Cabral Ibacka (47 de ani), unul dintre cei mai cunoscuti si indragiti prezentatori TV din Romania, a ales sa vorbeasca deschis despre originile sale si despre oamenii care i-au marcat viata.
Desi este o figura publica de ani buni, detaliile despre familia sa nu au fost pana acum prea cunoscute. Recent, el si-a prezentat mama pe retelele sociale si a povestit despre trecutul sau.
Mama lui Cabral este romanca, iar tatal – originar din Congo. Cei doi s-au cunoscut in tinerete, insa relatia lor nu a rezistat dupa nasterea prezentatorului.
„Mama, Argentina, o gagica misto din Buzau, venita in Bucuresti la facultate. S-a indragostit de tatal meu biologic, Alexandre, venit din Congo printr-un schimb politico-strategic de studenti. Si m-am nascut eu.
Pe cand aveam cateva saptamani de viata, tata a avut putina treaba si a trebuit sa plece. Dar n-a lipsit mult, s-a intors cand tocmai implineam 13 ani. Evident ca pentru mine era un strain, dar acest mic amanunt nu l-a impiedicat sa spuna c-a venit sa ma ia in Congo. Nu m-am dus. A mai stat cateva zile si a plecat. Iar”, a scris Cabral online.
Mama lui Cabral, o cariera impresionanta si un trecut sportiv remarcabil
Argentina Boldea, femeia care i-a dat viata lui Cabral, si-a trait copilaria la tara, dar a reusit sa construiasca o cariera de succes. In anii ’90, a ocupat o pozitie importanta in conducerea Bancorex, iar ulterior a lucrat intr-o banca privata din Romania.
Pe langa activitatea profesionala, ea a fost si vicecampioana europeana si mondiala la kickboxing full contact – o performanta rara pentru o femeie din acea perioada.
Cabral, despre tatal sau biologic si despre cel care i-a fost cu adevarat tata
Despre Alexandre Ibacka, tatal sau biologic, Cabral nu a vorbit des. Legatura dintre ei a fost distanta si marcata de absenta. Desi la un moment dat au incercat sa se apropie, prezentatorul spune ca nu a reusit niciodata sa-l ierte pentru ca a lipsit din viata lui.
„Am stat de cateva ori sa ma gandesc daca-l urasc. Nici gand! M-am gandit daca l-as putea ierta. Nu cred. Si mi-am dat seama ca l-am pedepsit, in felul meu, prin indiferenta. Eu am deja un tata. Il cheama Mircea. S-a cunoscut cu mama si ne-a intrat in familie pe cand eu aveam in jur de 6 ani.
El m-a plimbat de mana cand strigau anticiorile dupa noi pe strada, el mi-a explicat de ce nu trebuie sa-mi fie frica de intuneric, el mi-a pus echipamentul de kickbox pe mine, el mi-a fost un tata atat de bun, incat sper sa fiu si eu, la randul meu, un tata la fel de bun pentru fiica-mea”, a marturisit Cabral, potrivit Ciao.
Ce s-a intamplat cu tatal biologic al lui Cabral
In prezent, Alexandre Ibacka se confrunta cu probleme grave de sanatate, dupa ce a fost eliberat dintr-o inchisoare din Brazzaville, Congo. A ajuns in detenție in urma unor actiuni impotriva regimului Sassou-Nguesso.
Cu toate ca este parintele sau biologic, Cabral a afirmat in repetate randuri ca adevaratul sau tata ramane barbatul care i-a fost alaturi inca din copilarie – sotul mamei sale, cel care l-a crescut si i-a oferit un model solid de viata.