Diagnosticul pe care l-a primit Andreea Marin in urma unui control de rutina: "A fost o intamplare sa aflu". Milioane de femei se confrunta cu aceasta

/ / Modificat: 2026-02-26
Diagnosticul pe care l-a primit Andreea Marin in urma unui control de rutina:

La 51 de ani, Andreea Marin a ales sa vorbeasca deschis despre un capitol delicat din viata sa. Cunoscuta pentru disciplina si stilul de viata echilibrat, vedeta a dezvaluit ca a fost diagnosticata cu o afectiune care loveste milioane de femei din intreaga lume.

Este vorba despre endometrioza, o boala care, potrivit Organizatia Mondiala a Sanatatii, afecteaza aproximativ 10% dintre femeile aflate la varsta reproductiva, adica in jur de 190 de milioane la nivel global.

Andreea Marin a recunoscut ca a ezitat mult timp sa faca publica aceasta informatie.

„Nu am vorbit despre asta la timpul potrivit. Nu stiu de ce. Am considerat subiectul poate prea intim. Gresit. Milioane de femei sufera in tacere si nu stiu de ce”, a transmis ea pe Instagram.

Cum a descoperit afectiunea si mesajul transmis femeilor

Vedeta a explicat ca diagnosticul a venit pe neasteptate, in timpul unui control medical care nu avea legatura directa cu aceasta problema.

„Diagnosticul nu e usor de dibuit. La mine a fost o intamplare sa aflu, la un control medical de rutina, nelegat de aceasta boala. Endometriozei i se mai spune «invizibila» pentru ca ea creste in corpul femeii ca o panza de paianjen, se intinde in timp fara ca gazda sa stie”, a povestit Andreea Marin.

In prezent, starea sa de sanatate este buna, iar vedeta spune ca interventia la timp si atentia unui medic dedicat au facut diferenta.

„Eu sunt astazi bine, datorita unui medic atent am aflat si am actionat. Stiati ca exista in Romania si un institut dedicat endometriozei, in 7 orase mari ale tarii? Dar, mai cu seama, stiati cat de important e sa va verificati la timp sanatatea? Sa va ascultati corpul si vocea interioara? Sa nu amanati? Stiati ca inactiunea in acest sens va poate afecta serios calitatea vietii, relatiile, intimitatea? Si ca a cunoaste, la timp, inseamna sansa la sanatate, fericire si putere de a cladi frumos in viata voastra? Incercati”, a fost mesajul transmis de vedeta.

Prin aceasta confesiune, Andreea Marin a dorit sa incurajeze femeile sa nu ignore semnalele organismului si sa mearga periodic la controale, chiar si atunci cand nu exista simptome evidente.

Articole recomandate

Citeste si despre