Comportamente care pot afecta integrarea copilului in varsta de 3 ani la gradinita

/ / Modificat: 2020-08-18
Comportamente care pot afecta integrarea copilului in varsta de 3 ani la gradinita

Gradinita este primul pas al unui copil catre integrarea in societate. In momentul in care ajunge in colectivitate, copilul in varsta de 3 ani trebuie sa posede anumite abilitati pentru a se putea acomoda usor in grupuri.

 

Psihologul Monica Bolocan a explicat ce comportamente ale copiilor pot afecta integrarea lor la gradinita. 

  • "Nu vorbeste sau nu leaga cuvintele in propozitii cu sens. Este atipic atunci cand copilul repeta frecvent ce aude de la ceilalti, ca un ecou, fara a parea sa inteleaga ce a spus. De asemenea, este un semnal de alarma atunci cand copilul vorbeste numai acasa sau in prezenta doar a catorva persoane cunoscute, fiind complet “mut” in fata altor persoane sau in contexte sociale noi.
  • Refuza sa stea singur pentru perioade foarte scurte de timp sau devine foarte agitat si plangacios atunci cand este lasat in grija altor persoane cunoscute in afara de mama
  • Evita interactiunea cu alti copii sau loveste, musca si impinge fie fara motiv, fie cand doreste jucaria altui copil sau i se cere sa imparta o jucarie
  • Are selectivitati alimentare extreme: mananca (inca) pasat, cere alimente de o anumita culoare (ex: numai albe), textura sau temperatura, accepta doar putine feluri de mancare sau accepta mancare numai de la o anumita persoana
  • Este preocupat excesiv, chiar obsesiv, de un anumit subiect, spre exemplu cifre, litere, trenuri, aparate electrocasnice, semafoare etc, pe care le observa in orice context si despre care vorbeste timp indelungat. Sau, copilul are un interes exagerat pentru o anumita activitate, pe care o face repetitiv (ex: apasa butoanele aparatelor electrice, intrerupatoarele de lumina, invarte sau rasuceste piesele mobile ale jucariilor, aliniaza sau aranjeaza jucariile sau obiectele intr-un anume fel etc). In plus, atunci cand este oprit din interesele sale, se opune cu inversunare si chiar reactioneaza negativ prin crize prelungite de afect. Interesele si activitatile de acest gen (“stereotipe”) nu trebuie confundate cu aptitudinile precoce intr-un anumit domeniu. De obicei, acestea din urma au un rol functional evident si nu constituie o piedica in derularea altor activitati tipice varstei sau in relationarea cu alti copii (ex: citit, desenat, cantat, construit etc)
  • Manifesta o rezistenta exagerata la schimbarea rutinelor zilnice, orice cerinta noua fiind intampinata cu un refuz. Spre exemplu, refuza sa se imbrace pentru a merge afara sau refuza sa se dezbrace cand intra in casa, adoarme numai dupa ce este indeplinit un ritual intreg de culcare sau reactioneaza extrem atunci cand e schimbata ordinea lucrurilor sale
  • Are obiceiuri fixe, la care nu renunta: insista sa mearga pe un anumit traseu, sa poarte o anumita piesa de imbracaminte sau sa isi aranjeze lucrurile intr-un anume fel. Alteori, copilul insista sa poarte asupra sa un anumit obiect, reactionand intens negativ atunci cand acesta ii este luat sau cand il pierde

Ce abilitati trebuie sa aiba un copil pana la varsta de 3 ani: 

  • Este interesat sa se joace “de-a …” cu alti copii, pretinzand ca obiectele reprezinta altceva
  • Pune intrebari, are un vocabular de 400 - 500 cuvinte si alcatuieste propozitii simple
  • Imita desene simple (linii, cerc) si poate desena o figura umana simplificata
  • Foloseste olita sau toaleta in timpul zilei si ramane uscat in cele mai multe nopti
  • Alerga bine schimband directia, urca si coboara scarile, sare pe doua picioare

In cazul in care copilul in varsta de 3 ani nu si-a dezvoltat aceste abilitati, psihologul Monica Bolocano evaluare a dezvoltarii micutului. 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre