Cum sa iti stimulezi bebelusul sa inceapa sa vorbeasca

| | Modificat: 2018-11-26 11:43:52

Fara indoiala, atunci cand bebelusul incepe sa vorbeasca pentru prima data, este un moment extrem de emotionant pentru parintii sai. Luni de zile l-ai auzit bolborosind pe limba lui si ai asteptat cu nerabdare ziua in care va spune primul sau cuvant.

Sa invete sa vorbeasca este un proces de lunga durata insa si pana aproape de varsta de 2 ani, uneori chiar mai tarziu, nu va putea forma propozitii mai lungi de doua, trei cuvinte, dar fara indoiala poti face anumite lucruri pentru a-ti stimula copilul sa vorbeasca cat mai repede, incepand chiar din prima sa zi de viata.

dezvoltare-limbaj-bebe

Iata cateva sfaturi pentru a grabi momentul emotionant in care cel mic incepe sa vorbeasca:

1.Incepe sa ii stimulezi vorbirea cat mai devreme

Chiar daca ti se pare inutil sa vorbesti cu un nou nascut, trebuie sa stii ca auzul sau si creierul raspund la sunete inca de la nastere. Din acest motiv, cu cat mai multe cuvinte aude bebelusul, cu atat mai mult i se va dezvolta vorbirea, chiar daca in primele luni nu va intelege ce ii spui, ii va face placere sa iti auda vocea si sa te vada zambind atunci cand comunici cu el.

Cu cat vorbesti mai mult cu bebelusul tau, cu atat mai mult acesta incepe sa inteleaga ce ii spui, de aceea este important sa ii vorbesti cat mai devreme si cat mai corect pentru a-i dezvolta comunicarea cat mai repede.

2.Citeste-i

Sigur, nu se asteapta nimeni ca cel mic sa inteleaga actiunea romanului, insa petrecand timp impreuna cu el si citindu-i, il vei ajuta sa isi dezvolte vocabularul mai usor atunci cand intradevar incepe sa vorbeasca; vei vedea cum in scurt timp va incepe si el sa isi miste buzele ca si cum ar vorbi, ceea ce este un prim pas in dezvoltarea timpurie a vorbirii bebelusului.

3.Bolboroseste alaturi de el

Atunci cand bebelusul tau incepe sa scoata sunete, sa bolboroseasca pe limba lui, raspunde-i in aceeasi maniera; repeta sunetele pe care le scoate, folosind acelasi ritm si participa in jocul de-a imitatul. Cel mic va fi fericit sa beneficieze de intreaga ta atentie si te va imita la randul sau. Poti sa ii reproduci sunete noi atunci cand va jucati pentru a-l stimula si a-i mentine atentia treaza.

4.Raspunde-i comunicandu-ti intentiile

Bebelusul tau a inceput timid sa vorbeasca? Chiar daca el nu face inca propozitii mai lungi de 2 sau trei cuvinte, este important ca tu sa ii raspunzi in fraze cat mai complete, iar daca el foloseste doar sunete pentru a comunica, tu trebuie sa ii raspunzi folosind cuvintele adecvate, astfel incat el sa poata invata cuvinte.

5.Repeta cuvintele

De fiecare data cand ii repeti cuvintele il ajuti sa isi dezvolte vorbirea; arata-i un obiect si repeta-i denumirea acestuia de mai multe ori, cu rabdare, pana cand invata sa asocieze obiectul cu denumirea sa corecta. Pana la urma bebelusul invata prin imitare, asa ca daca ii repeti des, va invata mai repede sa vorbeasca.

6.Ai rabdare si relaxeaza-te

Copiii mici simt in general atunci cand parintii lor sunt preocupati, asa ca daca esti ingrijorata ca bebelusul tau nu a inceput sa vorbeasca, s-ar putea sa il impiedici de fapt sa isi dezvolte vorbirea. Relaxeaza-te, ai rabdare si ai incredere in capacitatea de dezvoltare a copilului tau; de multe ori vorbirea copiilor avanseaza peste noapte, asa ca nu ar trebui sa te surprinda daca vei vedea o dezvoltare a limbajului sau de la o zi la alta.

Daca ti se pare ca cel mic nu a inceput sa isi dezvolte capacitatea de comunicare asa cum ar trebui, te poti adresa unui specialist pentru a fi evaluat, insa in final, nu uita ca fiecare copil este diferit si prin urmare se dezvolta diferit, ceea ce inseamna ca si momentul in care incepe sa vorbeasca este diferit si nu poate fi comparat.

Taguri Bebelus Limbaj Limbaj bebelus

Articole recomandate

Citeste si despre