Oficial, fara vacanta de Paste! A fost aprobata structura anului scolar 2023-2024

/ / Modificat: 2023-02-16
Oficial, fara vacanta de Paste! A fost aprobata structura anului scolar 2023-2024

Ministerul Educatiei a votat proiectul privind structura anului scolar 2023-2024 in forma in care nimeni nu credea ca va fi adoptat: fara vacanta de Paste!

Calendarul propus in urma cu doua saptamani de Ministerul Educatiei pentru anul scolar 2023-2024 si in care vacanta de primavara a fost programata astfel incat sa nu coincida cu perioada Pastelui (nici ortodox, nici catolic) a ramas definitiv. In ciuda faptului ca in cele doua saptamani se mai puteau face unele modificari, si chiar s-au facut, in ciuda unor sugestii din partea organizatiilor de parinti, calendarul a fost adoptat in forma in care fusese publicat initial.

Se pastreaza modulele de invatare

Anul scolar urmator va fi organizat tot in cinci module de invatare, delimitate prin vacante. La final, se va incheia o singura medie generala.

Durata anului scolar 2023-2024 va fi de 36 de saptamani. Pentru elevii din anii terminali, care au de pregatit examenele finale, cursurile dureaza mai putin: 35 de saptamani pentru cei de clasa a VIII-a, respectiv 34 de saptamani pentru cei de clasa a XII-a.

Vacanta de primavara care de obicei coincidea cu perioada Sarbatorilor Pascale (in 2023 cuprinde chiar si Pastele catolic, si Pastele ortodox) a ramas inexistenta in anul scolar 2023-2024, desi initial reprezentantii Ministerului au transmis ca urmau sa ia in considerare modificarea calendarului pus in dezbatere publica.

Vacanta de primavara a elevilor va fi, astfel, in perioada 13-21 aprilie 2024, iar Pastele ortodox pica pe data de 5 mai anul viitor. Elevii vor avea liber legal pe 1 mai si pe 3 mai (Vinerea Mare); cel mai probbil ziua de 2 mai va fi si ea zi nelucratoare, pentru a se face „punte”, prin hotarare adoptata de Guvern.

Ce modificari a facut, totusi, Ministerul Educatiei

Singura modificare facuta de Ministerul Educatiei are legatura cu programele „Scoala altfel” si „Saptamana verde”, care se pot desfasura pana pe data de 26 aprilie 2024.

In ceea ce priveste vacanta mobila de o saptamana, a carei data este stabilita la nivel de inspectorat judetean/al municipiului Bucuresti, aceasta poate fi luata in perioada 12 februarie-3 martie.

Cursurile vor incepe pe data de 11 septembrie 2023, iar prima vacanta a elevilor va fi la finalul lunii octombrie. Anul scolar se va incheia pe data de 24 iunie pentru elevii care nu sunt in ani terminali.

Calendar an scolar 2023-2024:

  • Modul 1: luni, 11 septembrie 2023 - vineri, 27 octombrie 2023.
  • Vacanta: sambata, 28 octombrie 2023 - duminica, 5 noiembrie 2023.
  • Modul 2: luni, 6 noiembrie 2023 - vineri, 22 decembrie 2023.
  • Vacanta: sambata, 23 decembrie 2023 - duminica, 7 ianuarie 2024.
  • Modul 3: luni, 8 ianuarie 2024 – pana la inceputul vacantei mobile, stabilita la decizia inspectoratelor scolare judetene/al municipiului Bucuresti
  • Vacanta: o saptamana, la decizia inspectoratelor scolare judetene/al municipiului Bucuresti, in perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
  • Modul 4: dupa vacanta mobila pana vineri, 12 aprilie 2024.
  • Vacanta: sambata, 13 aprilie 2024 - duminica, 21 aprilie 2024.
  • Modul 5: luni, 22 aprilie 2024 - vineri, 21 iunie 2024.
  • Vacanta: sambata, 22 iunie 2024 - duminica, 8 septembrie 2024.

FOTO: Freepik

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Scoala copii Vacanta copii Paste copii

Articole recomandate

Citeste si despre