Cum socializeaza bebelusul?

/ / Modificat: 2014-01-08
Cum socializeaza bebelusul?

Dezvoltarea sociala la bebelusi

Multi parinti se bucura atat de mult de bebelusul lor si il tin atat de aproape de ei, incat uita ca a avea un bebelus social, care interactioneaza cu cei de langa el, este la fel de important ca atunci cand realationeaza cu ei. Abilitatile sociale ale bebelusului sunt esentiale pentru ca il ajuta sa depaseasca frica de ceilalti, incurajeaza dezvoltarea vorbitului si chiar il ajuta sa-si formeze anumite maniere sociale in preajma celorlalti.

Ce inseamna un bebelus social?

Socializarea este o aptitudine pe care bebelusii copiii o invata si o imbunatatesc prin interactiunile cu ceilalti copii, dar si cu adultii. Aceasta este mai usor deprinsa de bebelusi daca au frati sau alti copii in permanenta pe langa ei.

Socializarea nu este o abilitatea care se invata in izolare.

Cum socializeaza bebelusul?

Multi parinti considera ca daca il pun pe bebelus in fata televizorului la desene animate sau la alte programe destinate lor, acest lucru contribuie la dezvoltarea sociala a copilului. Specialistii sustin ca acest lucru nu functioneaza. Socializarea necesita practica si interactiune, lucruri pe care tv-ul sau calculatorul nu le ofera. Iata cateva moduri prin care socializeaza bebelusii si cum il poti ajuta sa-si dezvolte mai mult latura sociala.

Musafirii si vizitele

Atunci cand se nasc, bebelusii invata repede sa se adapteze la expresiile faciale ale celor care-l viziteaza si la tonalitatea vocii lor. Determinarea numarului de musafiri care vin sa vada copilul este un mod prin care acesta socializeaza si care-l ajuta sa-si dezvolte aceasta latura.

Trebuie sa observi cu atentie reactiile bebelusului tau atunci cand are vizite: daca acesta este atent la persoana care a venit, e calm si zambeste inseamna ca totul decurge bine si ca bebelusul se simte confortabil in preajma lor. Daca incepe sa planga, sa devina iritat si sa para ca vrea sa doarma, acesta este modul lui de a spune ca i-a ajuns socializarea pentru acea perioada.

Interactiunea cu ceilalti

Odata ce bebelusul a implinit cateva luni, el este pregatit sa faca fata si sa se bucure de interactiunile cu ceilalti. Parintii il pot invata pe cel mic sa-si dezvolte latura sociala interactionand cu ceilalti. Ei le pot induce ideea ca este amuzant si placut sa stai in preajma celorlalti jucand-se cu ei atunci cand au musafiri si implicandu-l activ intre persoanele care se afla in incapere. Copiii isi vor da seama ca se simt in siguranta, mai ales ca vizitatorii lui fac adesea diverse fete amuzante si rad mereu, ceea ce ii face sa se simta confortabil.

Copilul invata sa fie social analizand ceea ce se intampla in jurul lor. Daca observa ca in familie copiii interactioneaza, vorbesc, se joaca si ca stabilesc relatii cu cei din familie si cu prieteni atunci si copilul va face acelasi lucru. Tine copilul in camera cu musafiri cat mai mult timp!

Plimbarile si excursiile

Nu tine bebelusul izolat in casa! Scoate-l afara si ia-l cu tine pe unde mergi inca de cand este foarte mic. Daca micutul este scos din casa inca de la o varsta foarte frageda (la restaurant, la supermarket, in vizite), el se obisnuieste cu astfel de medii si pe masura ce creste va stii cum sa se comporte in situatii similare. Nu va manifesta teama de multime sau de agitatie, ci dimpotriva se va bucura de adunarea laolalta a atator oameni.

Nu fii super protectiva cu el si lasa-l sa fie luat in brate si de alti membri ai familiei. Lasa-l sa exploreze situatii noi, sa cunoasca si alte persoane in afara ta prin atingere, contact vizual, etc. Daca il tii mereu in brate sau de manuta, fara a-l lasa si in grija altora nu vei face decat sa ii creezi temeri si sa il faci sa devina o persoana timida cand va creste si sa se rusineze in preajma altora.

Joaca cu ceilalti copii

De asemenea, plimbarile in parc si interactiunea cu ceilalti copii de seama lui sau chiar mai maricei este o forma prin care copilul socializeaza si isi dezvolta astfel de abilitati. Iar tu nu il poti ajuta mai bine decat sa il duci frecvent in locatii cu multi copii. Bebelusul va avea ocazia sa observe comportamentul celorlalti copii: cand rad, cand plang, cand alearga, cand se joaca intre ei, familiarizandu-se cu aceste actiuni si ajutandu-l sa faca si el la fel cand va creste.

Atunci cand se joaca cu alti copii, bebelusul deprinde anumite abilitati sociale si modele de comportament, pentru ca isi da seama cand are voie sa faca ceva si cand nu, cand este randul lui sa faca ceva si cand e cazul sa astepte ca celalalt sa actioneze. E un bun inceput pentru dezvoltarea bunelor maniere si stabilirea limitelor.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dezvoltare bebelusi Dezvoltare sociala bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre