Premiile Oscar: Parintii cer retragerea filmului despre uciderea baietelului lor de 2 ani

/ / Modificat: 2019-01-28
Premiile Oscar: Parintii cer retragerea filmului despre uciderea baietelului lor de 2 ani

Scurtmetrajul realizat dupa evenimentele legate de uciderea baietelului James Bulger, in varsta de doi ani, va ramane in cursa pentru un premiu Oscar, dupa cum au anuntat organizatorii, scrie BBC, citat de News.ro.

Mama lui James Bulger, Denise Fergus, a solicitat ca "Detainment" sa fie retras, dupa ce a fost nominalizat la categoria "Cel mai bun scurtmetraj" la premiile Oscar sau regizorul sa nu-l mai prezinte. Aceasta a spus ca este bantuita de unele dintre imaginile din film.

"Detainment", regizat de Vincent Lambe, recreeaza interviurile luate de politisti celor doi ucigasi, folosind transcrierea casetelor originale inregistrate in instanta.

Intr-un comunicat, Academia a transmis "cele mai profunde condoleante doamnei Fergus si familiei sale. Suntem profund impresionasi si intristati de pierderea pe care au indurat-o si luam in serios preocuparile lor. In conformitate cu principiile fundamentale stabilite pentru a mentine integritatea premiilor, Academia nu influenteaza in niciun fel procesul de vot", se arata in comunicat.

Regizorul Vincent Lambe a refuzat sa retraga filmul

"Cred ca asta ar distruge scopul realizarii filmului. A fost facut cu scopul de a intelege de ce s-a intamplat aceasta crima si pentru a preveni ceva similar in viitor," si-a explicat regizorul decizia.

O petitie online, care cerea ca filmul sa fie retras de la ceremonia premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles, a strans peste 100.000 de semnaturi.

James Bulger, care mai avea o luna pana la implinirea varstei de 3 ani, a fost rapit si ucis de doi baieti in varsta de 10 ani, Jon Venables si Robert Thompson, de la centrul comercial Strand din Bootle, Merseyside, in 1993.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Filme

Articole recomandate

Citeste si despre