Insolatia la copii: o urgenta medicala

/ / Modificat: 2020-08-10
Insolatia la copii: o urgenta medicala

Insolatia la copii poate fi periculoasa si este o urgenta medicala in special in cazul sugarilor, deoarece se pot deshidrata foarte usor. 

Parintii trebuie sa fie foarte atenti cand ies la plimbare cu copiii vara, cand temperaturile sunt ridicate si sa recunoasca simptomele insolatiei. 

Ce este insolatia

Insolatia este o foma de hipertermie: o crestere anormala a temperaturii corpului, insotita de semne fizice care pot afecta sistemul nervos. Insolatia este o urgenta medicala, deoarece poate fi fatala in special in cazul copiilor, daca nu este tratata rapid. Hipertermia severa este definita prin cresterea temperaturii la 40 grade Celsius si chiar peste aceasta valoare.

In mod normal, corpul poate elimina caldura excesiva la nivelul tegumentului si evaporare prin transpiratie. In cazul in care insa este vorba despre o caldura extrema si umiditate crescuta, corpul nu mai este insa capabil sa elimine aceasta caldura si atunci temperatura poate creste la peste 40 de grade Celsius. 

Simptomele insolatiei la copii 

  • copilul devine mai agitat si mai irascibil decat in mod normal 
  • apare starea de slabiciune si oboseala extrema
  • pielea este palida, umeda si rece
  • copilul prezinta stare de somnolenta
  • in cazul sugarilor scutecele sunt mai putin umede
  • urina este inchisa la culoare
  • copilul refuza sa vea apa sau fie alaptat
  • crampe musculare
  • senzatie continua de sete (pe masura ce bebelusul ori copilul devine tot mai slabit, va bea mai putine lichide)
  • pielea este uscata, gura se usuca, la fel si ochii (cel mic nu are lacrimi atunci cand plange).

Simptomele alarmante in cazul insolatiei la copii

  • cresterea temperaturii corpului
  • inrosirea pielii, incalzirea si uscarea ei
  • cel mic respira tot mai repede
  • varsaturi
  • cel mic este confuz
  • coma (in aceasta situatie, copilul nu raspunde cand este atins sau strigat).

Important: in cazul insolatiei, in prima faza, pielea copilulului este in general umeda, deoarece corpul face efort pentru a transpira. In faza grava insa, pielea devine uscata si poate aparea starea generala de rau, cu confuzie, ameteli si coma, in aceasta faza existand pericolul de deces. In acest caz, este nevoie de interventia rapida pentru un tratament in spital. 

Cauzele insolatiei la copii

Principala cauza a insolatiei la copiii este deshidratarea. Inainte ca simptomele insolatiei sa se agraveze, sugarii pot prezenta mai intai crampe musculare si oboseala. 

Semnele de deshidratare in cazul copiilor 

Deshidratarea este foarte periculoasa pentru copii si apare in general ca epuizare din cauza caldurii excesive. Iata care sunt principalele simptome ale deshidratarii: 

  • senzatie crescuta de sete
  • slabiciune si oboseala extrema
  • lesin
  • crampe musculare
  • greata si varsaturi
  • iritabilitate
  • durere de cap
  • transpiratie crescuta
  • temperatura corpului creste, dar la mai putin de 40 grade C
  • Semnele de supraincalzire
  • greata
  • varsaturi
  • oboseala
  • piele rece si umeda
  • crampe musculare (la copiii mai mari)

Medicii recomanda ca sugarii in timpul verii daca sunt alimentati natural trebuie sa fie alaptati mai des, iar sugarii de peste 6 luni care sunt si diversificati pot primi apa intre mese.

Tratament insolatie la copii

Sugarii care prezinta simptome de insolatie trebuie dusi intr-un spatiu racoros,  dezbracati, stersi cu un burete umed cu apa rece si trebuie sa li se administreze lapte sau lichide in functie de varsta. Temperatura corpului trebuie monitorizata si administrate antitermice. In cazuri grave, este necesara internarea in spital. 

Cand este insolatia o urgenta medicala

Insolatie devine o urgenta medicala atunci cand temperatura copilului ajunge la 40,5 grade Celsius si apar simptomele enumerate (cum ar fi absenta transpiratiei, crize convulsive, letargie sau daca cel mic isi pierde cunostinta). Daca insolatia este lasata netratata, ea va evolua rapid si ar putea duce chiar la decesul copilului.

Prevenirea insolatiei la copii: principalele masuri 

  • evita expunerea prelungita la soare a copiilor 
  • evita plimbariel vara intre orele 10.00-17.00
  • aplica pe fata si corp protectie solara
  • alege o imbracaminte lejera de culoare deschisa 
  • copiii trebuie sa poarte palarii 
  • hidrateza-i cu apa sau lapte 
  • evita bauturile acidulate

Sursa: webmd.com

Articole recomandate

Citeste si despre