Cum slabim in alaptare

/ / Modificat: 2010-05-31
Cum slabim in alaptare





 

Dieta in alaptare poate afecta cantitatea de lapte matern produsa si ar trebui supravegheata cu atentie. Pentru a slabi in perioada alaptarii se impune sa tii cont de cateva aspecte: sa nu apelezi la solutii rapide, sa scazi in greutate treptat, sa alaptezi oricand bebelusul cere si altele.

Nu este neaparat adevarat ca femeile care alapteaza pierd in greutate – sportul si regimul alimentar corect in alaptare sunt elementele care te pot ajuta cu adevarat sa slabesti.

Exercitiile afecteaza laptele matern sau alaptarea?

Expertii spun ca nu, deoarece exercitiile sunt benefice pentru o mama care alapteaza. Chiar si cele care implica mai mult efort nu afecteaza semnificativ cantitatea sau compozitia laptelui produs de corpul tau.

Desi se vehiculeaza ca bebelusul ar putea sa respinga sanul imediat dupa exercitiile fizice din cauza cresterii secretiei de acid lactic in laptele matern, expertii spun ca sansele ca acest lucru sa se intample sunt minime.

Pro si contra alaptarii imediat dupa exercitiile fizice

Cercetatorii au stabilit in trecut ca, totusi, ar fi mai bine ca alaptarea sau folosirea pompei de san sa aiba loc inainte de exercitii fizice si sa astepti cel putin 90 de minute dupa aceea. In prezent, aceste lucruri sunt puse sub semnul intrebarii din mai multe motive.

Asadar, atat timp cat bebelusul pare in regula sa fie hranit cu lapte matern imediat dupa ce mama a facut exercitii fizice, nu exista niciun motiv de ingrijorare. Pentru linistea ta ai putea sa hranesti bebelusul cu lapte matern inainte sa faci eforturi mai mari, cum ar fi alergatul.

Pentru confortul tau, este mai bine sa faci sport dupa alaptare, cand sanii nu mai sunt grei si incarcati cu lapte.

Atentie! Cauza scaderii secretiei lactate in urma exercitiilor fizice poate sa apara din cauza hidratarii deficitare, asadar bea minimul recomandat de apa pe zi (in care nu intra ceaiuri sau alte bauturi).

 Exercitii recomandate in alaptare

Este indicat sa iti consulti intai medicul, insa in general sunt recomadate urmatoarele exercitii postnatale:

• Mersul pe bicicleta;

• Aerobicul usor;

• Inotul;

• Yoga;

• Mersul pe jos;

Nu face exercitii care iti pot face rau la piept si poarta un sutien potrivit, care sa iti sustina corect pieptul.

Combina sportul cu o dieta sanatoasa

De facut in dieta:

• Discuta intai cu medicul tau ori cu un nutritionist, care sa te ghideze astfel incat sa iti fie bine tie, la fel si bebelusului – el iti va spune care este maximul de kilograme pe luna pe care il poti pierde fara sa influenteze negativ productia de lapte matern;

• Asigura-te ca ai alaptat cel putin doua luni in momentul in care ai decis sa incepi o dieta de slabit in alaptare;

• Nu apela la solutii rapide – din care de obicei lipsesc nutrientii importanti – in alaptare;

• Nu adopta diete sarace in vitamine, fier, fibre, carbohidrati – acest lucru diminueaza productia de lapte matern;

• Alapteaza copilul ori de cate ori cere, deoarece si alaptatul arde niste calorii importante;

Mancam sanatos si diversificat in alaptare

Un regim alimentar sanatos in alaptare ajuta ca laptele matern sa isi pastreze calitatile nutritive pentru bebelusul tau. Multe lichide, fructe si legume, cereale si carne slaba sunt de baza intr-o dieta pentru o mamica sanatoasa. Nu uita ca diversificarea este cheia regimului alimentar sanatos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre