Dragii mei copii,
Va scriu aceasta scrisoare pentru ca, desi ne vedem cat de des se poate, nu apucam sa vorbim atat cat am vrea. Ne auzim des, dar nu ne ascultam... am decis sa scriu, pentru ca de citit pare ca aveti mereu timp. Cititi ba un mail, ba un mesaj pe telefon, ba cate ceva pe internetul ala pacatos cu care eu nu reusesc sa ma obisnuiesc.. Am imbatranit si la o anumita varsta e greu sa tii pasul cu tehnologia asta care pe voi va acapareaza 90% din timp.
Stiu ca ati incercat sa ma invatati sa ma descurc pe internet, sa umblu cu telefonul ala destept pe care mi l-ati adus ca sa putem lua legatura mai usor cand voi sunteti ocupati. Stiu ca v-am suparat pentru ca nu s-a prins nimic de mine si pentru ca v-am batut mult la cap tocmai din cauza asta. Si m-a durut de fiecare data cand v-am vazut ca va pierdeati rabdarea cu mine pentru ca trebuia sa imi aratati din nou toti pasii doar pentru ca eu sa ii uit din nou.
Nu m-a durut ca poate v-ati rastit la mine, cat m-a durut sa realizez ca, desi eu v-am crescut sa fiti buni si duiosi, lumea asta agitata in care traiti v-a luat tocmai candoarea.
Dragii mamei, va scriu ca sa va spun ca nicio treaba din lume nu e mai importanta decat aceea de a fi OM, de a avea o vorba buna pentru cei din jurul vostru.
Nu va scriu ca sa va supar sau sa va fac sa plangeti. Va scriu ca sa nu mai fie nevoie sa plang eu cand voi, prea grabiti fiind pentru o vorba buna, aruncati cuvinte reci, care stiu ca in curand vor ajunge sa va doara. Vorba, dragii mei, e ca glontul: odata ce a plecat spre tinta nu se mai intoarce pe teava, oricat de mult ti-ai dori.
Iti scriu, fata mamei, pentru ca am fost si eu in postura ta de acum si am facut si eu propriile greseli fata de batrana mea mama, la apusul vietii ei. Greseli pe care stiu cat mi le-am reprosat atunci cand nu am mai avut-o. Nu vreau sa simti si tu acea durere sfasietoare cand vei realiza ca nu mai poti da timpul inapoi pentru a putea face lucrurile altfel...
Iti scriu, baiatul mamei, pentru ca te-am invatat sa fii un barbat puternic ca o stanca, dar nu rece ca un ghetar...
Va scriu, iubitii mei, ca sa ne putem bucura impreuna de timpul pe care il mai putem petrece impreuna. Va scriu ca sa va rog sa cautati in voi rabdarea si vorba buna pe care le-ati pierdut undeva in valtoarea vietii, pe drumurile pe care pasii va poarta zilnic intr-o goana nebuna. Va scriu ca sa va rog sa va mai amintiti din cand in cand sa incetiniti si sa va aplecati asupra lucrurilor si oamenilor care conteaza.
Va scriu ca sa va spun ca ma doare sa va vad ca ardeti prea repede flacara asta care e viata si ca vreau ca despartirea noastra sa se produca in ordinea fireasca. Fiti mai blanzi si cu mine, si cu voi; invatati sa fiti fericiti, nu inversunati.
Copilul meu, cat te iubeste mama nu te va iubi nimeni in viata. Nu ma privi ca pe o jucarie stricata care nu mai are altceva de facut decat sa stea uitata intr-un colt si sa astepte sa treaca timpul. Si mai ales nu ma uita intr-un colt de suflet catre care privesti doar in momentele grele.
Copile, stiu ca imbatranesc, ca uneori sunt obositoare si ca ai lucruri mai importante de facut cand te caut. Dar pentru mine, care simt deja ca timpul alearga mult prea repede si se imputineaza, nu e nimic mai important decat tine.
Nu ma mai repezi la telefon daca te sun intr-un moment nepotrivit. Nu te mai grabi sa scapi de mine. Nu te mai supara cand repet lucruri. Nu te mai infuria si nu ma mai certa cand uit. Poate nu te supara efectiv lucrurile astea, ci faptul ca atunci realizezi de fapt cat de batrana e acum mama. Si pentru mine e la fel de greu, sa stii!
Cand iti mai vine sa ma certi, fa un exercitiu de aducere aminte si incearca sa revezi cu ochii sufletului momentele in care eu si tata incercam sa te invatam lucruri cand erai mic, cum repetam la nesfarsit povesti, poezii, raspunsuri la aceleasi intrebari pe care le aveai. Aminteste-ti cum te tineam de manute cand abia invatai sa mergi si nu te mai necaji cand ma misc prea greu sau prea incet. Mai bine da-mi mana si sprijina-mi corpul obosit de povara anilor.
Stii doar ca despre batrani se spune ca de la un moment dat dau in mintea copiilor... Ei bine, acum rolurile s-au inversat si e randul meu sa am nevoie de rabdarea ta si de iubire neconditionata.
Poate nu am fost genul de familie in care sa ne spunem "te iubesc" dimineata, la pranz si seara, ca in filme. Dar sper ca nu te-ai indoit si nu te indoiesti nicio secunda de asta.
Tocmai pentru ca te iubesc de cand te-am simtit miscand pentru prima oara in pantec, pentru ca te-am iubit infinit mai mult cand te-am tinut prima oara in brate si apoi din ce in ce ce mai mult cu fiecare zi in care mi-ai luminat viata, promit sa fac tot ce tine de mine sa tin in frau batranetea asta urata care te scoate din sarite. Nu cer in schimb decat rabdare si o vorba buna. Si sa incerci sa te bucuri de mine atat cat ma mai ai langa tine.
Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro
