Ce inteleg bebelusii pana la 1 an?

/ / Modificat: 2011-05-09
Ce inteleg bebelusii pana la 1 an?

Viata unui bebelus este destul de simplista. O mare parte din timp doarme, apoi mananca, este schimbat, spalat si se culca iar. In putinul timp in care este treaz se concentreaza foarte mult pe sunete si lumini si reactioneaza din cand in cand la stimuli externi. Insa bebelusii inteleg o multime de lucruri pana la varsta de 1 an chiar daca nu reusesc sa exprime verbal asta.

Bebelusii se nasc fara a stii ce ii asteapta (ei practic sunt lansati intr-o calatorie in necunoscut atunci cand vin pe lume). Insa creierul lor le permite sa proceseze o multime de informatii si ii ajuta sa retina lucruri noi cu fiecare zi care trece.

Pe langa nevoile fiziologice primare pe care le manifesta, bebelusii au un anumit nivel de intelegere a relatiei unice pe care o au cu mamicile lor, favorizata de o apropiere incurajata de atingeri piele-pe-piele, mangaieri, vorbe etc. La inceput, spun expertii, parintii ar trebui sa fie atenti la nevoile bebelusului – de a fi hranit, ingrijit, iubit, protejat etc.

In timp ce fiecare copil urmeaza un traseu propriu si unic de dezvoltare, specialistii sustin ca primele 12 luni sunt previzibile si asemanatoare la toti copiii.

1-2 luni

In primele 2 luni, copilul tau arata un interes special pentru obiecte noi. El pare chiar sa studieze cu atentie noile jucarii in incercarea de a le descoperi utilitatea. De asemenea, este atras de semnale sonore si luminoase, incercand mereu sa intoarca capul dupa ele.

3-4 luni

Trebuie sa stii ca un bebelus de 3-4 luni prezinta deja semne ca detin raspunsuri anticipate la stimuli familiari. De exemplu, atunci cand il pui in carucior acesta poate da din picioruse si poate arata ceva emotie, pentru ca stie si asteapta cu nerabdare plimbarea pe afara.

4-6 luni

Pe masura ce i se dezvolta vederea, bebelusii sunt capabili sa utilizeze acest simt asociat cu alte simturi ca gust, atingere, auz etc. Aceasta integrare senzoriala permite micutului sa isi faca o imagine mai completa a obiectelor familiare si a celor noi cu care ia contact.

La aceasta varsta, bebelusii arata ca au inteles lucruri sau ca sunt fascinati de ceea ce vad prin miscarea degetelelor de la maini si de la picioare, miscarea sau chiar muscarea ori bagarea in gurita a degetelelor, uitatul cu atentie intr-un punct (holbatul).

6-9 luni

Una dintre cele mai importante "achizitii" cognitive in aceasta etapa este dezvoltarea conceptului ca obiectele sunt permanente. El intelege ca obiectele si oamenii exista, chiar daca el nu ii vede.

9-12 luni

In ultima parte a primului an de viata bebelusul imita sunete si actiuni pe care le fac cei din jurul lui, aratand astfel un progres mare in capacitatea de a gandi si de a rationa. Fiind mult mai mobil si putandu-se misca cat de cat in voie, micutul este curios si tinde sa eploreze mediul inconjurator, ceea ce este un pas important in dezvoltarea cognitiva.

Diferentele cognitive dintre un nou-nascut si un copil care a ajuns la varsta de 1 an sunt enorme. Pana la aceasta varsta micutii sunt capabili:

  • sa diferentieze intre fete cunoscute si straine;

  • sa faca cu mana (atunci cand pleaca si spun la revedere prin acest gest);

  • sa bea din canuta;

  • sa isi exprime anumite opinii (nu multe, dar acelea pe care le exprima sunt clare);

  • au chiar si un mic vocabular pe care il folosesc;

  • inteleg ceea ce li se transmite prin cuvinte;

  • inteleg muzica clasica (specialistii sustin ca la doar cateva luni de la nastere, copiii sunt capabili sa deosebeasca pasaje vesele din simfonii de cele triste);

  • inteleg cand sunt mintiti (specialistii sustin ca acestia inteleg inca de la 6 luni cand sunt mintiti sau pacaliti de parinti, si ca la aceasta varsta ei pricep scopul actiunilor noastre);

  • copiii mici, sub 1 an, inteleg limbajul canin, spun expertii (la numai 6 luni ei reusesc sa deosebeasca intre un latrat agresiv si unul prietenos);

  • la varsta de 4-6 luni, un bebelus poate diferentia intre diverse limbi care se vorbesc in jurul lui.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Memorie bebelusi Dezvoltare bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre