Drumurile lungi cu masina sunt dificile pentru copii. Cum faceti calatoria mai placuta

/ / Modificat: 2023-05-02
Drumurile lungi cu masina sunt dificile pentru copii. Cum faceti calatoria mai placuta

Plecarile in weekend sau in vacanta cu un copil pot fi o provocare, mai ales cand drumul se face cu masina. Cei mici se plictisesc rapid, sau nu vor sa stea in scaunul special. Unii poate au rau de masina, altii pur si simplu o teama. Oricum ar fi, ca parinte trebuie sa gasesti cele mai bune solutii pentru a face calatoria cat mai placuta.

Indiferent unde plecati cu masina, daca stiti ca veti petrece multe ore in trafic aveti nevoie de un plan bine stabilit.

Stabiliti ruta astfel incat sa fie una sigura si cat mai putin aglomerata. Alegeti o ora de plecare la care drumul este, de obicei, cat mai liber.

Daca aveti un traseu mai lung, alegeti-l astfel incat sa aveti oportunitati de popasuri interesante pentru copil, in timpul caruia sa aiba ocazia sa se dezmorteasca si sa ia aer. Daca timpul va permite, puteti chiar sa fragmentati calatoria pentru a lua masa si a va odihni; daca nu, incercati sa plecati undeva inainte de orele de somn ale copilului, pentru ca el sa poata dormi o parte din drum.

Siguranta este mereu prioritara!

In timpul calatoriilor cu masina, legea spune ca un copil trebuie sa stea in scaunul special de masina. Multi se vor foi, vor cere in brate, vor incerca sa te convinga prin orice mijloace sa le desfaci macar putin centurile. Oricat de mult ar insista, lasati copilul in scaunul sau pentru ca siguranta lui este cea mai importanta. Decat sa faceti o exceptie de la regula, mai bine faceti un popas neplanificat, explicandu-i ca, la reluarea calatoriei, va trebui sa stea tot in scaunul lui.

Imbracati copilul adecvat pentru un drum lung. Alegeti haine comode, in care sa nu-i fie nici prea cald, nici prea frig. Incaltamintea este indicat sa fie una care se pune si se da jos cu usurinta.

Pregatiti un rucsac cu gustari pentru drum. Faceti provizii de fructe, biscuit, sticksuri, sandvisuri. Nu uitati nici de sticla cu apa sau cu ceai, pentru ca aveti nevoie si de hidratare pe drum. Pentru copiii care au rau de masina nu este recomandat sa manance prea mult in timpul calatoriei. Aveti grija, insa, sa aveti la indemana picaturi sau acadele speciale pentru combaterea raului de masina. De mare ajutor pot fi si lamaia, limonada sau ghimbirul.

Distrati-va si pe drum, nu doar la destinatie

Drumul cu masina poate fi ocazia perfecta pentru a invata jocuri noi sau pentru jocuri pe care deja le cunoasteti bine. Cele mai practice sunt jocurile de cuvinte, atunci cand copilul este destul de mare pentru ele. Distractia de drum lung include si cantecele pentru toata familia, poezii; puneti la incercare creativitatea si imaginatia celui mic vorbind despre tot ceea ce vedeti pe drum, despre ce veti face cand ajungeti la destinatie. Drumul va parea mai scurt astfel si veti fi gata antrenati pentru distractia pe care ati asteptat-o atat de mult.

FOTO: Freepik

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Calatorie masina copii Calatorii masina copii

Articole recomandate

Citeste si despre