Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati

Carti si caiete pe jos, pe birou si aruncate pe diverse rafturi. Pixuri, creioane, papusi cazute pe sub scaun, pe pat, pe pervaz. Haine aruncate in toate colturile camerei, pat nefacut, ghiozdan aruncat pe pat. Sosete, creioane, jucarii pe birou.

vinovatie_materna

Asa arata intr-o dimineata camera fetitei mele, pe vremea cand ea avea cam 8 ani.

Cand am intrat in camera am avut senzatia ca tocmai ce trecuse un uragan si rasturnase toate obiectele posibile prin toata camera.

In acest "mic haos" copilul meu "cel mare" statea foarte calm si isi facea temele, pe un coltisor de birou pe care nici nu ii incapea caietul pe care scria. Tema era la matematica, daca-mi aduc eu bine aminte.

Jumatate de caiet era suspendat in aer, in timp ce copilul scria pe cealalta jumatate! Si asta in conditiile in care avea un birou imens, pe un colt intreg de camera!

Un val instantaneu de furie si revolta mi-a taiat respiratia! Asa ceva e de neacceptat! Nu, nu se mai poate asa! Cand va intelege copilul asta ca este foarte important sa fie ordonat? Cum se poate concentra ca sa-si faca temele in haosul asta? Nu o oboseste tot ce e in jurul ei?

Zeci de ganduri, care mai de care mai furioase.

De cate ori sa-i mai spun? De ce nu ma asculta niciodata? Am rasfatat-o prea mult. I-am facut toate mofturile si acum, uite, uite ce fel de copil a devenit!

Furie si vinovatie. O combinatie la fel de periculoasa ca o bomba atomica

Ce crezi tu ca a urmat?

Uraganul despre care am vorbit mai devreme fusese mic copil pe langa ce am facut eu din acel moment.

Fara sa-mi avertizez copilul in vreun fel, am inceput sa arunc pe jos toate obiectele care-mi cadeau in mana. Tipam si aruncam tot ce vedeam in calea mea.

Nu conta ca era jucaria preferata sau stiloul cel nou. Nu conta ca erau caietele de teme sau cartile de la scoala. Totul ajungea pe jos, cu o viteza incredibila.

In cateva secunde era un morman imens in mijlocul camerei, iar eu continuam sa tip: "Nu-ti e rusine? Cum poti fi atat de indolenta?"

Copilul plangea, speriat si ma ruga: "Mami, nu, te rog, nu… nu papusa!" Dar eu nu auzeam, nu vedeam, nu simteam nimic altceva decat propria mea furie.

Cand nu am mai avut ce sa arunc pe jos, m-am oprit si am spus: "Lucrurile pe care nu le aranjezi la locul lor, vor ajunge la cos!" si am iesit din camera trantind usa.

Mi-am lasat copilul plangand, privind cu disperare in urma mea…

Dupa ce m-am mai calmat, am revenit in camera, si, abia atunci, am stiut cat de mult am gresit.

Citeste tot articolul pe copiiminunati.ro.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Emotii copii Sentimente de vinovatie la mamici

Copilul.ro

Alaturi de tine pentru a creste copii cu dragoste si incredere. Nu iti promitem ca iti vom rezolva problemele, dar iti promitem ca nu va trebui sa le faci fata singura.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul