Buna ziua
A fost odata... o soricica, careia toata
lumea ii spunea Brunetica deoarece avea doua pete negre in jurul
ochilor. Casa ei era modesta, dar primitoare, si in cele mai mici
unghere ale sale era plina de bunatati.
Intr-o zi intorcandu-se acasa, Brunetica vazu un ou mare abandonat in iarba. "Ce o fi cu oul asta?" se intreba ea, foarte uimita. Privi in jurul ei, dar nu vazu pe nimeni care sa o poata lamuri. Intre timp, incepusera sa cada fulgi mari de zapada.
Deodata, Brunetica auzi ciocanituri usoare din gaoace. "Din acest ou va iesi in curand un pui, asa ca nu il pot abandona in zapada!", isi spuse buna soricica si il duse la ea acasa. Aplecata deasupra caminului, tocmai cand se pregatea sa aprinda focul, auzi un "trosc" puternic ce o facu sa tresara. Se intoarse si se trezi fata in fata cu o fiinta care parea a fi un pui de rata!
Pasarica, infometata, incepu sa piuie foarte zgomotos, iar Brunetica
fu cuprinsa de un val de tandrete. "Te voi numi Fulguta!", ii zise ea,
turnandu-i in ciocul deschis ciorba calduta. O adoptase. A doua zi
dimineata, cand Brunetica se trezi, peste tot era o tacere de mormant.
Noaptea ninsese mult si o furtuna invaluise casa cu o mantie grea de
zapada, astfel incat nici nu se mai putea deschide usa! "Cum o sa-i mai
caut eu acum pe parintii Fulgutei?" se intreba Brunetica, necajita.
Vazand un cintezoi pe fereastra, ii veni o idee si il chema in ajutor:
"Ai putea, impreuna cu prieteni tai, sa duceti mesajul meu?"
Pasarea accepta. Curand, o multime de pasarele isi luara zborul in
toate directiile, pentru a duce scrisorile Bruneticii. Insa timpul trecu
si nimeni nu-i raspunse.
Pana in primavara cel pe care il credea un mic ratoi se transforma intr-o lebada maiestuoasa. Brunetica isi facu obiceiul de a se plimba cu ea, ducand-o de lesa. Era tare mandra de pasarea sa mare si frumoasa, care ii ducea in cioc sacosa cu cumparaturi. Brunetica trezi invidia prietenelor sale; unele ii cerura chiar sa le-o lase pe Fulguta in gazda. Dar soricica si minunata ei lebada erau de nedespartit. Lebada, foarte atasata de binefacatoarea ei, o urma peste tot si o ajuta cum putea mai bine.
In tot acest timp, Brunetica era ingrijorata: Fulguta avea o pofta de mancare grozava. Toate merindele din casa disparusera in stomacul ei; camara era goala si nimic nu scapase lacomiei acestei mancacioase, care crestea vazand cu ochii. Ii trecu atunci prin minte ca, mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa se desparta de prietena ei. Insa ii venea greu sa o fac pentru ca se iubeau tare mult. In luna aprilie, o ploaie torentiala transforma toate gropile in baltoace si helesteul inghetat redeveni un lac.
Intr-o zi, Brunetica o lua pe Fulguta la o plimbare pe malul lacului. Observand aceasta mare intindere de apa, pasarea batu din aripi, plonja in lac si incepu sa inoate foarte fericita. Vazand ca se indeparteaza, Brunetica, ingrijorata, o striga. Dupa ce inota putin, lebada se intoarse la ea si-i oferi un smoc mare de iarba, pe care il smulsese din apa. Atunci Brunetica intelese ca Fulguta era intr-adevar in elementul ei. In acest lac mare putea, in sfarsit, sa manance pe saturate! Cu lacrimi in ochi, o saluta de pe tarm, fluturandu-si batista in semn de ramas bun.
Fulguta n-o uita insa niciodata pe cea care ii salvase viata, iar Brunetica venea s-o vada in fiecare dimineata. De fiecare data, Fulguta o lua pe spatele ei alb si pufos si o ducea de partea cealalta a lacului, pentru a-i culege cele mai frumoase flori.