La 15 ani, am invatat multe despre viata, despre relatii si despre ce inseamna cu adevarat familia. Desi sunt inca tanara, am avut deja ocazia sa experimentez complexitatea unei familii destramate.
Parintii mei s-au despartit cand eram mica, iar, pe parcurs, am invatat ca aniversarile nu sunt doar despre cadouri si distractie, ci si despre sentimente, despre legaturi si despre cat de mult conteaza sa simti iubirea celor care te-au adus pe lume.
Pentru mine, fiecare aniversare a fost o provocare, un amestec de emotii contradictorii. In timp ce alti copii se bucurau de o petrecere in familie, cu ambii parinti alaturi, eu traiam intr-o realitate in care mama organiza o petrecere la ea acasa, iar tata o facea in alta parte. De fiecare data, sarbatoarea mea era impartita intre doua lumi, fiecare cu atmosfera ei, cu jocurile si obiceiurile ei.
Pe masura ce am crescut, am inceput sa realizez ca nu era vorba doar despre cadouri sau torturi. Aniversarile mele erau despre un simbol al ceea ce ar fi trebuit sa fie familia mea: doua parti separate, fiecare avand propria sarbatoare, dar fara sa fie cu adevarat reunite. De multe ori, imi doream ca ei sa fie acolo, impreuna, sa lase deoparte trecutul si conflictele si sa imi arate ca, chiar si dupa tot ce s-a intamplat, pot fi acolo pentru mine, intr-un singur loc, in aceleasi momente speciale.
La 15 ani, nu mai eram doar un copil care astepta cadouri, ci o adolescenta care intelegea mai multe despre cum functioneaza relatiile. As fi vrut ca parintii mei sa lase la o parte toate neintelegerile, sa puna deoparte orgoliile si sa fie prezenti in aceleasi momente importante. Ar fi fost un gest de maturitate emotionala, un model de respect fata de mine si fata de relatia lor, chiar si in conditiile unui divort.
La aniversarile mele, mi-ar fi placut sa-i vad impreuna, sa rada si sa isi aduca aminte de momentele frumoase petrecute impreuna inainte de separare. Mi-ar fi placut sa-mi arate ca, desi nu mai sunt un cuplu, dragostea lor fata de mine ramane neschimbata.
Dar, mai presus de toate, mi-as fi dorit sa ma simt intreaga in acele momente. Cand parintii se impart intre doua petreceri separate, copilul ajunge sa se simta ca si cum ar trai intr-o lume in care familia nu mai exista asa cum a fost candva.
Un singur gest, acela de a fi impreuna la o aniversare ar fi fost pentru mine o lectie despre iubire, despre respect si despre puterea de a pune deoparte orice diferenta pentru binele unui copil.
Pe masura ce inaintam in varsta, mi-am dat seama ca parintii nu trebuie sa fie impreuna ca sa imi arate ca ma iubesc. Dar ceea ce am invatat este ca, atunci cand viata lor se desparte, este esential ca ei sa faca un efort real pentru a pastra unitatea in jurul meu.
La 15 ani, am inteles ca, indiferent de cum au evoluat relatiile lor, iubirea lor fata de mine nu ar trebui sa dispara niciodata.
Un simplu act de a fi impreuna, chiar si pentru cateva ore, poate face toata diferenta. Ar fi insemnat mai mult decat orice cadou: ar fi insemnat ca, chiar si in mijlocul unei separari, familia poate ramane unita atunci cand conteaza cel mai mult.
As vrea ca si alti copii care traiesc o realitate similara sa inteleaga ca, desi nu putem controla tot ce se intampla in viata parintilor nostri, putem influenta felul in care acestia aleg sa interactioneze cu noi.
Un gest de maturitate si respect fata de copil, de exemplu, participarea impreuna la aniversarea lui poate oferi nu doar o amintire frumoasa, ci si o lectie importanta despre cum putem sa facem fata provocarilor, fara a lasa conflictele sa puna stapanire pe noi.
Daca parintii divortati ar intelege impactul pe care il au asupra copiilor lor in astfel de momente speciale, poate ca ar face un efort sa fie mai deschisi, mai empatici si mai prezenti pentru cei mici.
Un simplu gest poate face ca o aniversare sa nu fie doar despre cadouri, ci si despre iubirea si legatura care nu dispare niciodata, indiferent de ce se intampla in jur.
Foto: Freepik.com
