Get Adobe Flash player

E-uri sanatoase si nesanatoase

05 Octombrie 2012

In urma cu cativa ani, credeam ca orice aliment este bun. Alegeam cele mai colorate mancaruri, cele mai dulci. Nimeni nu se gandea ca poate fi ceva in neregula. Ca nu tot ce se poate manca este si bun. In ultimii ani, insa, peste tot auzi cat de nocivi sunt anumiti aditivi alimentari.

Cum sunt ei cancerigeni sau pot provoca modificarea organelor. Romanii stiu ca E-urile sunt si bune si rele, stiu de ele. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi ne spune ce sunt aditivii alimentari si care E-uri nu sunt bune pentru organism.

Auzim des de E-uri. Ca unele sunt bune, ca altele nu. Dar ce te faci cand esti la un magazin si vrei sa iti cumperi ceva? Te uiti la toate etichetele si incerci sa iti aduci aminte care sunt suspecte sau cancerigene si care nu.

Sau daca sunt trecute denumirile chimice incerci sa iti amintesti de orele de chimie din scoala si incepe sa iti para rau ca atunci te gandeai la cu totul altceva decat iti spunea dascalul. "Aditivii alimentari sunt cunoscuti sub denumirea codificata de E-uri. E-ul vine de la Europa. Ei au o numerotatie alfanumerica pentru a usura recunoasterea lor. Pentru ca populatia a inceput sa aiba o oarecare retinere fata de E-uri, de multe ori fabricantii folosesc denumirea chimica", spune prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, membru al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, directorul general al Institutului de Cercetari Alimentare.

Dar ce sunt exact aditivii alimentari? Exista mai multe definitii ale E-urilor. "Aditivul alimentar este orice substanta care, in mod normal, nu este consumata ca aliment in sine si care nu este utilizata ca ingredient alimentar caracteristic, avand ori nu o valoare nutritiva prin a carei adaugare intentionata la produsele alimentare in scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare, transport si depozitare ori a unor asemenea produse alimentare devine sau poate deveni ea insasi sau prin derivatii sai directi sau indirecti o componenta a acestor produse alimentare", spune profesorul Mencinicopschi una dintre definitii.

Alta ar fi "aditivii alimentari sunt substante care se folosesc la prepararea unor produse alimentare in scopul ameliorarii calitatii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare".

O alta definitie a aditivilor alimentari ar fi: "Substante care la origine nu reprezinta o parte constituenta a alimentelor adaugate in scopul de a modifica favorabil insusirile organoleptice sau ca o necesitate directa de desfasurare a anumitor procese tehnologice. Aditivul alimentar reprezinta orice substanta care nu este consumata ca aliment in sine si nu este folosita ca ingredient constituent al unui aliment care are sau nu valoare nutritiva si care se adauga intentionat cu un scop tehnologic incluzand modificari organoleptice in timpul producerii, procesarii, prepararii, impachetarii, ambalarii, transportului si depozitarii unui aliment, devenind un component, afectand intr-un fel caracteristicile alimentelor la care se adauga. Acest termen nu include substantele contaminante sau pe cele adaugate pentru a imbunatati sau mentine calitatile nutritive si nici clorura de sodiu".

Profesorul ne ofera si o definitie mai pe intelesul nostru: "Niste substante care nu sunt ingrediente si se folosesc in cantitati foarte mici si au valori nutritive foarte mici. Sunt conservanti, antioxidanti, coloranti, dau gust placut. Nu este posibila utilizarea aditivilor alimentari pentru a masca defecte ale alimentului. Aditivii se folosesc inainte ca produsul sa iasa pe piata. Care sunt insa consecintele consumarii alimentelor care contin E-uri? Pot aparea chiar sangerari interne si modificari ale organelor. De regula, produsele alimentare ieftine sunt si cele mai bogate in E-uri nocive. In loc sa promoveze o politica dura, dar sanatoasa chiar si fata de aditivii considerati a fi cel putin suspecti, legislatia romana este mai mult decat permisiva. Circa 70% din bolile romanilor sunt provocate de alimente, mai precis de ce contin acestea. "Populatia nu trebuie speriata, ci educata, sa cunoasca exact lista E-urilor cu probleme, lista celor suspecte si lista celor bune. Daca vrea cu bunastiinta sa se otraveasca, sa o faca macar in cunostinta de cauza", mai spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

Cum acoperi cu ajutorul machiajului semnele de oboseala. Afla de la Raluca Luca, make-up artist!


Din cate stiti dvs., toate E-urile sunt nesanatoase sau numai unele?
37% dintre respondenti au spus ca "Numai unele sunt nesanatoase"
34% ca toate E-urile din alimente sunt nesanatoase pentru organism
29% nu au stiut sau nu au raspuns
46% dintre cei care au studii superioare cred ca toate E-urile sunt nesanatoase

Femeile sunt mai atente decat barbatii la eticheta alimentelor
La intrebarea din sondajul CURS- SA "Dumneavoastra ati auzit despre E-urile din alimente?", 76% dintre respondenti spun ca au auzit, 23% nu au auzit, iar 1% nu a raspuns sau nu a stiut ce sa raspunda. 91% dintre cei cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani au auzit de E-uri, la fel si 85% dintre cei cu varsta cuprinsa intre 31 si 55 de ani. Cel mai putin informate sunt persoanele peste 56 de ani. 57% dintre acestea nu au auzit de E-uri. Cei mai informati sunt cei cu studii superioare. 95% dintre acestia au auzit de E-uri, in timp ce doar 58% dintre respondentii cu nivelul de studii sub liceu sunt informati. In functie de zona de resedinta, cei mai informati sunt cei care locuiesc in Bucuresti (90%). Cel mai putin informati sunt oltenii. Doar 66% dintre acestia au auzit de E-uri. La intrebarea "Din cate stiti dumneavoastra, toate E-urile sunt nesanatoase sau numai unele?", 37% dintre respondenti au spus ca "numai unele sunt nesanatoase", 34% ca toate sunt nesanatoase pentru organism, 29% nu au stiut sau nu au raspuns. 42% dintre cei cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani cred ca numai unele E-uri sunt nesanatoase, iar 41% cred ca toate sunt nesanatoase. 46% dintre cei care au studii superioare cred ca toate E-urile sunt nesanatoase, iar 45% cred ca numai unele sunt nesanatoase.

Romanii nu prea verifica etichetele alimentelor atunci cand merg la cumparaturi. La intrebarea "Atunci cand cumparati alimente, obisnuiti sa verificati daca contin E-uri nesanatoase?", 59% au raspuns ca nu verifica, 28% spun ca verifica si 13% nu au raspuns sau nu au stiut ce sa raspunda. Cei mai atenti la etichetele mancarurilor sunt bucurestenii. 48% dintre cei care locuiesc in Capitala spun ca verifica daca alimentele pe care le cumpara contin E-uri. Dobrogenii sunt insa la polul opus. Doar 15% dintre locuitorii acestei zone verifica daca alimentele contin E-uri nesanatoase.

Lista E-urilor suspecte si periculoase

E150, E172, E173, E141 – coloranti, E477 – emulsificator (ultimele doua sunt nocive doar daca sunt consumate in exces). E102 sau tratrazina (colorant galben), foarte nociv, se gaseste in bauturi, mustar si gem, poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronsic, E110 sau Sunset yellow (colorant galben) – cancerigen, se gaseste in dulciuri, prajituri, budinci, diverse sucuri, E120 (colorant) provoaca alergii, E124 sau Ponceau 4R (colorant rosu) – toxic produce tumori pe glanda tiroida, se gaseste in mezeluri.

Lista E-urilor toxice

E220, E221, E222, E224 (sulfiti – conservanti) produc boli intestinale si alergii, se gasesc in carnea de hamburgeri, cartofi deshidratati, fructe confiate, prajituri, bere, vin, otet de vin. E338 (acidifianti) afecteaza tubul digestiv, se gasesc in produsele cu gust acru sau acid ridicat. E339, E340, E341 (saruri de topire) afecteaza tubul digestiv. E407 (gelifiant) afecteaza tubul digestiv, E450 (emulsificator) afecteaza tubul digestiv, E461, E463, E465, E466 (agenti de incarcare) afecteaza tubul digestiv. E230 (bifenil – conservant), interzis in Australia recent si in UE, dar permis la noi, poate produce boli de piele, se gaseste in citrice, E231 (ortofenilfenol – conservant), posibil si cancerigen, interzis in SUA si Australia, produce boli de piele, E232 (conservant) poate produce boli de piele. E200 (conservat), extrem de toxic si periculos deoarece suprima din organism vitamina B12, E320 (butil-hidroxi-anisol BHA – conservant), posibil si cancerigen, se gaseste in cartofi deshidratati, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, guma de mestecat. E321 (acidul benzoic – antioxidant), posibil si cancerigen, creste de asemenea nivelul colesterolului, se gaseste in margarina. E311,E312 (antioxidant) ataca sistemul nervos. E330 (sarea de lamaie) devine cancerigen daca este consumat in exces.

Lista E-urilor cancerigene

E131, E123, E142 (colorati), E211 (acidul benzoic si derivatii sai – conservant), interzis in SUA, dar permis la noi, se gaseste in unele bauturi racoritoare, E213, E214, E215, E217 (conservanti), in unele bauturi racoritoare. E230 (conservant), E621 (glutamatul de sodiu), potentiator de arome. E631, E632 si E633– inozinati. Guanilati – E627, E628, E629. Rinoglucidele (potentiatori de gust si aroma) E634 si E635. Majoritatea sunt interzise in SUA. (Informatii furnizate de prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare)  


Sursa: Jurnalul National

Articole recomandate

COMENTARII
In continuare despre ...

Respira cu tot nasul