Educatia financiara in scoli: De ce este necesara pentru copiii nostri?

/ / Modificat: 2018-05-21
Educatia financiara in scoli: De ce este necesara pentru copiii nostri?

Daca in articolul anterior am discutat despre cum iti poti tine cheltuielile sub control si cum sa gestionezi corect bugetul familiei, a venit momentul sa atingem un subiect indelung comentat: educatia financiara in scoli.

Educatia financiara pentru copii este la fel de importanta ca si pentru adulti. Ea consta in a avea cunostintele necesare pentru a intelege aspectele banesti ale vietii si a lua decizii despre bani, in cunostinta de cauza. De ce ar avea nevoie copiii de asa ceva?

Un copil care primeste educatia corespunzatoare va stii cum sa isi administreze finantele toata viata. Multi cred ca micutii nu pot invata ceva atat de complicat precum finantele. In realitate, copiii au nevoie de informatiile de baza: sfaturi de bune practici despre bani, despre cum sa economisesti si sa investesti. KRUK Romania iti prezinta aici cum sa folosesti banii corect, pentru a avea un punct de pornire pentru tine si copiii tai.

Ce nevoi financiare au tinerii de azi

O cercetare facuta de Personal Finance Education Group din Marea Britanie arata ca 64 % dintre copii au primul cont bancar inainte de a ajunge la gimnaziu. Iar 75% dintre adolescentii de 15 ani au card bancar.

Se pare ca tinerii care au in jur de 20 de ani nu stiu sa isi administreze finantele si au datorii mai mari la banci (prin cardurile de credit) decat aveau parintii lor la aceeasi varsta.

Totodata expertii atentioneaza ca deciziile financiare cu care se confrunta tinerii sunt mult mai grele si mult mai numeroase decat ale generatiilor trecute. De asemenea, serviciile financiare devin din ce in ce mai complexe si este nevoie ca tinerii sa aiba educatia potrivita.

Pentru ca, pe termen lung, sa poata lua decizii corecte si sa isi poata asuma responsabilitatea pentru ceea ce fac, copiii au nevoie de educatie financiara inca de mici.

Cum poti sa ii faci educatie financiara celui mic

Nu este niciodata prea devreme sa incepi sa educi copilul in legatura cu banii. Chiar si copiii de doi ani pot intelege ce inseamna sa economisesti sau sa pui deoparte pentru mai tarziu.

Ca parinte, iti mai poti invata copilul cum sa amane primirea unei recompense: “Daca iti doresti ceva, trebuie sa astepti”. Cercetarile de specialitate au aratat ca acei copii care au stiut sa amane primirea recompensei (o prajitura, de exemplu) au avut mai mult succes in viata si au fost mult mai motivati.

De asemenea, poti invata copilul cum sa isi stabileasca scopuri si cum sa urmareasca indeplinirea lor. De exemplu, un scop pentru un prescolar poate fi o jucarie noua. Iar tu, ca parinte, il poti ajuta si incuraja, sa stranga bani intr-un borcan pentru a obtine jucaria dorita.

Si mersul la supermarket poate fi transformat intr-o lectie de economie. Explica-i copilului de ce alegi o anumita marca de cereale si nu alta. Vorbeste-i despre valoarea produselor si diverse marci, despre raportul calitate-pret sau anumite reduceri care se fac in magazin.

De ce este nevoie de cursuri "bancare" inca din scoala

Implicarea parintilor ajuta la modelarea si adoptarea unor comportamente financiare pozitive. Dar si scoala trebuie sa se implice. Invatarea poate incepe inca de la gradinita si poate continua si in liceu. Iar introducerea educatiei financiare in programa scolara este metoda cea mai eficienta.

Acest tip de educatie ii poate ajuta pe copii sa isi inteleaga comportamentul si emotiile atunci cand iau decizii financiare.

Exista si voci care sustin ca educatia financiara are dezavantajul de a nu putea fi pusa in practica imediat. Cu alte cuvinte, copiii invata ceva ce vor folosi abia peste cativa ani.

Cat de eficiente sunt orele de educatie financiara? O cercetare din 2015 facuta in SUA a demonstrat ca, dupa introducera cursurilor de finante in liceu, procentul tinerilor care aveau intarzieri de plata de peste 90 de zile la banci a scazut cu peste 8,4%.

KRUK Romania sustine educatia financiara timpurie. Incepand de anul acesta, 1.600 elevi din Bucuresti, Constanta, Iasi, Pitesti si Ploiesti beneficiaza grauit de sesiuni de educatie financiara prin modulul Credite Inteligente, parte a programului de educatie financiara implementat de Junior Achievement Romania, cu sustinerea KRUK Romania, din care afla cum sa gestioneze corect situatiile care implica implica imprumuturi financiare.

Prin exercitii si studii de caz, modulul Credite inteligente ofera elevilor contexte de invatare in care identifica situatii si nevoi de viata reale care justifica alegerea unui credit, analizeaza oportunitati si riscuri financiare si iau decizii documentate privind tipurile de credite potrivite si metodele de rambursare a acestora. Reprezentantii KRUK Romania se implica direct in proiect, participand la cursuri si impartasind experiente si know-how elevilor.

Articol scris de Marina Vasilescu, redactor Copilul.ro

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Educatie financiara Invatare valoare bani copii Bani copii

Articole recomandate

Citeste si despre