O altfel de invatatoare. Cum vrea sa revolutioneze invatamantul romanesc. "Sunt aratata cu degetul"

/ / Modificat: 2019-07-02
O altfel de invatatoare. Cum vrea sa revolutioneze invatamantul romanesc.

Claudia Chiru este o altfel de invatatoare. Si-a propus sa revolutioneze invatamantul romanesc, dupa ce a ajuns la Oxford, intr-un schimb de experienta, si a vazut ca educatia trebuie facuta in asa fel incat sa fie pe placul elevilor.

Desi preda la o scoala de stat, (scoala nr.195 din Titan, Bucuresti) nu a stat pe ganduri si a apelat la alte metode de predare, astfel incat elevii sai sa stie mai mult decat teorie.

Claudia Chiru nu pune accentul pe note, ci isi doreste ca cei mici sa acumuleze cat mai multe cunostinte. Si da si teme pentru acasa. "Reprezinta momentul in care elevul afla ceea ce poate sa faca singur," explica invatatoarea.

Este un altfel de dascal si pentru ca stie sa-si apropie elevii si sa-i fac sa vina cu drag la scoala, sa nu o mai considere o corvoada, asa cum este pentru unii copii. Claudia Chiru discuta in fiecare zi cu elevii sai despre ce au facut acasa, despre ce le place, ce nu le place, ce li s-a intamplat, ce vor sa afle.

prof1

Claudia Chiru a vorbit despre metoda sa de predare, despre temele penru acasa, despre lacunele sistemului de invatamant romanesc si despre planurile sale de viitor, intr-un interviu pentru copilul.ro.

1. Ati vazut undeva acest mod de predare? Am aflat ca la orele d-vostra se canta, se danseaza si se invata in ritm de joaca?

Acest mod de predare este descris in literatura de specialitate ca fiind corespunzator invatarii experientiale, constructivismului cu completarea lui Vygotsky si catorva curente educationale care s-au demonstrat a fi aproape de nevoile educabililor.

De-a lungul anilor de lucru la clasa fiecare om care preda isi creeaza propriul stil in care se regasesc mai multe metode, modalitati, convingeri, stiluri. Am observat o organizare asemanatoare la Oxford pe parcursul schimbului de experienta pe care l-am desfasurat acolo, ulterior l-am identificat si in predarea bazata pe metoda singaporeza de invatare a matematicii si l-am zarit si in pedagogia finlandeza si in cea americana prin intermediul cartilor si articolelor citite.

Pentru mine organizarea colectivului de elevi pentru invatarea autentica, cea care permite formarea comportamentelor, este in totalitate determinata de starea de bine si de intelegerea potrivita pe care o experimentam atat eu cat si copiii, asa ca tot ceea ce fac in clasa graviteaza in jurul acestei convingeri, de aceea ati observat joc, cantec, dans si voie buna. Desigur, nu as vrea ca cititorii sa inteleaga din cele spuse de mine ca traim “la vie en rose”, pentru ca ar intelege gresit. Traim “la vie en rose” intr-un mod organizat, structurat, cu obiective, reguli, limite, cu unicul scop de a deveni viitorii adulti fericiti stalpi ai societatii care imi vor plati si mie pensia.

2. Cum au perceput elevii d-vostra acest mod de predare?

Le place, vin cu bucurie la scoala, se simt liberi si experimenteaza responsabilizarea pe care o vad si o traiesc zi de zi alaturi de mine, la clasa si mai departe alaturi de familie, acasa. Ii intreb des despre modul in care percep ei activitatea noastra comuna de la scoala si sunt multumiti. Rezultatele imi confirma spusele lor.

"Tema este un moment de evaluare individuala"

3. Temele pentru acasa au creat multe dispute intre dascali, parinti si specialisti. Ce parere aveti despre asta?

Temele pentru acasa reprezinta momentul in care elevul afla ceea ce poate sa faca singur, fara indrumarea, prezenta sau explicatiile doamnei invatatoare cu care s-a obisnuit zi de zi la clasa. Tema este un moment de evaluare individuala, de masurare a fortei proprii. Daca elevul este invatat sa-si descopere plusurile si minusurile, daca este invatat sa ia minusurile si sa lucreze la ele pentru a le transforma in plusuri, respectivul elev progreseaza constient, este intr-o competitie sanatoasa cu el insusi, nu cu cei din jur, este orientat catre crestere, catre propria constructie, catre mai mult si mai bun de la mine insumi.

4. Deci, le dati teme pentru acasa elevilor d-vostra.

Da. Le dau.

5. Cum v-au perceput colegii, dar si parintii datorita acestui mod neconventional de a preda? Mai ales ca nu este vorba despre un sistem privat de invatamant, ci de unul de stat.

M-au aratat cu degetul si inca ma arata, parintii mi s-au alaturat, sunt cei care au inteles si au acceptat, iar ceilalti si-au mutat copilul. Dupa parerea mea, tocmai in invatamantul de stat avem nevoie de o privire holistica si de o intoarcere la mostenirea lasata de marii pedagogi, sistemul privat este peste. Avem nevoie de improspatare, de primenire. Poate o facem in scurt timp, deja a inceput, avem nevoie sa ajungem la un nucleu critic care sa miste lucrurile mai departe.

6. Care este urmatorul target pe care vi l-ati propus?

Imi doresc sa gasesc noi modalitati de a-i insoti pe elevii mei in a doua parte a vietii lor de scolar, ciclul gimnazial, imi doresc sa pun umarul si acolo pentru a ma asigura ca le este bine in continuare, ma voi mentine implicata in tot ce inseamna diseminare si extindere a experientialului la clasa, iar ca target secundar am iesirea in strainatate mai des, poate anul acesta scolar voi reusi sa inchei o colaborare cu o scoala din Olanda pentru schimb de experienta si poate voi reusi mai multe conferinte si evenimente pe educatie in America si nu numai.

7. Credeti ca elevii d-vostra vor avea probleme pe viitor cand vor da peste alti profesori?

Nu cred ca vor avea probleme cu profesorii pentru ca in breasla sunt oameni cu capul pe umeri care sprijina dezvoltarea copiilor, care inteleg complexitatea si durata devenirii, asa ca vor primi sprijin de la profesori, vor construi peste ceea ce este deja asezat.

prof2

Punctul nevralgic al sistemul de invatamant romanesc

8. Programa de invatamant este extrem de aglomerata. Reusiti sa tineti pasul?

Da, nu consider ca programa este aglomerata, o vad ca fiind complexa si de aceea se impune o livrare special construita pentru nevoile elevilor romani, ma obliga pe mine sa gasesc modalitati adecvate de a o transpune astfel incat sa fie inteleasa si parcursa cu unicul scop de a folosi cunostintele in viata de zi cu zi. Ceea ce fac este sa impletesc cat de bine pot cognitivul din programa cu emotionalul si comportamentalul de care au nevoie copiii si noi, adultii.

9. Ce lipsuri are sistemul de invatamant romanesc? Exista sanse reale pentru a putea fi imbunatatit?

Am identificat un punct nevralgic ca fiind resursele umane, implicarea si rabdarea profesionistilor, pregatirea acestora si integrarea noilor practicieni. Avem, de asemenea, un mare minus si in zona remuneratiilor si in zona atitudinii statului fata de noi, muncitorii. Cred ca exista sanse reale pentru a imbunatati, insa depinde de mine si de tine si de fiecare individ sa reusim.

10. Ce le transmiteti parintilor?

Le transmit si imi doresc sa observ o mai mare intelegere si deschidere catre comunicare si colaborare. In acest punct tine de fiecare dintre noi sa fim mai buni si sa ne aratama cele mai actualizate versiuni ale noastre copiilor. Le transmit speranta si multa insufletire.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Invatamant Profesor Invatamant romanesc

Articole recomandate

Citeste si despre