Picnic Urban in Familie – editia a treia Joaca, relaxare si timp de calitate pentru familiile din Galati

/ / Modificat: 2025-07-25
Picnic Urban in Familie – editia a treia Joaca, relaxare si timp de calitate pentru familiile din Galati

Pe 26 iulie 2025, Faleza Dunarii devine locul preferat al familiilor din Galati: revine Picnic Urban in Familie, cel mai mare eveniment dedicat copiilor, parintilor si bucuriei de a petrece timp impreuna in aer liber. Aflat la a treia editie, evenimentul este organizat de Social Moms, Asociatia Taticool si Primaria Municipiului Galati, iar intrarea este gratuita, pe baza de inscriere online.

Din grija pentru cei mici si pentru voi, dragi parinti, organizatorii au decis sa modifice programul evenimentului de maine de pe Faleza Dunarii, din cauza temperaturilor ridicate anuntate.

Picnic Galati

“Vrem ca toti participantii sa se bucure in siguranta de activitatile pregatite, asa ca vom adapta orele astfel incat sa evitam intervalele de canicula. Pentru siguranta tuturor, am asigurat punct de prim ajutor, puncte de hidratare si zone de racorire, astfel incat fiecare moment petrecut la eveniment sa fie cat mai placut si fara griji. Va multumim pentru intelegere si abia asteptam sa ne vedem maine!” - anunta organizatorii.

Picnic Galati

Noul program de distractie si voie buna este:

09:00 – 12:00 – Program pe scena, ateliere gratuite, concursuri, animatori si multe surprize
12:00 – 17:00 – Pauza in program (ne retragem la racoare si ne hidratam)
17:00 – 21:00 – Revenim pe Faleza cu si mai multa energie: scena, ateliere, concursuri, animatori si distractie pentru toata familia!

Picnic in Familie este cel mai mare picnic urban unde creativitatea, distractia si conexiunea in familie sunt in prim plan. Activitatile sunt gandite pentru a stimula imaginatia copiilor si pentru a le oferi parintilor ocazia de a se reconecta cu cei mici intr-un mod relaxat si plin de energie pozitiva.

Ce va asteapta la eveniment:

  • Zeci de activitati si ateliere creative si educative gratuite pentru copii: slime, bijuterii, pictura, colaje, decoratiuni, experimente si multe altele.

  • Activitati sportive si demonstratii interactive, sustinute de Caravana Pro Rugby Romania si parteneri locali.

  • Copiii vor invata reguli de circulatie de la Politia Rutiera Galati

  • Vor participa la activitati de educatie pentru promovarea integritatii cu societatea civila si in vederea promovarii campaniei nationale „E timpul sa nu mai dam si noi ceva!” sustinute de Directia Generala Anticoruptie Galati,

  • Manevre de resuscitare si prim ajutor de la SRAU - Asociatia pentru Salvare, Recuperare si Ajutor Umanitar Galati

  • Despre reciclare si sustenabilitate de la SNRB – Sistemul National de Reciclare a Bateriilor.

  • Spectacole si momente artistice: magie, balet, dansuri, muzica live, teatru, stand-up comedy pentru parinti si momente de improvizatie pentru intreaga familie.

  • Animatorii si personajele preferate ale copiilor vor intretine atmosfera pe toata durata zilei.

Ne bucuram sa revenim in Galati cu un eveniment care a devenit deja o traditie si un reper pentru familiile din zona. Picnic in Familie nu este doar un loc de joaca – este o zi dedicata reconectarii autentice dintre parinti si copii, intr-un mediu prietenos, educativ si relaxant,” a declarat Dan Cruceru, Asociatia Taticool.

Picnic Galati

Evenimentul isi propune sa creeze o experienta memorabila pentru intreaga familie, intr-un cadru prietenos si sigur. Iar timpul de calitate petrecut impreuna contribuie la construirea unor relatii armonioase si sanatoase intre parinti si copii.

Picnic Galati

Picnic in Familie are loc sambata, 26 iulie 2025, intre orele 11:00 si 19:00, pe faleza Dunarii din Galati. Participarea este gratuita!

Pentru detalii despre activitati si program, urmariti pagina de Facebook Social Moms si website-ul Social Moms.

Taguri Picnic Evenimente copii

Articole recomandate

Citeste si despre