Studiile au stabilit: cate zile de somn pierd mamele in primul an de viata al bebelusului

/ / Modificat: 2023-05-16
Studiile au stabilit: cate zile de somn pierd mamele in primul an de viata al bebelusului

Venirea pe lume a unui copil schimba complet dinamica unei familii. Una dintre problemele cu care se confrunta toate mamele, fara exceptie, este lipsa somnului. Nou-nascutii se trezesc chiar si din ora in ora pe parcursul noptii, iar fragmentarea somnului si lipsa de odihna isi spun cuvantul mai devreme sau mai tarziu. Conform unor studii recente, mamele pierd 44 de zile de somn in primul an de viata al bebelusului. Din cauza aceasta, apare pericolul numit epuizare.

Specialistii atrag atentia asupra faptului ca somnul fragmentat nu este unul odihnitor. Astfel, mamele care se trezesc frecvent pentru bebelus pe parcursul noptilor nu au timp sa ajunga la ciclurile profunde de somn, iar consecintele nu sunt deloc de neglijat.

Studiile arata ca privarea cronica de somn duce la alterarea functiilor cognitiva si motrica, la probleme de alaptare, conflicte cu partenerul de cuplu si risc crescut de tulburari psihice, precum anxietatea si depresia.

Iata cateva solutii care te pot ajuta sa te odihnesti mai mult si mai bine, daca esti o mama la inceput de drum!

Prioritizeaza odihna si discuta cu partenerul in legatura cu asteptarile legate de somn.

Trezirile nocturne pentru alaptare sunt exclusiv ale mamelor, insa pentru a calma bebelusul care plange sau pentru a-l schimba se pot trezi si tatii.

Faceti un plan, astfel incat fiecare dintre voi sa se ocupe in mod egal sau tu sa te poti odihni in weekend, cand tatal poate sta mai mult cu copilul.

Hraneste bine bebelusul inainte de a-l pune la culcare

Masa de seara a bebelusului trebuie sa fie una copioasa, pentru ca acesta sa doarma cat mai multe ore legate. Indiferent ca il alaptezi sau ii dai lapte praf, asigura-te ca mananca suficient inainte de culcare.

De asemenea, este important sa te culci si tu odata cu el. Astfel, poti avea parte de 4-5 ore de somn fara intreruperi.

Creeaza un mediu propice pentru odihna

Zgomotele albe sau lumina difuza il pot ajuta pe copil sa se odihneasca mai bine si, implicit, si mama va dormi mai bine.

De asemenea, asigura-te ca in dormitor nu este prea cald si ca umiditatea este la nivelul optim.

Creati o rutina de somn

Aceasta functioneaza cand bebelusii au cateva luni de viata, nu cand sunt nou-nascuti. In jurul varstei de 3-4 luni incep sa isi formeze ritmul circadian si sa aiba un program de somn previzibil.

Profita de acest lucru pentru a te odihni si tu atunci cand doarme copilul.

Cere ajutor cand simti ca nu mai poti

Atunci cand simti ca esti epuizata, nu ezita sa ceri ajutor. Sotul, mama, soacra sau o prietena in care ai incredere sunt persoane la care poti apela atunci cand ai nevoie sa stea cineva cateva ore cu copilul, pentru ca tu sa te odihnesti.

FOTO: Freepik

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Probleme somn mamici Studiu

Articole recomandate

Citeste si despre