Saptamana 19 de sarcina

/ / Modificat: 2018-01-19
Saptamana 19 de sarcina

Articol revizuit de dr. Anca Panaitescu, medic specialist obstetrica-ginecologie, Spitalul Clinic Filantropia

In saptamana 19 de sarcina cele mai multe mame asteapta cu nerabdare momentul in care vor afla sexul bebelusului. Acel moment este de regula la morfologia fetala de trimestrul al doilea, a doua ecografie importanta din sarcina, care se poate face incepand de saptamana viitoare.

Cat de mare este bebelusul in saptamana 19 de sarcina

Bebelusul tau cantareste cam 200-240 de grame si masoara 15 centimetri din crestet pana la calcaie, fiind cam de marimea unui fruct mango. Pana la termen - la sfarsitul celor 40 de saptamani de sarcina, bebelusul tau isi va mari greutatea de 15 ori!

bebelus-burtica-mango

Sarcina la 19 saptamani: cum creste bebelusul tau

Bratele si picioarele lui sunt acum normal proportionate unele fata de celelalte si fata de restul corpului.Rinichii continua sa produca urina, iar parul de pe cap continua sa creasca. Aceasta este o perioada cruciala pentru dezvoltarea senzoriala. Creierul bebelusului tau se imparte in arii special destinate pentru miros, gust, auz, vedere si pipait. Bebelusul poate auzi de pe-acum chiar sunete mai puternice si se poate obisnui cu vocea mamei.

In saptamana 19 pielea copilului se acopera cu un invelis alb, alunecos, numit vernix caseoasa, ce ajuta la protejarea pielii si impiedica descumarea sau zbarcirea ei.

Sub vernix, pielea fatului este acoperita de un strat fin de par numit lanugo.

saptamana 19 de sarcina

Daca ai o fata, ea are deja circa 6 milioane de ovule la nivelul ovarelor. Dintre acestea, la nastere vor fi prezente in ovar mai putin de 2 milioane.

Creierul fatului dezvolta in aceasta perioada milioane de neuroni motori ce ajuta muschii si creierul sa comunice. Copilul poate face acum miscari constiente (ca suptul degetului) pe care s-ar putea sa le simti deja.

Citeste: Cum arata bebelusul in burtica ta in saptamana 19 de sarcina?

Ce nu trebuie sa uiti: Fiecare bebelus se dezvolta usor diferit - chiar si in corpul tau. Informatiile noastre sunt destinate sa iti ofere o idee generala despre dezvoltarea bebelusului tau.

Cate luni inseamna 19 saptamani de sarcina?

5 luni, atat inseamna 19 saptamani de sarcina. In scurt timp vei ajunge la jumatatea sarcinii.

Ce se intampla in corpul tau in saptamana 19 de sarcina

Miscarile bebelusului devin mai usor de perceput pentru tine. Inca nu sunt foarte puternice, iar partenerul tau sigur nu le poate simti, dar tu aproape sigur iti poti da seama de ele.

In ceea ce priveste greutatea, pana la acest moment ai castigat probabil intre 3,6 si 6,4 kilograme (sau intre 9 si aproape 14 kilograme daca esti insarcinata cu gemeni). Daca nu te incadrezi in aceste limite, vorbeste cu doctorul tau deoarece exista riscul unor probleme. Acumularea rapida de kilograme poate fi un semn de preeclampsie, iar, pe de alta parte, incapacitatea de a lua in greutate atat cat ar trebui poate insemna ca bebelusul nu primeste toti nutrientii de care are nevoie.

Simptome frecvente la 19 saptamani de sarcina

Mai ai doar o saptamana pana la jumatatea perioadei de sarcina. Este posibil sa simti dureri in abdomenul inferior sau chiar o durere ascutita, ca un junghi intr-una sau in ambele parti ale abdomenului, in special atunci cand schimbi pozitia sau la sfarsitul unei zile active.

Acestea sunt, cel mai probabil, cauzate de intinderea ligamentelor si a muschilor care sustin uterul odata cu cresterea acestuia. Nu trebuie sa te alarmezi in prima faza, insa, daca durerea persista chiar si atunci cand te odihnesti sau devine severa, se asociaza cu contractii ori iradiaza in spate, trebuie sa iei legatura cu medicul tau.

Schimbari la nivelul pielii

Tot in aceasta perioada poti observa unele schimbari la nivelul pielii.

Aparitia unor pete de culoare mai inchisa la nivelul pielii, mai ales in zonele expuse la soare, este un lucru obisnuit in timpul sarcinii. Atunci cand se localizeaza deasupra buzei superioare, pe pometi sau pe frunte sunt denumite "cloasma" sau "masca de sarcina".

Hormonii sarcinii, estrogen si progesteron, stimuleaza celulele de melanina din piele sa produca mai mult pigment. Excesul de pigment nu este distribuit insa in mod uniform si de aceea apar aceste pete. Brunetele si femeile cu pielea mai inchisa la culoare pot observa "cearcane" in jurul ochilor.

Nu poti sa previi cloasma, dar poti sa-i diminuezi efectele prin limitarea expunerii la soare, care stimuleaza producerea de melanina. Foloseste o crema de protectie solara cu factor inalt, pentru fata, gat si decolteu. Acopera-te, poarta o palarie cu boruri largi si foloseste crema de protectie atunci cand iesi afara. Daca te deranjeaza "masca de sarcina", putin fond de ten poate face minuni.

Vei putea observa aceste pete si la nivelul bratelor sau pe alte zone ce au fost expuse la soare. Mameloanele, porii, cicatricile, interiorul coapselor si vulva devin mai inchise la culoare in timpul sarcinii.

In sarcina apare de asemenea o linie intunecata ce uneste ombilicul de osul pubian - este denumita linea nigra. Aceasta apare prin hiperpigmentarea liniei albe, o linie subtila (linea alba) ce strabate mijlocul abdomenului, aproape invizibila inainte de sarcina (multe femei nici nu observa ca o au).

Toate aceste modificari de culoare se datoreaza unei cresteri temporare a nivelului de melanina, substanta ce coloreaza parul, pielea si ochii.

La marea majoritate a femeilor, aceste pete de culoare vor diparea in primele luni dupa nastere.

Ameteli

Daca te simti buimaca si chiar ametesti din cand in cand, e bine sa stii ca in aceasta perioada este ceva normal pana la un punct.

Starea de ameteala poate sa apara in sarcina din cauza faptului ca uterul apasa din ce in ce mai mult pe vasele de sange si pe plamani, ceea ce inseamna mai putin oxigen pentru tine. Totodata, aceasta stare este cauzata si de deshidratare si foame, astfel ca este foarte important sa ai grija de tine cum trebuie, sa mananci si sa bei apa regulat.

In cazul in care simti insa in mod frecvent ameteli, atunci ar trebui sa vorbesti cu medicul tau care poate verifica daca suferi de anemie sau de preeclampsie.

Analize si investigatii in saptamana 19 de sarcina

Cei mai multi medici recomanda acum programarea pentru ecografia morfologica de trimestrul al doilea. In cursul acestei examinari, medicul va evalua in mod amanuntit bebelusul - organele acestuia, placenta, lichidul amniotic. Aceasta ecografie ajuta la depistarea unor posibile anomalii sau malformatii ale fatului. Ecografia morfologica de trimestrul al doilea poate fi facuta intre saptamanile 20 si 23 de sarcina.

Recomandari pe aceeasi tema:

Cat de mare este bebelusul in comparatie cu un fruct?

Nume unisex pentru copii

Nume de printese pentru fete

Sarcina pe luni, ce transformari apar?

Citeste mai multe despre schimbarile la nivelul pielii in sarcina.

Ce sa faci in saptamana 19 de sarcina

Pentru multe cupluri, alegerea numelui de botez al copilului este unul dintre cele mai amuzante lucruri din timpul sarcinii. Pentru altele, este un proces complicat de negociere.

Oricare ar fi cazul vostru, este vorba de o decizie importanta ce va dura probabil o viata (asta daca nu cumva micutul vostru va decide sa-si aleaga un alt nume). Iata cativa factori importanti de care trebuie sa tii cont atunci cand te decizi asupra unui nume:

• Sunetul si compatibilitatea. Cum suna numele copilului tau atunci cand este spus cu voce tare este unul dintre cele mai importante lucruri la care trebuie sa te gandesti.

Este melodios? Este aspru? Se potriveste cu numele de familie? E bine sa eviti sa alegi un nume a carui ultima litera este aceeasi cu prima litera a numelui de familie.

• Unicitatea. Un nume neobisnuit are avantajul de a-l face pe copilul tau sa iasa in evidenta. Pe de alta parte, un nume pe care nimeni nu l-a mai auzit si pe care doar putini il pot pronunta poate atrage asupra copilului tau o atentie mai degraba de evitat.

Variantele de pronuntie te pot ajuta sa transformi un nume in ceva unic, dar, alegand un nume ce se poate pronunta in diferite feluri, poti crea o confuzie in viata copilului tau in urmatorii ani.

Citeste si: Lista cu lucruri de facut in saptamana 19 de sarcina

• Rude si prieteni. Multi parinti aleg numele copilului lor dupa unul dintre bunici, dupa alte rude sau dupa un prieten apropiat. Nu cumva sunt prea multi Ion in casa ta?

Cauta in arborele genealogic al familiei dupa comorile ascunse. Si daca esti ingrijorata sa nu ranesti sentimentele cuiva, alege primul nume din una dintre familii si pe al doilea din cealalta.

  • Predecesorii si zestrea culturala. Zestrea culturala a copilului tau este o parte esentiala a personalitatii lui si poate iti doresti ca numele sa o reflecte. Citeste carti de istorie si concentreaza-te asupra tarii de origine a familiei tale pentru a gasi diferite posibilitati.
  • Semnificatia numelui. Probabil ca nimeni nu o va trata intr-un mod diferit pe fiica ta, Ingrid, doar pentru ca numele ei inseamna "fiica eroului", dar semnificatia numelui este un lucru la care poate vrei sa te gandesti.
  • Initiale si porecle. Oamenii, in special copiii, pot fi cruzi atunci cand vine vorba de porecle, asa ca incearca sa anticipezi orice porecla stanjenitoare care ar putea sa apara. Ia in considerare si initialele copilului tau astfel incat sa nu il pui intr-o pozitie inadecvata.
  • Unul dintre cele mai bune moduri de a testa numele copilului este de a-l rosti cu voce tare. Daca te simti inconfortabil atunci cand spui numele , atunci probabil ca nu este cea mai buna alegere.

Saptamana 18 de sarcina | Saptamana 20 de sarcina

Taguri Nume bebelusi Nume copii

Articole recomandate

Citeste si despre