Reguli de siguranta pentru copii in caz de cutremur

/ / Modificat: 2018-06-12
Reguli de siguranta pentru copii in caz de cutremur

Frica, panica, anxietate, sentimente de nesiguranta... acestea sunt doar cateva trairi pe care le experimenteaza un copil in fata unui dezastru natural. Iar dintre toate calamitatile, cutremurele sunt de departe printre cele mai inspaimantatoare, mai ales pentru micutii nostri, care oricum sunt destul de vulnerabili.

Reactia ta in fata unui cutremur este esentiala pentru modul in care se va manifesta copilul tau in astfel de momente. Fiecare prichindel reactioneaza diferit in fata pericolului, dar depinde foarte mult de tine, ca parinte, sa il ajuti sa treaca cat mai calm si mai usor printr-o astfel de calamitate naturala, dar si sa faca fata cu brio altora care ar putea urma. Pentru a preintampina astfel de situatii este foarte important sa comunici cu cel mic, sa incerci sa ii explici pe intelesul lui ce inseamna aceste fenomene, dar si mai important este sa il si pregatesti in eventualitatea unui dezastru natural, astfel incat sa nu se panicheze peste masura.

Masuri de siguranta pentru copii, in caz de cutremur

Cum exista posibilitatea ca un cutremur sa se intample chiar si atunci cand suntem departe de copil, este necesar sa il pregatim, pentru a se putea proteja. Iata care sunt masurile de siguranta pe care ar trebui sa le luam, impreuna cu cei mici, inainte, in timpul si dupa un seism:

Pregatiti un rucsac pentru situatii de urgenta

In afara de kit-ul de urgenta, pe care orice familie ar trebui sa il aiba pregatit in caz de cutremur, cel mic ar trebui sa aiba, la randul lui, propriul sau rucsac, cu toate obiecte care sa-l ajute sa supravietuiasca pana la 3 zile in cazul producerii unui dezastru, fie ca vorbim de cutremur, incendiu sau inundatie.

Rucsacul trebuie sa fie usor de purtat si ar trebui sa contina:

  • Cel putin 2 litri de apa plata. Foloseste sticle din plastic, de 0.5 l, care pot fi depozitate usor in rucsac;
  • Alimente neperisabile, conserve cu mancare, fructe uscate etc;
  • Un sac de dormit sau o patura calduroasa;
  • Un pachet de chibrite, pastrat intr-o punga inchisa ermetic, astfel incat sa nu poata patrunde apa sau alte lichide;
  • Lanterna si baterii de rezerva, pastrate in pungi inchise ermetic;
  • Fluier, pentru a putea cere ajutor;
  • Pansamente sterile si alcool medicinal, ca in cazul in care se raneste, sa poata sa se ingrijeasca singur. Daca urmeaza un tratament, fa-i un stoc cu medicamentele pe care trebuie sa le ia.

Masuri de siguranta pentru copii in timpul unui cutremur

Pregateste-l pe cel mic, astfel incat sa stie ce sa faca in cazul in care are loc un cutremur cand nu te afli prin preajma lui.

  • Nu are importanta unde se afla in momentul producerii cutremurului (la scoala, afara sau intr-un magazin), important este sa isi pastreze calmul si sa se adaposeasca imediat intr-un loc sigur.
  • Daca este la scoala sau in orice alta cladire, indicat este sa ramana pe loc, sa nu incerce sa iasa afara, sa coboare pe scari, sa ia liftul sau sa iasa pe balcon, chiar daca tendinta este de a parasi cat mai repede cladirea;
  • Spune-i care sunt locurile sub care ar putea sa se adaposteasca: sub grinda sau sub orice piesa de mobilier solida, si sa se tina bine de aceasta;
  • Daca este pe hol in timpul cutremurului, sa nu alerge, ci sa se aseze in pozitie ghemuita langa un perete interior;
  • Este important sa isi protejeze capul si fata si sa se indeparteze de geamuri, ferestre, oglinzi, biblioteci, mobile inalte si aparate de iluminat. Pe timpul cutremurului obiectele pot sa se rastoarne sau sa alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde iar geamurile se pot sparge;
  • Sub nicio forma nu ar trebui sa iasa afara, unde ar putea fi ranit. Daca se afla in lift in timpul cutremurului, sa apese butonul de urgenta. Cand liftul se opreste, micutul trebuie sa iasa cat mai repede din lift si sa se adaposteasca intr-un loc sigur;
  • Daca pe cel mic il prinde un cutremur cand este afara, sa se adaposeasca intr-un loc sigur, departe de ferestre, cladiri, poduri, cabluri electrice sau stalpi.

Ce ar trebui sa faca cei mici dupa un cutremur

Explica-i copilului ca la cateva minute dupa seism, ar putea avea loc replici. Ai grija sa ii explici ca replicile nu vor fi la fel de intense precum seismul pe care l-a simtit, insa va trebui sa ia aceleasi masuri de siguranta.

In cazul in care cel mic nu a fost acasa in timpul cutremurului, spune-i ca ar trebui sa foloseasca telefonul doar pentru a semnala o urgenta. Mama, tata sau oricare alt membru din familie ar trebui sa fie primul apelat, iar in cazul in care micutul este ranit, poate suna direct la 112.

Daca trebuie sa coboare pe scari pentru a iesi dintr-o cladire dupa producerea unui cutremur, sa fie foarte atent fiindca miscarea seismic ar putea afecta rezistenta acestora.

Daca are nevoie de ajutor si nu mai poate iesi din clasa sau scoala, poate pune pe fereastra un afis pe care sa scrie cu litere foarte mari “AJUTOR”, sau poate folosi un fluier de urgenta, pe care ar trebui sa il poarte in ghiozdan in permanenta.

De obicei, in unitatile de invatamant prescolar, primar si gimnazial, profesorii indruma copiii si asigura protectia acestora pana la sosirea unui adult din familie, insa este important ca cei mici sa stie cateva reguli importante de siguranta in caz de cutremur!

Siguranta familiei in caz de cutremur

Aproape zilnic aflam ca a mai avut loc un cutremur in Romania, chiar in zone in care nimeni nu s-ar fi asteptat sa se produca. De anul trecut si pana in prezent pe teritoriul tarii noastre au avut loc in jur de 17 cutremure cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter. In medie, cam unul pe luna. Cu toate acestea, mai putin de 20% dintre locuintele din Romania sunt asigurate impotriva cutremurelor.

Chiar daca majoritatea miscarilor tectonice sunt de mici proportii, este important sa ne gandim la siguranta familiei noastre si sa nu uitam cat de important este sa ne asiguram locuinta impotriva dezastrelor naturale. 

Pagubele produse de cutremurele, alaturi de inundatii si alunecarile de teren, reprezinta dezastrele naturale care sunt acoperite prin asigurarile obligatorii de locuinte. Politele de asigurare impotriva dezastrelor naturale (sau, pe scurt, PAD) ofera protectie beneficiarilor atat pentru efectele directe ale dezastrelor naturale, cat si pentru efectele indirecte.

Daca inca nu ti-ai asigurat locuinta, o poti face prin orice companie membra a Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) sau cu care Pool-ul are protocol de colaborare, dar si prin brokerii de asigurare.

Nu uita ca dezastrele naturale se pot produce in orice moment si fara niciun avertisment, iar in tara noastra, frecventa acestor fenomene devine din ce in ce mai mare. Prin urmare, asigurarea obligatorie este o necesitate, nu numai o obligatie legala.

Sursa informatii: http://fiipregatit.ro

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Cutremur copii Reactii copii dezastre naturale Reactii cutremur copii Asigurare casa pad Asigurare obligatorie locuinta

Articole recomandate

Citeste si despre