Cazul mortii lui Paolo Mendico, un baiat de doar 14 ani din localitatea Santi Cosma e Damiano, provincia Latina (Italia), zguduie comunitatea si ridica multe semne de intrebare. Ancheta autoritatilor continua pentru a stabili ce l-a impins pe adolescent la gestul extrem, chiar in ajunul inceperii noului an scolar.
Ultimele mesaje ale lui Paolo, schimbate cu colegii de clasa in seara de 10 septembrie, nu lasau sa se intrevada nimic neobisnuit. Din contra, pareau conversatii banale intre adolescenti. „Tineti-mi un loc in banca”, a scris el colegilor, dovada ca se gandea la orele de a doua zi si la felul in care va sta in clasa.
Conversatia care ascunde un mister
Un detaliu cutremurator a iesit la iveala dupa tragedie. Tatal unui coleg de clasa, agent de politie locala, a vrut sa citeasca schimbul de mesaje al fiului sau. Reactia copilului a fost dezarmanta: „Citeste, tata, eu nu am secrete”. In acea conversatie se aflau si ultimele cuvinte scrise de Paolo inainte sa-si ia viata.
Pentru anchetatori, chat-ul este acum un element esential, pentru ca nimic din tonul baiatului nu sugera disperare sau intentia de a recurge la un gest fatal.
Un copil apreciat si pasionat
Prietenii si profesorii il descriu pe Paolo ca pe un copil responsabil si pasionat. In mai fusese declarat corigent la matematica, insa in timpul verii a invatat intens, reusind in iulie sa promoveze examenul de corigenta cu nota 7. In paralel, canta la tobe in sala de repetitii „Black Light Project” si mergea adesea la pescuit cu tatal sau, Giuseppe.
Din acest motiv, vestea mortii sale i-a socat pe toti cei care il cunosteau. Comunitatea locala a organizat o fiaclorata in memoria lui, oamenii incercand sa inteleaga de ce un copil de 14 ani, care parea integrat si motivat, a luat o decizie atat de tragica.