Numele de alint al copilului tau! Ai grija cum alegi numele pe care il va purta!

/ / Modificat: 2016-07-27
Numele de alint al copilului tau! Ai grija cum alegi numele pe care il va purta!

Foarte multi parinti se gandesc luni in sir inainte de a alege numele potrivite pentru copiii lor, insa nu toti acorda foarte mare importanta numelor de alint si de cele mai multe ori pe acestea din urma le aleg spontan, in functie de trasaturile fizice ale copiilor, de personalitatea lor, de pasiunile pe care le au sau chiar in functie de micile lor particularitati.

Numele de alint sunt insa foarte importante pentru dezvoltarea copiilor, pentru felul in care acestia sunt perceputi de catre cei din jur, indiferent daca este vorba despre adulti sau despre colegii lor de la gradinita si, mai tarziu, cei de la scoala.

Influenta pe care alinturile o au asupra increderii in fortele proprii a copiilor este destul de puternica, asa ca parintii ar trebui sa acorde o deosebita atentie atunci cand le aleg.

Iata cateva reguli care te vor ajuta sa ii gasesti copilului tau unul sau mai multe nume de alint dragalase si care sa nu ii afecteze viata sociala in viitor!

1. Tine cont de sexul copilului atunci cand ii alegi numele de alint

Daca nu te-ai gandit niciodata sa iti botezi fiul cu numele "Alexandra" sau fiica folosind numele "Alexandru", trebuie sa tii cont de aceasta regula si in momentul cand alegi un nume de alint pentru copilul tau.

Astfel, il vei ajuta sa inteleaga mai bine diferenta dintre cele doua sexe si sa aiba o viziune corecta asupra identitatii sale. In ciuda faptului ca unele alinturi pot fi folosite atat pentru baietei cat si pentru fetite, este indicat sa le folosesti pe acelea care ii subliniaza copilului tau identitatea sexuala.

2. Evita numele de alint izvorate din pronuntia gresita a unor cuvinte

In momentul cand va incepe sa vorbeasca, fiul sau fiica ta va pronunta initial incorect anumite cuvinte si nu va reusi sa rosteasca din prima anumite litere. Una dintre cele mai comune astfel de "greseli" este pronuntia corecta a literei "R" si inlocuirea acesteia cu "L".

Daca iti doresti ca micutul tau sa invete sa stapaneasca bine cuvintele, tu trebuie sa vorbesti corect de cate ori te afli in preajma lui.

Tine cont de faptul ca esti un model de urmat pentru el si comporta-te ca atare, oricat de amuzant ti s-ar parea sa il strigi "Laducu" in loc de "Raducu". Nu doar ca ii va fi mai usor sa invete pronuntia corecta auzind-o mai des, dar nici nu se va simti batjocorit pentru incapacitatea sa temporara de a reproduce intocmai anumite sunete.

3. Inspira-te din calitatile sale

Ajuta-ti copilul sa isi construiasca increderea in fortele proprii si sa devina independent si descurcaret punand accent pe calitatile sale, chiar daca este vorba de numele de alint pe care il folosesti pentru el.

Evita sa ii scoti in evidenta defectele sau imperfectiunile fizice atunci cand ii alegi o porecla dragalasa, deoarece astfel nu vei face altceva decat sa il transformi intr-o tinta sigura pentru cei care practica bullyingul.

Astfel, daca nasul copilului tau este mai proeminent sau are o forma neobisnuita, nu il alinta niciodata "nasosule" sau alte derivate ale acestuia. Concentreaza-te intotdeauna pe calitati atunci cand alegi un nume de alint si contribuie la construirea unei imagini de sine puternice a copilului tau.

Cei mici sunt foarte sensibili si, atunci cand li se subliniaza defectele, pot ajunge sa se confrunte cu probleme destul de serioase in ceea ce priveste respectul de sine.

4. Alege un nume de alint pe care sa-l poata folosi si altii

Ia in calcul faptul ca numele de alint sau porecla pe care i-o oferi copilului tau va fi folosita si de altii. Daca nu iti doresti sa il strige toata clasa "mingiuta", chiar daca este mai plinut, evita sa ii spui tu insati in acest fel. Uneori, copiii pot fi foarte cruzi unul cu celalalt si de aceea este important ca adultii sa se opuna acestor mici acte de rautate precum este folosirea poreclelor prin inlocuirea lor cu alternative pozitive, care sa ii faca pe copii sa se simta apreciati, importanti si valorosi.

5. Gandeste-te la un nume de alint care sa nu devina stanjenitor pe masura ce copilul creste

Oricat de dragalas ti s-ar parea initial sa iti alinti copilul "mustacila" din cauza felului in care se murdareste in jurul gurii atunci cand mananca, ar trebui sa te gandesti ca ceilalti copii i-ar putea pune intrebari cu privire la originea numelui sau de alint, iar raspunsul ar putea fi destul de stanjenitor, mai ales dupa o anumita varsta.

Gandeste-te la cuvinte care sa nu il faca sa se simta prost in nici un context social si, in acest fel, vei avea si aprobarea lui sa ii folosesti numele de alint pentru mai mult timp. Altfel, este foarte posibil ca el sa iti ceara sa renunti la a-l mai striga altfel decat pe nume.

6. Nu te lega de trasaturile pe care nu le poate controla

Copiii sunt foarte sensibili in perioada de crestere si orice le poate afecta stima de sine. Daca fiul sau fiica ta are un defect fizic vizibil, nu te lega de acesta pentru a-i crea un nume de alint. Pentru nimeni nu este confortabil sa i se sublinieze defectele, iar atunci cand nu putem sa le controlam frustrarea este cu atat mai mare.

Tu cum iti alinti copilul? Te-ai gandit vreodata ca numele acestuia de alint ii va afecta viata sociala? Asteptam parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pe aceeasi tema:

Cum sa nu iti numesti copilul

Lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa alegi numele copilului

7 adevaruri surprinzatoare despre cum se aleg numele copiilor

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Porecle copii Alinturi copii Nume copii Alegerea numelui copii

Articole recomandate

Citeste si despre