Dezvoltarea limbajului, cum comunica bebelusul pana la 1 an?

/ / Modificat: 2014-01-17
Dezvoltarea limbajului, cum comunica bebelusul pana la 1 an?

De la primele scancete, pana la gangurit, balbaiala si rostirea primului cuvant, bebelusul tau vorbeste cu tine in fiecare luna a primului an. Iar tu trebuie sa stii cum sa reactionezi pentru a-l ajuta sa vorbeasca cat mai repede. Afla cum evolueaza limbajul si vorbitul la copilul tau in primul an, luna de luna!

Bebelusul la 1 luna

Desi bebelusul tau intelege ceea ce ii spui inca din burtica, atunci cand se naste chipul si vocea ta, precum si plansul lui vor fi principalele canale de comunicare intre voi. Exista semne in care bebelusul vorbeste inca din prima luna de viata. Acestea sunt percepute de parinti ca fiind zgomote:

  • atunci cand plange;

  • cand scoate sunete atunci cand respira;

  • cand scanceste;

  • cand scoate anumite sunete in timpul alaptarii.

Plansul este cel mai important si este o forma de comunicare a bebelusului. Acesta construieste fundatia limbajului la copil. Atunci cand plange, copilul invata sa controleze aerul care iese si patrunde in plamani, precum si corzile vocale. Plansul este modul prin care iti spune ca este suparat, ca nu se simte bine sau ca ii este foame.

Bebelusul la 2 luni

Incepand cu cea de-a 2-a luna, copilul depaseste perioada de acomodare cu lumea extrauterina si incepe sa exploreze mediul inconjurator. Iti va urmari cu mare atentie vocea si va reactiona la ceea ce ii spui printr-o adevarata colectie de sunete. La unii bebelusi pot aparea chiar gangurerile formate din silabe, dar majoritatea reusesc doar sa scoata cateva sunete asociate cu litere precum "k", "b" etc.

Este important ca in aceasta etapa sa vorbesti cat mai mult cu el si sa il incurajezi sa gangureasca. Uita-te direct in cohii lui si vorbeste clar cu el., astfel incat sa iti poata vedea miscarile buzelor!

Bebelusul la 3 luni

De la 3 luni, copilul tau este capabil sa iti recunoasca vocea si sa o identifice cu persoana ta chiar si daca nu te vede. Este o perioada extrem de dragalasa din viata lui, de care te vei buura pentru ca vei avea parte:

  • de zambete zgomotoase si dragalase;

  • de mici tipete de bucurie sau de multumire;

  • tresariri ale lui asociate cu tipete sau zambete;

  • posibile sunete de "ahhh" sau "goo".

Il poti ajuta si ii poti raspunde la reactii comunicand in permanenta cu el. Poti apela la muzica si la cititul povestilor pentru a-l ajuta sa isi dezvolte mai repede si mai corect limbajul.

Bebelusul la 4 luni

Bebelusul tau se afla inca in cautarea celui mai bun si coerent mod de cumunicare cu tine inca de la varsta de 4 luni. Este luna zambitului la copii, pentru ca in aceasta perioada ei zambesc la aproape orice vad.

Incepe trecerea de la gangurit la balbait sau la un amestec al celor doua In aceasta etapa, balbaitul copilului are o tonalitate muzicala, prelungind destul de mult unele vocale pe care le rosteste. El incepe sa devina constient de sunetul propriei voci. Vei auzi de multe ori aceleasi sunete scoase de el, pentru ca are tendinta sa repete mereu ceea ce zice.

La patru luni bebelusul tau iti vorbeste mereu prin sunete ca "ahhh" sau "oooohh", iar tu trebuie sa fii mereu prompta si sa ii raspunzi, pentru ca acum incepe sa desluseasca chiar si tainele unei conversatii. Incepe sa devina un bebe social.

Bebelusul la 5 luni

De la 5 luni copilul incepe sa devina un excelent si amuzant partener de dialog. El devine capabil sa imite sunete sau gesturi care ii permit sa isi exprime nevoile. Va stii cum sa se bage in seama atunci cand este ignorat. Este perioada in care balbaitul reprezinta cel mai bun mod de a-ti atrage atentia atunci cand vrea si este constient de acest lucru.

De acum bebelusul acorda mai multa atentie ca niciodata buzelor tale in timp ce vorbesti. Pentru ca invata sa isi controleze sunetele pe care le scoate analizand raspunsurile pe care i le dai tu. Este esential de acum sa vorbesti cu el clar si sa stai mereu cu capul in fata lui pentru a te vedea vorbind.

Bebelusul la 6 luni

Daca pana acum ai tot avut parte de un repertoriu al bebelusului format exclusiv din asocierea vocalelor, la jumatatea primului an de viata acesta se va imbogati si cu ceva consoane in momentul vorbirii. Apare ganguritul in adevaratul lui sens si combinarea tot mai multor silabe intre ele. Limbajul copilului incepe sa prinda din ce in ce mai mult contur.

Este o perioada importanta a dezvoltarii limbajului la care poti contribui:

  • vorbindu-i mereu clar, incet si cu acuratete;

  • aratandu-i obiecte in timp ce le pronunti numele;

  • folosind propozitii simple;

  • citindu-i cat mai multe povesti;

  • nu crea un dialog in care vorbesti doar tu; da-i timp copilului sa iti raspunda de cate ori ii spui ceva.

Bebelusul la 7 luni

Copilul este intr-o continua dezvoltare la 7 luni, iar limbajul este si el in continuu progres. Cam la aceasta varsta copilul nu numai ca poate spune "pa", dar invata si cum sa-si fluture mainile pentru a evidentia gestul.

Este perioada memorabila in care te poti trezi ca spune dintr-o data pentru prima oara "mama" sau "tata", clar si raspicat.

Bebelusul la 8 luni

La 8 luni copilul incepe sa se joace cu ajutorul lui cucu-bau. Asa cum tu te joci cu el, punandu-ti mainile pe fata, acoperind-o, si apoi coborandu-le brusc spunand cucu-bau, acelasi lucru va face si bebelusul, dar nu fara a ganguri pe limba lui despre acest joc. El incepe sa vorbeasca cu el singur. De asemenea, este perioada in care bebelusul intelege semnificatia lui "nu", chiar daca nu este foarte incantat sa il auda.

Bebelusul la 9 luni

Incepand cu 9 luni, copilul devine capabil sa raspunda diverselor solicitari simple ale tale precum "da manuta la mine" sau "da-mi si mie jucaria ta".

Si la 8 si la 9 luni trebuie sa investesti timp in a te juca foarte mult cu el diverse jocuri specifice varstei. Nu uita sa ii canti frecvent si sa ascultati impreuna muzica, stimulandu-l sa cante si el impreuna cu tine.

Bebelusul la 10 luni

Copilul continua sa lege sunete de notiuni si sa pronunte o gama din ce in ce mai variata de dintr-acestea. Apar incercari de a rupe cat mai multe cuvinte, chiar daca de multe ori esueaza.

Si acum este indicat sa vorbesti permanent cu el, insa spre deosebire de alte dati, evita sa mai repeti sunetele lui stalcite. Nu uita ca pe masura ce creste, trebuie sa il ajuti sa vorbeasca corect, iar de acum el trebuie sa te imite pe tine, nu tu pe el. Daca repeti mereu silabele lui sau incercarile pocite de cuvinte, el isi va impregna astfel cuvintele in minte. Corecteaza-l, dar fa-o intr-un mod dragastos!

Bebelusul la 11 luni

La varsta de 11 luni, copilul poate spune deja cuvinte scurte si adesea formate dintr-o singura silaba, precum "pa". Inca mai jongleaza cu tot felul de forme ale balbaitului si devine un adevarat orator pentru ca nu se mai opreste din conversatii.. Este important sa duci copilul in cat mai multe locuri, in special din natura, in care sa aiba posibilitatea sa exploreze cat mai multe lucruri.

Exista foarte multe lucruri pe care le poti face pentru a-ti incuraja micutul sa vorbeasca mai mult si mai clar:

  • vorbeste continuu cu el;

  • foloseste un limbaj simplu format din cuvinte usoare, dar mai ales din termeni care fac parte din viata lui: spune-i pe nume; numeste copaci, animale, numere si culori atunci cand te plimbi cu el si asociaza-le cu obiecte din jur, foloseste termeni ca papa, laptic, jucarie si alte lucruri din rutina zilnica in care il ingrijesti;

  • fii rabdatoare si asculta cand copilul tau vorbeste cu tine, raspunzandu-i pe o tonalitate pozitiva, repetand uneori cuvintele pe care scoate el.

Bebelusul la 12 luni

Inainte de aniversarea primului an de viata, procesul dezvoltarii limbajului nu se opreste. El este in continuu progres, mai ales pe masura ce cunoaste din ce in ce mai multe lucruri care-l inconjoara.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dezvoltare bebelusi Dezvoltare limbaj Comunicare bebelusi Vorbit bebelus varsta un an

Articole recomandate

Citeste si despre