Bucuresti, februarie 2026
Ajunsa la a VII-a editie, Conferinta „Femei care inspira” invita si anul acesta sute de femei sa redescopere bucuria de a fi impreuna, de a se admira si sustine unele pe altele, afland povesti de viata autentice si lectii profunde. Pe 9 martie, Asociatia Parintilor Isteti, in parteneriat cu Itsy Bitsy FM, asteapta femeile la o sarbatoare eleganta a feminitatii si autenticitatii, in Sala Mare a Operei Nationale Bucuresti, de la 18:00 la 22:00. An de an, femeile care inspira isi dau intalnire la unul dintre cele mai iubite evenimente dedicate exclusiv femeilor, pentru a sarbatori Femeia - cu tot ceea ce inseamna ea.
10 femei autentice vor urca pe scena pentru a-si spune povestea inspirationala. Dincolo de rolurile lor profesionale de top, invitatele aleg sa vorbeasca acum despre provocarile lor ca femei, despre solutiile pe care poate uneori le-au descoperit cu greu. Moderatoarea serii, cunoscuta actrita Adriana Irimescu, va intra in dialog pe scena cu invitatele speciale: Melania Medeleanu, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Camelia Potec, Ana Maria Bajan, Lucia Costea, Nicoleta Deliu - Pasol, Oana Gherasim, Ioana Tosa.
„FEMEI CARE INSPIRA este despre a fi vazuta, auzita si sustinuta. Despre a sti ca nu esti singura. Ca povestea ta nu e doar a ta. si ca, uneori, asta e tot ce ai nevoie ca sa mergi mai departe.”, declara Nadia Paramanov, Presedinta Asociatiei Parintilor Isteti.
La editia din 2026, moderatoarea serii va fi Adriana Irimescu, actrita, prezentatoare TV, realizatoare de emisiuni radio si podcasturi apreciate de publicul feminin, printre care si podcastul Femei care inspira. Ca mama, realizatoare sau artista, Adriana a fost mereu in cautarea informatiilor corecte si a celor mai inspirationale dialoguri cu personalitati din domenii variate.
Cunoscuta actrita Maia Morgenstern va vorbi despre „Femeia din spatele rolurilor – cum ramai autentica”, indiferent de provocarile vietii. Maia Morgenstern este una dintre cele mai apreciate, premiate si influente actrite ale scenei romanesti, o prezenta artistica emblematica, recunoscuta pentru forta expresiva, profunzimea interpretarilor si rigoarea profesionala, atat in teatru, cat si in film.

Melania Medeleanu si-a ales o tema pe cat de provocatoare, pe atat de prezenta in mintea multora dintre noi – „Ce inseamna sa fii un adult sanatos intr-o lume obosita”. Dupa o cariera de peste 15 ani in televiziune, ea a ales sa-si puna vocea si energia in slujba unor cauze care schimba vieti. Este experta in comunicare cu sens, storytelling empatic si mobilizare sociala. A construit punti intre oameni care au nevoie de ajutor si cei care il pot oferi – nu doar prin vorbe, ci si prin fapte.

Despre „Vulnerabilitatea feminina ca forma de putere” va vorbi actrita Oana Pellea, una dintre cele mai apreciate si respectate actrite romane de teatru si film, o personalitate artistica cu o implicare constanta in proiecte culturale si campanii sociale, prin care promoveaza valorile autentice, dialogul si responsabilitatea civica.

Campioana olimpica la inot Camelia Potec va vorbi pe o tema care pastreaza inspiratia din cariera ei sportiva – „Ce faci pe fiecare lungime te apropie de victorie!”. Camelia Potec este si medaliata cu aur la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, devenind apoi cea mai tanara presedinta a unei federatii sportive nationale. in calitate de presedinta a Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern, Camelia Potec a coordonat o perioada de crestere in domeniu, fiind profund implicata si in proiecte dedicate copiilor si juniorilor. Sub leadershipul sau, inotul a fost recunoscut la nivel national prin instituirea Zilei Nationale a inotului (19 iulie).

Ana Maria Bajan este Business Development Director in cadrul CRIS-TIM Family Holding si consultant de business, cu peste 30 de ani de experienta in marketing, brand building, dezvoltare strategica si inovatie. Ana Maria Bajan va propune doamnelor o tema provocatoare – „50 like 30! Nu astepta sa ajungi acolo, ca sa te simti bine!”.
Lucia Costea este co-fondatoare si CEO al Secom Healthcare, companie pe care o construieste de peste doua decenii, pornind de la o convingere clara: sanatatea se cultiva zilnic, prin alegeri mici, dar asumate. Lucia Costea va vorbi pe tema: „Valorile, busola care ma ghideaza”.
„Unde incepe binele?” ne va spune Nicoleta Deliu-Pasol, Director de Comunicare si CSR la Banca Comerciala Romana, cu peste 20 de ani de experienta in comunicare strategica si responsabilitate sociala. Parcursul sau profesional a fost ghidat de convingerea ca schimbarea reala porneste de la oameni si de la capacitatea lor de a actiona acolo unde se afla.
Oana Gherasim propune o tema de reflectie atat de potrivita vremurilor: „Resursele sunt limitate – ce inseamna sa fiu responsabila”. Oana Gherasim este Chief of Communications in cadrul PPC Romania, cu peste 20 de ani de experienta in comunicare strategica, relatii media si brand.
Ioana Tosa este Director Vanzari in cadrul Auchan Romania, avand peste 24 de ani de experienta in retailul modern si fiind membru al boardului companiei din 2014. Ea va vorbi din experienta proprie despre „Puterea oamenilor de a se ghida reciproc pentru a creste impreuna”.
Femei care inspira este un eveniment dedicat EXCLUSIV femeilor, organizat de Asociatia Parintilor Isteti, in parteneriat cu Itsy Bitsy.
Participarea la eveniment se face pe baza de bilet. Bilete disponibile pe iabilet.ro si in reteaua iaBilet, in limita locurilor disponibile.
Eveniment gazduit de Opera Nationala Bucuresti.
Mai multe detalii pot fi gasite aici.