5 lucruri pe care trebuie sa le stii despre canuta copilului

/ / Modificat: 2016-08-02
5 lucruri pe care trebuie sa le stii despre canuta copilului

Poate ca alegerea unei canute pentru copilul tau ti se pare cel mai usor si neinsemnat lucru din lume si iti imaginezi ca singurul lucru pe care trebuie sa-l faci pentru a intra in posesia ei este sa intinzi mana catre raft si sa o platesti.

Insa cele mai simple lucruri nu sunt intotdeauna atat de simple precum par, iar atunci cand vine vorba despre copii, trebuie sa ne obisnuim sa acordam importanta tuturor detaliilor, chiar si acestuia.

Desi canuta copilului intra in categoria lucrurilor folosite zi de zi de catre milioane de oameni, alegerea uneia potrivite poate fi mai anevoioasa decat pare. Materialul din care este facuta poate contine substante toxice sau substante care reactioneaza cu lichidele pe care copilul le consuma, iar urmarile folosirii unei cani nepotrivite, mai ales in cazul copiilor, pot avea urmari destul de grave.

Vopselurile care sunt folosite pentru a transforma aceste obiecte banale in adevarate atractii pentru cei mici pot fi, de asemenea, toxice.

Mai mult decat atat, alte materiale pot reprezenta mediul potrivit pentru dezvoltarea mucegaiului sau pentru bacterii si fungi, cu atat mai mult ca vorbim despre un obiect pe care il asociem cu umezeala.

Tocmai din aceste motive, trebuie sa fii foarte atenta atunci cand alegi o canuta pentru copilul tau si sa inveti sa ai grija de ea astfel incat sa nu devina periculoasa.

Iata 5 lucruri de care sa tii cont atunci cand faci asta!

1. Foloseste o perie pentru a o curata

Uita de buretii de spalat vase. Acestia sunt vesnic umezi si reprezinta un mediu propice pentru inmultirea bacteriilor. Inlocuieste buretii si lavetele cu o perie destinata curatarii sticlelor. Cumpara una noua si obisnuieste-te sa o schimbi regulat, la fel cum procedezi si cu periutele de dinti. Pastreaz-o doar pentru a spala canuta copilului cu ea si evita sa o utilizezi si pentru curatarea altor vase, astfel vei reusi sa o mentii in conditii igienice pentru mai mult timp.

2. Spala canuta cu mana

Nu folosi masina de spalat vase pentru a curate canuta copilului. Spal-o cu apa fierbinte si cu detergent, cu ajutorul periei care iti va oferi acces facil in toate unghiurile interioare si in cele exterioare.

Obisnuieste-te, de asemenea, sa o speli dupa fiecare utilizare si nu la sfarsitul zilei, dupa ce copilul a folosit-o deja de zeci de ori. Din cand in cand, o poti steriliza prin fierbere, pentru a distruge toti germenii.

Daca vrei neaparat sa o speli in masina de spalat vase, asigura-te intai de igiena acesteia si selecteaza ciclul sanitar si optiunea de uscare cu aer cald, care va contribui la eliminarea bacteriilor de pe orice recipient, indiferent daca este confectionat din sticla, plastic sau portelan.

3. Dezasambleaza si curata

Canutele pentru copii sunt adesea construite din mai multe componente, asemenea unui puzzle. Nu incerca sa economisesti timp curatand cana in intregime, dintr-o singura spalare, ci dezasambleaz-o si spala cu grija fiecare component.

Este important sa faci asta, tocmai pentru ca bacteriile au tendinta de a se dezvolta chiar la imbinarile dintre componente.

In plus, astfel o vei putea si usca sau sterge eficient, iar acest lucru este necesar din cauza faptului ca germenii se inmultesc in mediul umed.

4. Fereste-te de anumite tipuri de cani pentru copii

Daca folosesti pahare sau cani de unica folosinta, evita sa le refolosesti. Desi unele dintre ele par ca pot fi spalate, sunt concepute in asa fel incat sa poata fi folosite o singura data. Un alt tip de cani pentru copii pe care ar fi bine sa le eviti sunt cele prevazute cu paie siliconate.

Desi par o idee buna si o modalitate mai usoara de a face trecerea de la biberon la canuta, paiele sunt foarte greu de curatat si reprezinta un adevarat focar de infectie pentru cei mici si un pericol destul de serios.

5. Inlocuieste constant cana copilului

Canile din plastic se zgarie foarte usor, iar bacteriile se pot aduna in crapaturi si zgarieturi si il pot pune in pericol pe copilul tau. In functie de materialul din care este confectionata canuta si de rezistenta acestuia, trebuie sa faci in asa fel incat sa o inlocuiesti cu una noua la fiecare una sau cel mult doua luni.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Sfaturi mamici

Articole recomandate

Citeste si despre