Urmareste-ne:

Copilul care musca, cauze si solutii

copil muscatCopilul tau trece prin perioada in care musca orice ii iese in cale, inclusiv alti copii? Muscatul la copii este un comportament agresiv care nu trebuie tolerat. Totusi, etapa in care copiii musca este oarecum fireasca si face parte dintr-o copilarie normala. Daca ai ajuns la capatul puterii si intelegerii in ceea ce priveste prostul obicei de a musca al copilului tau, noi te invatam cativa pasi esentiali prin care sa il dezveti!

Copiii si muscatul, cauze

Copiii descopera ce este muscatul atunci cand le apare dantura, cam in jurul varstei de 1 an. Cei mai multi copii invata sa muste atunci cand se joaca cu parintii lor si ii musca in joaca. De la o simpla joaca pana la un obicei inacceptabil este o limita foarte subtire.

Parintii ii lasa sa ii muste adesea, ba chiar se amuza la acest comportament parandu-li-se dragut atunci cand sunt foarte mici. Prin urmare, copii cred ca acesta este un joc nevinovat si ca nu fac nimic rau. Ulterior, copiii incep sa-si muste parintii pentru a le atrage atentia.

Pe masura de cresc, copii apeleaza la muscat atunci cand sunt frustrati si doresc ceva de la parinti sau de la alt copil. Atunci cand copii nu au dezvoltat foarte bine limbajul si nu pot exprima verbal ceea ce doresc, muscatul devine o forma primitiva de comunicare.

Abia dupa varsta de 2 – 3 ani copiii devin constienti de ceea ce fac si musca in mod voit exprimandu-si astfel furia in incercarea de a intimida alte persoane.

Cum faci ca muscatul sa nu devina un obicei nociv in copilarie?

Trebuie sa tai raul din radacina, spun specialistii! Cel mai bun moment de a inceta acest comportament la copii este de atunci de cand incepe. Chiar daca ti se pare o joaca de bebelus cand acesta incepe sa te muste "in joaca" trebuie sa il impiedici sa faca acest lucru. Nicidecum nu trebuie sa reactionezi ca si cand ar fi amuzant acest lucru, pentru ca ii dai senzatia ca este o actiune inofensiva, de joaca, pe care o va aplica si cu ceilalti copii. Muscatul nu trebuie tratat niciodata ca un joc!

Niciodata nu face pe placul copilului ca urmare a muscaturilor pe care ti le aplica! Nu ceda acestei presiuni care poate lua o amploare greu de stapanit!

Este necesar sa te asiguri ca si educatoarele sau bona lui respecta aceasta dorinta a ta si ca nu-i permite acest comportament indiferent de situatie!

Cum dezveti copilul care musca? Solutii!

Stabileste regula "Niciodata nu muscam oamenii!"

Copilul nu va accepta pur si simplu aceasta regula, de aceea este necesar sa o justifici suficient de bine. Spune-i ca muscatul doare si ii raneste pe cei din jur; acestia plang si sunt tristi si ca el stie cat de neplacut este sa te simti astfel!

Sugereaza-i copilului un comportament alternativ!

Adesea, copilul musca cand doreste ceva. Spune-i ca atunci cand doreste ceva, cel mai bine este sa vina la tine si sa iti ceara acel lucru sau sa iti arate ceea ce are nevoie.

Daca micutul tau musca adesea cand este suparat sau furios, atunci spune-i sa vina la tine si sa vorbeasca despre acest lucru inainte de a musca pe cineva pentru ca tu il vei ajuta sa ii treaca supararea.

Daca este la varsta in care adora sa mestece aproape orice (fie pentru ca incep sa ii dea dintii, ca descopera ca dintii sunt pentru mestecat etc.) da-i jucarii speciale pentru dintisorii pe care sa le rontaie cat vrea. Nu trebuie sa ii spui ca nu are voie sa muste absolut nimic, ci doar ca nu are voie sa muste persoane!

Opreste copilul din muscat cu un "Nu" ferm!

Daca ai scapat din vedere copilul, iar el a apucat sa isi infiga dintisorii in alt copil ori in mana sau piciorul tau, intrerupe-l imediat din aceasta actiune si cu un "Nu" hotarat! Foloseste un ton destul de grav, neprietenos si priveste-l direct in ochi cand ii spui acest lucru! Daca observi ca are tendinta de a musca pe cineva, opreste-l in timp util, folosind acelasi imperativ!

Este important ca pana il dezveti de acest obicei sa il supraveghezi cu atentie, mai ales cand este in preajma altor copii!

Ofera-i un moment de pauza dupa ce musca!

Daca l-ai prins muscand pe cineva si l-ai convins sa inceteze acest comportament, lasa-l cateva minute sa se calmeze. Trimite-l intr-o alta camera sau intr-un loc unde sa nu fie distras de nimic! Este si o forma punitiva, dar ii lasi si timp sa se gandeasca la ce a facut! Daca metoda aceasta nu functioneaza si nu inceteaza sa muste, atunci apeleaza la restrictie in ceea ce priveste folosirea jucariei favorite sau accesului la desene.

Niciodata nu il musca si tu doar pentru ca el a muscat la randul lui!

Nu incerca sa ii demonstrezi cum este sa fii muscat sau doar pentru ca si el a facut asta! Copilul tau se va supara si se va intrista si va intelege doar ca daca esti mai mare atunci ai voie sa musti, ceea ce nu este in regula! Daca copilul tau are tendinta de a fi temperamental si usor agresiv, evita pedepse care implica contactul fizic.

Nici muscaturile din dragoste oferite de parinti copiilor pentru ca "le sunt atat de dragi" nu trebuie sa devina o dovada de afectiune! Copiii nu vor putea face diferenta inre o muscatura usoara, din dragoste pentru cineva, si una dureroasa care provoaca rani!

Lauda-l atunci cand nu musca!

Lauda-l si recompnseaza-l cu vorbe dulci atunci cand stii ca parca ar fi vrut sa muste, dar s-a abtinut! Daca are tendinta de a musca copii, atunci roaga-l frumos sa nu muste copiii prietenilor inainte de a ajunge intr-o vizita. Daca reuseste sa nu faca acest gest, lauda-l pentru faptul ca s-a comportat frumos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Copil care musca Muscatul comportament agresiv Comportament copii

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul