Stiu cat de grea e povara cand ti se cere sa „fii tare” pentru ca nimeni altcineva nu e. Dar te rog: nu lasa mediul in care traiesti sa-ti defineasca valoarea. Tu esti mai mult decat greseala parintilor tai. Poti rupe lantul. Poti construi altceva. Poti fi tu adultul bun de maine, chiar daca ai fost copilul uitat de azi.
Mesajul meu pentru parinti
Daca te regasesti in acest scenariu... te rog, uita-te la copilul tau. Nu mai astepta ca el sa fie responsabilul casei. Ia-ti inapoi rolul. Copiii au nevoie de siguranta, nu de facturi in mana. Au nevoie de incurajari, nu de critici. Au nevoie de modele, nu de scuze.
Sunt multi copii care cresc invers, devin adulti inainte sa se bucure de copilarie. Intr-o societate in care nu toti parintii isi asuma rolul, e vital sa ascultam vocile acestor tineri, sa le oferim sprijin si sa nu-i mai judecam.
Uneori, cei mai maturi oameni poarta inca ghiozdanul in spate.
Foto: Freepik.com
