Mamicile primesc mai multi bani pentru cresterea copilului!

/ / Modificat: 2018-09-14
Mamicile primesc mai multi bani pentru cresterea copilului!

Veniturile din drepturile de proprietate intelectuala vor fi luate in calcul la stabilirea indemnizatiei de crestere a copilului, a declarat prim-ministrul Viorica Dancila, la inceputul sedintei de Guvern ce a avut loc zilele trecute.

"Remediem astazi o scapare din legislatie, astfel incat persoanele care obtin venituri din drepturile de proprietate intelectuala sa beneficieze de indemnizatii pentru cresterea copilului pe masura veniturilor realizate. Asadar, armonizam prevederile Codului fiscal cu cele referitoare la stabilirea indemnizatiei pentru cresterea copilului, astfel incat nimeni sa nu aiba de suferit. Prin completarea legislatiei vom introduce si veniturile obtinute din proprietate intelectuala in categoria sumelor care se iau in considerare la stabilirea indemnizatiei pentru cresterea copilului", a precizat Viorica Dancila.

Asadar, pentru persoanele ale caror drepturi de indemnizatie lunara de crestere a copilului au fost stabilite fara a fi luate in calcul si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala incepand cu 23 martie 2018, se va stabili un nou cuantum. Diferenta intre cuantumul rezultat in urma recalcularii si cuantumul platit pana la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta se vor plati pana la finalul acestui an.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre