La doar 7 ani se lupta cu un balaur invizibil. Arma secreta a bataliei cu cancerul

/ / Modificat: 2022-09-29
La doar 7 ani se lupta cu un balaur invizibil. Arma secreta a bataliei cu cancerul

La 7 ani Catalin se lupta cu un balaur! Din pacate nu este unul imaginar, dintr-o poveste de Ispirescu! Balaurul cu care se bate in fiecare zi micul-viteaz nu scoate flacari pe gura, dar mistuie sperante, visuri, zambete! Catalin nu e insa singur in lupta pe care trebuie sa o poarte! Parintii, prietenii de la scoala, rudele si comunitatea ii sunt alaturi! In plus, micul-viteaz are o super-putere: bucuria inocenta de a trai!

,,In urma unei investigatii medicale am fost anuntati ca fiul nostru are cancer. Nu va puteti imagina durerea pe care o simte un parinte in astfel de momente! Cand am aflat, am simtit cum pica cerul pe mine! Am crezut ca totul s-a sfarsit! Nu intelegeam - nici eu, nici sotia - ce ni se intampla. De ce? Unde a fost greseala noastra?”, povesteste vadit afectat de situatie, Nicolai Boicu tatal lui Catalin.

,,Totul a fost bine si frumos in familia noastra pana am observat la ingerasul nostru o asimetrie evidenta a abdomenului. Au urmat multe investigatii la multi medici, multe pareri, lacrimi si foarte multa durere, dupa care am primit raspunsul care ne-a lasat inmarmuriti,” povesteste mama lui Catalin, Natalia Boicu.   

 Lupta cu cancerul la doar 7 ani

Anul trecut, baiatul a fost diagnosticat cu cancer la rinichi in stadiul 4, iar din acel moment spitalul i-a devenit a doua casa. Neputinciosi in fata unei astfel de realitati, parintii - o familie modesta din Republica Moldova - au inceput sa caute solutii in strainatate pentru a-si putea salva copilul. Dupa un tratament agresiv si de durata derulat intr-o clinica din Turcia, micul-viteaz a invins balaurul si s-a intors acasa.

,,Nu va puteti inchipui cat de fericiti am fost sa il vedem pe Catalin in prima lui zi de scoala. Cata bucurie si fericire avea pe chipul sau ca va putea sa se joace si sa invete alaturi de prietenii si colegii lui! Atat am fost de fericiti ca fiul nostru este scolar si i-am multumit lui Dumnezeu si tuturor oamenilor care ne-au ajutat sa ajungem sa vedem acest moment din viata noastra de parinti,” marturiseste tatal lui Catalin.

 Lupta cu cancerul la doar 7 ani

Bucuria familiei Boicu nu a durat insa mult timp. Din nefericire, pe 10 septembrie, lui Catalin i s-a facut rau la scoala. Boala a recidivat, iar viata micului-viteaz depinde acum de un tratament foarte costisitor.

,,Suma este enorma pentru familia noastra, peste 43.000 de euro! Eu sunt mecanic auto si am salariu 3.000 de lei, iar sotia este casnica. Nu avem efectiv cum sa platim acesti bani! La inceput ne descurcam, mai aveam ajutorul parintilor, avem pamant, pasari si animale in gospodarie, copii erau mai mici si parca nu prea simteam greutatile. Dar cand am aflat ce inseamna boala mezinului, am crezut ca ma duc si nu ma mai intorc!”

Cu sprijinul Asociatiei Salveaza o inima, baiatul a reinceput chimioterapia. Catalin se afla in acest moment in Turcia alaturi de mama lui. Suma totala de care are insa nevoie pentru a lupta cu un astfel de diagnostic este departe de a fi stransa!

,,Orice donatie facuta in conturile Asociatiei „Salveaza o inima” inseamna o noua sansa la viata pentru micul viteaz care a dus deja o batalie impotriva cancerului. Doar fiind alaturi de aceasta familie, ii vom oferi copilului speranta intr-un viitor in care isi poate pastra zambetul senin si isi va aduce aminte cu bucurie si recunostinta ca a fost salvat de la moarte,” Vlad Placinta, presedintele Asociatiei Salveaza o inima!

Parintii nu au de ales decat sa spere in ajutorul oamenilor de bine si sa se roage pentru sanatatea copilului lor.

,,Catalin imi spunea deseori ca atunci cand va creste o sa faca bani multi ca sa putem merge cu totii la circ, la gradina zoologica si sa poata cumpara multa inghetata. Imi spunea ca vrea sa se faca sofer de camion, ca sa poata aduce cadouri copiilor. E vioi, vesel si sociabil. Are multi prieteni si cu totii au grija de el. Ii stiu situatia si se straduiesc sa se joace atent cu el, sa nu il loveasca, sa nu il supere,” povesteste tatal lui Catalin.

Pentru donatii si sponsorizari din partea companiilor accesati linkul:

https://salveazaoinima.ro/catalin-boicu/

Denumire entitate: Asociatia „SALVEAZA O INIMA”

Cod de inregistrare fiscala: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Va rugam sa specificati in transferul bancar, la detaliile platii, numele Catalin Boicu!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sanatatea copiilor

Articole recomandate

Citeste si despre