5 metode sigure de a opri atitudinea negativa de dupa scoala

/ / Modificat: 2018-02-08
5 metode sigure de a opri atitudinea negativa de dupa scoala

Este o dupa-amiaza ploioasa de septembrie. Stau in bucatarie si tai legume in timp ce baietii mei construiesc fortarete in sufragerie. Telefonul imi vibreaza in buzunarul din spate si ma bucur sa vad ca cea care ma suna este o prietena. "Hei! Cum a fost prima saptamana de scoala? Ii place?", o intreb. Prietena mea suspina. "Cred ca merge bine, dar nu sunt sigura. Invatatoarea spune ca se descurca grozav, dar acasa ma innebuneste! Se cearta cu mine si plange din orice. Pur si simplu nu inteleg."

Pe masura ce ascult cuvintele prietenei mele, imi aduc aminte cum eram eu anul trecut pe vremea asta, cand fiul meu cel mare a inceput scoala. Lui ii placea la scoala si se descurca minunat, dar imi amintesc lacrimile de dupa scoala, frustrarea si incercarea de incalcare a limitelor. Se comporta intr-un fel la scoala si in alt fel acasa.

M-am simtit frustrata si suparata pentru ca era atat de emotiv si de sfidator. Am incercat sa fiu mai stricta si sa institui mai multe reguli, mai multe limite, mai multe consecinte. Dar situatia s-a inrautatit.

Apoi, intr-o zi i-am povestit mamei mele despre asta si mi-a spus ca si eu am facut la fel cand eram mica. Totul era bine si frumos la scoala, dar de indata ce ajungeam acasa ma puneam pe un plans teribil. Atunci totul a devenit clar. Stiam exact de ce fiul meu se pierdea cu firea.

Atunci cand lucrurile devin dificile, ne descarcam exact in fata oamenilor cu care ne simtim in siguranta.

Gandeste-te la asta. De exemplu dupa ce afli o veste proasta sau dupa o zi grea la serviciu, poti sa te abtii si sa nu plangi. Dar, de indata ce vei vedea o persoana apropiata (sotul, mama, cea mai buna prietena), vei sfarsi intr-un bocet vindecator. Copiii fac acelasi lucru. Este nevoie de multa munca emotionala si mentala pentru a respecta regulile pe tot parcursul zilei, in special pentru copiii mici.

De fiecare data cand copilul tau se abtine sa loveasca un alt copil pentru ca i-a luat penarul isi acopera gura cu mana, pentru ca aceasta sa nu vorbeasca fara el. Sau se abtine sa nu fuga pe hol. El trebui sa se stapaneasca. Aceasta retinere creste si creste, aproape ca un balon. Apoi copilul ajunge intr-un loc sigur si POC! In sfarsit, se poate exprima liber si nu mai trebuie sa se abtina. Lasa totul sa iasa.

Sincer, este un lucru bun ca micutul tau se simte in siguranta sa se descarca acasa. Dar, ca parinte, e greu de suportat. Este frustrant sa ai un copil care nu a avut un tantrum de luni de zile, dar care vine de la scoala si plange din orice.

5 metode sigure de a opri atitudinea negativa de dupa scoala

Cum iti poti ajuta copilul sa depaseasca mai usor tranzitia casa-scoala, fara sa fie nevoie sa se revolte, iar tu sa nu fii atat de frustrata? Vezi mai jos 5 modalitati pentru a face fata acestei situatii.

1. Intampina-l fara intrebari

Cand iti vezi copilul dupa o lunga zi de scoala, vrei sa stii cum a decurs ziua lui si incepi sa-i pui intrebari precum: "Ce ai facut la scoala?", "Ai teme?", "Ti-ai facut prieteni?" etc. Nimanui nu-i place sa fie bombardat cu intrebari de indata ce intra pe usa. Daca pui o multime de intrebari, poti sa-ti stresezi copilul, mai ales daca a avut o zi grea.

Mai bine intampina-l cu afirmatii precum: "Hei, ma bucur sa te vad" si "Bine ai venit acasa". Apoi intreaba-l: "Vrei sa-mi spui despre ziua ta acum sau la masa?". Aceasta ii da puterea de a decide cand sa vorbeasca.

Cand il intrebi despre cum a fost ziua lui, incearca sa pui intrebari deschise, de genul:

  • "Ce ti-a placut cel mai mult la scoala?"
  • "Ce fel de lucruri ai facut astazi la scoala?"
  • "Cu cine te-ai jucat astazi?"
  • "Ce lucru nou ai invatat astazi?"

Pune intrebari la care nu se poate raspunde cu da sau nu. Acestea impiedica raspunsurile formale ca "bine" si deschid o conversatie despre scoala. Conecteaza-te cu copilul tau si pune-i aceste intrebari, dar fa-o intr-un moment in care el este pregatit sa vorbeasca.

2. Da-i sa manance!

Este adevarat ca atunci cand iti este foame, te cuprinde si supararea. Atunci cand nivelul zaharului din sange scade si burtica isi cere drepturile, este de inteles ca devii tafnos.

Asa ca atunci cand micutul tau vine acasa de la scoala infometat, intampina-l cu mancare sanatoasa, care ii va da energie. Cand stomacul copilului este plin, este mai putin probabil sa fie frustrat si suparat.

3. Permite-i sa aiba timp liber

Da-i timp copilului sa fie copil. Permite-i sa aiba timp sa se joace si sa se exprime liber. Copiii trebuie sa se joace, asa invata ei despre lume, dar si despre modul in care pot sa gestioneze stresul. Deci, in zilele deosebit de stresante, este important ca micutul tau sa aiba timp sa se joace.

4. Pastreaza consecventa in privinta regulilor

Stiu ca a fost o zi grea, dar asta nu inseamna ca regulile trebuie sa ia o pauza. Fii consecventa in privinta regulilor familiei. Copiii infloresc in situatiile in care stiu ce se asteapta de la ei.

Mentine acasa o atmosfera cat mai normala, inclusiv tehnicile de disciplina. Asigura-te ca micutul tau stie care sunt consecintele atunci cand se intampla sa incalce o regula.

5. Conecteaza-te cu copilul

Copilul tau a fost departe de tine toata ziua si nu este obisnuit cu noua rutina. Lucrurile se simt diferit, s-ar putea sa simta nesiguranta in ceea ce priveste lucrurile, asa ca va incerca sa forteze limitele sau sa devina prea emotiv. Cea mai buna modalitate de a combate acest lucru este sa va conectati.

Gaseste o modalitate de a petrece timp singura cu copilul. Acest lucru nu inseamna ore din timpul tau, 10-15 minute pot face minuni. Lasa telefonul, ia o pauza de la ceea ce ai de facut si concentreaza-te asupra copilului. Nu este momentul sa intrebi copilul despre ziua lui la scoala. Acum este momentul sa fii prezenta, sa te joci cu copilul, sa te conectezi cu el. Lasa-l pe el sa decida cum sa petreaca acest timp si bucura-te de timpul petrecut impreuna.

Umplerea rezervorului de atasament al copilului este cel mai bun mod de a trata comportamentele negative. In felul acesta ii transmiti copilului ca esti langa el, ca este in siguranta si ca este important pentru tine.

Sursa: messymotherhood.com

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Comportament negativ copii Comportament copii

Articole recomandate

Citeste si despre