Cursuri de prim ajutor. Scrisoarea tulburatoare care te va convinge sa le urmezi si tu

| | Modificat: 2019-08-14 11:55:54

Nu stii ca ai nevoie de cursuri de prim ajutor pana cand nu ai nevoie de ele. Te uiti la filme si crezi ca stii cum se face, in caz de urgenta, dar nu stii nimic daca nu inveti asa cum trebuie.

Si nu stii niciodata cata nevoie ai de ele, pana cand nu te trezesti in situatia de a fi nevoit/a sa salvezi viata propriului copil.

prim-ajutor

Va lasam aici scrisoarea tulburatoare a unei mame care a vazut cu ochii moartea propriului copil inainte de a realiza ca e mai bine sa fi facut un curs de prim ajutor si sa nu ai nevoie de el niciodata, decat sa nu il fi facut si...

"O s-o pierd...

Am auzit un zgomot din baie. Din baia in care fetita mea canta vesela si tocmai strigase la mine ca e aproape gata cu spalatul. O lasasem acolo, in cada goala, sa isi stearga jucariile cu care facuse baie, iar eu m-am dus sa il imbrac pe fratiorul ei in dormitorul de vizavi. Am mai facut asta de sute de ori.

Ceva nu era in regula cu acel zgomot. A fost un zgomot, dar prea incet pentru un zgomot. Galagia e mereu un semn bun cand vine vorba de copii. Linistea, nu!

Statea cocosata in cada goala, bratele si mainile erau intinse a panica, capul era itins in fata si gura ii era deschisa. Si scotea un sunet prea stins...

I-am apucat corpul ud, am intors-o pe burta si am inceput sa o lovesc in spate. O data, de doua ori, de trei... de noua... I-am bagat degetul in gura si nu am simtit nimic. Panica i se citea pe fata, eu eram confuza. Stiam ca se ineaca, dar nu stiam cu ce. Jucariile de baie nu erau suficient de mici ca sa ii incapa in gura. Ea nici macar nu baga jucariile in gura. Nu a facut-o niciodata, nici macar cand era bebelus.

Avea buzele albastre.

O s-o pierd...

Am luat-o la fuga. Am luat-o la fuga cu fetita mea dezbracata in brate, o tineam pe burta. Am luat-o la fuga desculta, am strigat la baietel sa stea acolo unde e. Si am fugit. Si am strigat. Am strigat mai tare decat am strigat vreodata in viata mea. Am alergat si am fugit afara, am traversat curtea, am intrat pe aleea vecinilor si am urcat in fuga scarile din fata usii. Tipam si fugeam pentru ca stiam ca aveam nevoie de ajutor. Tipam si fugeam pentru ca nu stiam unde era telefonul si aveam nevoie de cineva care sa sune la salvare. Tipam si fugeam pentru ca aveam nevoie de cineva care sa imi salveze fetita.

O s-o pierd...

Draga mea vecina, care era si educatoare la gradinita, m-a auzit tipand. A deschis usa chiar cand pumnul meu se pregatea sa loveasca in ea.

Cred ca se ineaca. Nu poate respira. Va rog, ajutati-ma!

Chiar cand ma pregateam sa ma prabusesc cu copilul in brate, doamna T. a prins fetita in brate. Avea picioarele albe. Buzele ii erau albastre. Sunetul pe care il scotea era tot mai slab.

A mai fost nevoie de o singura lovitura in spate pentru ca jucaria sa zboare afara. Jucaria care nici macar nu era o jucarie de baie. Jucaria care nici nu stiam ca era in cada. Jucaria cu care fetita mea de 3 ani si jumatate se jucase de zeci de ori si pe care nu o bagase nici macar o data in gura. Jucaria care cumva a ajuns in gura ei si i s-a blocat in gat. Jucaria care aproape a omorat-o.

A luat disperata o gura de aer si a inceput sa tuseasca. Picioarele si buzele au inceput sa isi recapete acea culoare de piersica. S-a uitat la mine si a inceput sa planga. I-am luat in brate trupul mic si tremurand ca si cum era tot ce aveam pe lume si am strans-o cu putere.

Nu am pierdut-o...

Dar as fi putut sa o pierd. Totul s-ar fi putut termina diferit. Ar fi putut trece mai mult timp inainte sa realizez ce se intampla. Frica mi-ar fi putut paraliza corpul si mintea - o reactie psihologica foarte probabila in asemenea situatii. Vecina mea putea sa nu fi fost acasa. Si alti vecini ar fi putut sa nu fie acasa. As fi putut sa o pierd...

Nu scriu asta pentru ca imi place sa imi amintesc acele momente inspaimantatoare. Ele vor fi oricum in mintea mea, zi si noapte, pentru mult timp de acum incolo, bantuindu-mi gandurile si visele.

Scriu asta pentru ca vreau sa o simti si tu, care citesti aceste randuri. Vreau sa simti panica pe care am simtit-o eu si vreau sa faci ceva ca sa nu ajungi acolo.

Nu toti parintii au norocul sa aiba un vecin care sa stie manevre de resuscitare si prim ajutor. Nu toti parintii au norocul ca Salvarea sa ajunga repede cand o chemi. Nu orice parinte are cursuri de prim ajutor care sa il ajute sa salveze viata copilului. Eu nu am avut.

Sper ca ai citit asta cu sufletul la gura si cu lacrimi in ochi. Sper ca ai rasuflat a usurare cand ai aflat ca fetita mea traieste si sper ca nu o sa-ti poti scoate cuvintele mele din minte. Sper ca pui mana pe telefon sau pe computer si cauti informatii despre un curs de prim ajutor si sa te inscrii. Si sa il urmezi. Si sper sa nu ai niciodata nevoie sa folosesti ce inveti acolo. Dar sper sa stii ce ai de facut, daca va fi nevoie".

Taguri Cursuri de prim ajutor Prim ajutor copii Prim ajutor sufocare bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre