Get Adobe Flash player

Bebelusul la 3 luni

04 Februarie 2014

La 3 luni, copilul tau trece de la etapa de nou-nascut la cea de bebelus in toata regula. Prinde din ce in ce mai multa forta si curaj in manute si picioare si este dornic sa devina cat mai autonom in tot ceea ce face. Este curios de tot ce se intampla in jurul lui si nu-i scapa nicio miscare. Aceasta varsta are propriile ei caracteristici legate de achizitiile in dezvoltare, alimentatie, dar si de greutate si inaltime. Invata sa iti cunosti mai bine bebelusul la cele 3 luni de viata ale sale!

 

bebelus-3-luni

Cum se dezvolta?

La aceasta varsta, copilul depaseste perioada de adaptare la noul mediu si incepe sa exploreze lumea inconjuratoare. Este varsta la care bebelusii au tendinta de a-si surprinde parintii cu abilitati noi si uimitoare.

 

Incepand cu aceasta etapa a copilariei, vei constata ca bebe plange si doarme mai putin decat la varsta de nou-nascut. Acestea sunt inlocuite cu perioade mai lungi in care este activ si in care incearca sa devina din ce in ce mai mobil, din dorinta de a explora si de a afla cat mai multe despre ce se petrece in jurul lui.

 

Dezvoltarea fizica cunoaste noi progrese. Copilul incepe sa capete forta in manute si picioare. Este si varsta la care poate sa isi ridice singur capul si sa il mentina asa mai mult timp. In aceasta perioada, copilul scoate si primele sunete, ceea ce inseamna ca limbajul si vorbirea incep sa prinda contur.

 

Este varsta la care incepe sa isi foloseasca toate simturile pentru a invata lucruri noi si a capata din ce in ce mai multa autonomie. Este indicat sa fie stimulat de parinti prin jocuri si activitati specifice, dar si printr-o comunicare constanta cu el, care sa il ajuta sa dobandeasca principalele achizitii si abilitati, astfel incat sa se dezvolte armonios.

Ce poate si ce invata sa faca?

Bebelusul inregistreaza multe abilitati noi in dezvoltarea fizica, emotionala, dar si intelectuala. Iata principalele achizitii in dezvoltarea fizica:

Remedii naturale cu efecte rapide

 

  • isi ridica timid capul atunci cand sta intins pe burtica si cu putin efort, chiar si umerii, in special atunci cand e tinut pe burtica pe pieptul tau;

 

  • miscarile mainilor si picioarelor sunt mai controlate si organizate - isi inchide si deschide pumnii, se intinde si apuca diverse lucruri sau jucarii cu manutele (semn ca incepe dezvoltarea coordonarii mana-ochi), loveste cu mai multa putere cu piciorusele; daca i se pune in mana o jucarioara colorata el o apuca si o tine strans cateva minute;

 

  • pe masura ce capata mai multa forta in manute si musculatura gatului si toracelui se intareste, nu va mai trece mult pana cand copilul va face prima rostogolire.

 

Bebelusul de trei luni da dovada si de abilitati importante intelectuale sau de gandire, care trebuie stimulate pentru dezvoltarea lui viitoare. Iata care sunt cele mai importante:

 

  • isi intoarce privirea si capul dupa sunetele familiare;

 

  • isi dezvolta limbajul si scoate sunete noi, in special vocalele "a" si "o" ca raspunsuri la ce vede, aude sau simte;

 

  • gaseste mijloace proprii - suptul degetelului sau rontaitul pumnului - pentru a se calma sau linisti singur;

 

  • incepe sa anticipeze anumite momente si activitati - baia, somnul si se comporta ca atare;

 

  • se intrerupe din supt si te priveste cu atentie cand ii vorbesti, semn ca este atent la tine;

 

  • imita expresiile tale faciale;

 

  • tresare si pare uimit la auzul unor zgomote puternice;

 

  • este mai alert din punct de vedere vizual atunci cand sta in pozitie verticala.

 

Si din punct de vedere emotional, copilul cunoaste progrese remarcabile, pe care este bine sa le incurajezi in dezvoltarea lui:

 

  • zambetul bebelusului nu mai este un act reflex, ci o reactie constienta la lucruri care-i fac placere;

 

  • atunci cand este obosit sau sacait, intoarce capul in stanga si in dreapta si evita contactul vizual direct, semn ca nu mai are dispozitie pentru a continua ceea ce faceati;

 

  • isi exprima trairile de bucurie, euforie, dar si cele de tristete si nervozitate sau anxietate prin miscari si gesturi corporale;

 

  • atunci cand se plictiseste de o activitate sau de un joc incepe sa caste, sa se agite si sa faca tot soiul de mutrite triste, pentru a-ti da de inteles ce simte etc.

Care sunt lungimea si greutatea medie pentru baietei si fetite?

Lungimea si greutatea medie la varsta de 3 luni difera in functie de sex si de fiecare copilas in parte. Fetitele ar trebui sa masoare in jur de 60 cm inaltime, iar baieteii in jur de 61.5 cm. Acestia sunt considerati parametri normali, insa trebuie sa tii cont ca fiecare copil se dezvolta in ritm propriu.

 

In ceea ce priveste greutatea, un baietel de 3 luni ar trebui sa cantareasca in jur de 6.4 kg, iar o fetita, 5.8 kg.

 

Inaltimea si greutatea copilului sunt influentate de mai multi factori, de la tipul alimentatiei pe care il primeste, pana la factori genetici si afectiuni medicale de care sufera. Rutina de somn si nivelul de activitate fizica sunt alti factori care influenteaza cresterea la aceasta varsta.

Produse pentru bebelusi

Alimentatia bebelusului la 3 luni

Copilul este inca la varsta la care este hranit doar cu lapte, indiferent ca este alaptat, hranit cu formule de lapte ori mixt. Indiferent de tipul de lapte pe care-l primeste, copilul trebuie sa aiba in jur de 5-6 mese pe zi.

Are nevoie de suplimente alimentare?

In general, bebelusii primesc din lapte cam toate substantele nutritive de care au nevoie pentru a se dezvolta normal. Cei mai norocosi sunt copiii alaptati, care beneficiaza nu doar de toate vitaminele si mineralele necesare, dar si de alti nutrienti unici, extrem de benefici pentru sanatate.

 

Insa nici formulele de lapte nu sunt mai prejos. Chiar daca nu au continutul bogat al laptelui matern, producatorii au reusit sa imite destul de fidel nutrientii care se gasesc in cel de la mama si sa asigure bebelusilor portiile necesare de vitamine si minerale.

 

Cu toate acestea, vitamina D nu este continuta de niciun tip de lapte in cantitati suficiente. De aceea, medicii recomanda adesea administrarea acestei vitamine sub forma de suplimente, in special in primul an de viata.

 

Aportul insuficient de vitamina D este asociat cu aparitia rahitismului, o afectiune care afecteaza dezvoltarea normala a osaturii.


Tu ce caracteristici speciale ai sesizat atunci cand bebelusul tau avea numai 3 luni? Ce achizitii deosebite a avut in dezvoltare sau cu ce probleme s-a confruntat? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!  

Articole recomandate

COMENTARII