Perioada optima de alaptare

/ / Modificat: 2013-12-10
Perioada optima de alaptare

Cat timp este indicat sa iti alaptezi bebelusul si care este momentul potrivit pentru intarcare sunt doua dintre dilemele cu care se confrunta frecvent mamicile mai putin experimentate. Din dorinta de a avea cat mai bine grija de bebelusul lor si de a contribui in toate modurile posibile la buna lui crestere si dezvoltare, mamicile se impotmolesc adesea de lucruri banale si marunte. Iata care este perioada pe care pediatrii o considera optima pentru a hrani bebelusul la san si cand iti dai seama ca este momentul potrivit sa il intarci!

Perioada optima de alaptare

In timp ce pediatrii sfatuiesc mamicile sa alapteze cel putin 6 luni bebelusul, ei nu ofera si o data-limita pana la care acesta trebuie sa fie hranit la san. Motivul pentru care medicii nu ofera o varsta exacta la care bebelusul sa fie intarcat este unul foarte simplu: aceasta decizie apartine, in majoritatea cazurilor, mamicilor.

Specialistii sustin ca decizia de renunta la alaptarea bebelusului este, cel mai adesea, personala. Uneori, mamicile pur si simplu simt ca este momentul sa intarce copilul, insa alteori, ele sunt nevoite sa ia aceasta decizie, din cauza:

  • scaderii lactatiei;
  • problemelor de sanatate;
  • reinceperii serviciului sau plecarii pe perioade lungi, departe de casa;
  • starii de sanatate a bebelusului sau scaderii interesului acestuia pentru supt.

    In absenta unor probleme de sanatate care sa afecteze alaptarea, cei mai multi medici sfatuiesc mamicile sa alapteze copiii cat mai mult timp, pana la momentul scaderii sau incetarii lactatiei.

    mama-alaptare-bebe

    Pediatrii de la Asociatia Americana de Pediatrie sunt de parere ca perioada optima de alaptare este 1 an, insa nu sunt impotriva continuarii alaptatului dupa aceasta varsta. Sustin ca toate mamele ar trebui sa tina cont de acest sfat si sa alapteze bebelusul minimum 6 luni, pana la momentul diversificarii alimentatiei, iar daca lactactia le permite, sa continue pana la 1 an sau chiar mai tarziu.  

    Momentul potrivit pentru intarcarea bebelusului

    Momentul in care alegi sa renunti la alaptat bebelusul coincide cu cel in care il intarci. In momentul in care incetezi sa mai hranesti copilul la san se numeste ca il intarci. Nu exista o varsta anume la care bebelusul trebuie sau este indicat sa fie intarcat.

    In general, intarcarea bebelusului se face in momentul in care fie nu mai ai lapte, fie bebelusul isi pierde interesul pentru suptul de la san. Specialistii recomanda incetarea alaptarii copilului mai devreme de varsta de 1 an doar in cazuri exceptionale, care tin de starea de sanatate a acestuia sau de lactactie. In rest, sfatuiesc mamicile sa incerce sa alapteze cat mai mult bebelusul, chiar si dupa ce copilul implineste varsta de 1 anisor, daca lactatia le permite.

    Substantele nutritive si proprietatile pe care laptele matern le are asupra cresterii si dezvoltarii copilului nu pot fi substituite de nicio formula de lapte existenta pe piata.  

    Tu cat timp ti-ai alaptat sau ai de gand sa alaptezi bebelusul? Crezi ca exista o varsta potrivita pentru intarcare? Spune-ne parerile si sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

    Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

    Taguri Alaptare Alaptarea la san Alaptarea bebelusului Alaptarea copilului Alaptarea sugarului Intarcare bebelus

    Articole recomandate

    Citeste si despre