Alexandra Stan traverseaza o perioada speciala din viata sa, fiind insarcinata cu primul copil. Artista, in varsta de 36 de ani, urmeaza sa devina mama pentru prima data si a dezvaluit ca va avea o fetita, pe care intentioneaza sa o numeasca Eva.
Desi acum se declara fericita si linistita, inceputul sarcinii nu a fost deloc usor. Vedeta a vorbit deschis despre dificultatile prin care a trecut in primele luni.
Probleme de sanatate la inceputul sarcinii
Artista a explicat ca sarcina evolueaza bine in prezent, insa inceputul a fost marcat de probleme medicale care au speriat-o.
„Sarcina mea, acum, este o sarcina foarte buna si decurge foarte bine. Dar nu a fost asa de la inceput. Motivul pentru care acum ma simt bine si totul e bine, am ajuns sa fac 5 luni, este doamna doctor Ioana Dragan.”
La inceput, Alexandra Stan s-a confruntat cu un hematom care, desi initial mic si fara simptome, a crescut in doar cateva saptamani.
„Eu am avut un hematom la inceputul sarcinii, care era destul de mic, nu prezenta riscuri, nu am avut sangerari. Dupa care, dupa vreo 2-3 saptamani, la urmatorul control, crescuse destul de mare, devenise de 5-6 centimetri diametru.”
Pentru a tine situatia sub control, artista a urmat un tratament intens, care in cele din urma a dat rezultate.
„Am facut tratament foarte puternic cu hormoni, cu progesteron de 3 feluri – ovule, injectii in burta si pastile. Intr-un final, a disparut. Acum sunt fericita.”
Perioada dificila si impact emotional
Pe langa tratamentul medical, Alexandra Stan a fost nevoita sa respecte si repausul, ceea ce a fost dificil pentru ea.
„Bineinteles, m-am ingrasat pentru ca am mancat si a trebuit sa stau in repaus, pe canapea, timp de aproape 2 luni, ceea ce a fost foarte traumatizant pentru mine si psihic si fizic, dar sunt foarte bine acum (…)”
Artista a subliniat cat de important este sprijinul celor apropiati in astfel de momente, dar si rolul medicului.
„Mi-am dat seama ca este foarte important sa ai sustinerea oamenilor apropiati in momentele astea. Si, bineinteles, medicul sa fie si un medic pozitiv, adica… Nu vreau sa intru in polemici, ca stiu ca zona asta este foarte discutata, dar cred ca daca medicul se bazeaza pe cunostintele lui este foarte important sa aiba o atitudine pozitiva mai ales fata de mamici.”
Cand se va naste fetita artistei
Alexandra Stan a dezvaluit ca micuta Eva ar urma sa vina pe lume in aceasta vara, cel mai probabil la finalul lunii august, insa exista posibilitatea sa se nasca si mai devreme.
„Bebelina trebuie sa vina teoretic la sfarsitul lui august, ceea ce inseamna ca o sa fie Fecioara. Dar, poate sa vina si inainte, ceea ce inseamna ca poate sa fie si Leoaica. Oricand poate sa vina bebelina, sa vina mai tarziu, sa nu vina mai devreme si sa fie sanatoasa.”
Cum a aflat ca este insarcinata
Artista isi aminteste cu emotie momentul in care a aflat ca urmeaza sa devina mama, descriindu-l ca fiind unul dintre cele mai importante din viata ei.
„A fost cea mai tare zi din viata mea pe care nu o sa o uit niciodata. Ma pregateam pentru concertul cu Ricky Martin, eram cu Iulia, aveam eu senzatia ca sunt insarcinata. Mie nici macar nu imi intarziase.”
Testul de sarcina a confirmat banuiala, iar reactia a fost una profund emotionala.
„Am oprit la farmacie, am ajuns acasa, m-am dus sa fac dus, intre timp mi-am facut testul, l-am lasat pe marginea chiuvetei si am intrat in dus. Cand am iesit si m-am uitat la test, am simtit un gol in stomac, i-am simtit prezenta, a fost prima data cand am constientizat ca am un suflet in interiorul corpului meu.”
In ciuda inceputului dificil, Alexandra Stan priveste acum cu incredere spre viitor si asteapta cu nerabdare momentul in care isi va tine fetita in brate.