Urmareste-ne:

Cum sa imparti sarcinile cu partenerul tau

Timpurile in care femeia era pe deplin responsabila cu treburile casnice au apus odata cu emanciparea reprezentantelor sexului frumos. Acum, cuplurile isi revendica in mod egal drepturile si obligatiile in cadrul familiei, sau cel putin asa este recomandat. Iata ce spun specialistii despre felul in care poti sa imparti sarcinile cu partenerul tau intr-un mod echitabil si sanatos.

Stabileste obiective concrete

Cum reuseste un cuplu modern sa mentina un echilibru atat de necesar in caminul conjugal, de la pregatirea cinei, ingrijirea copiilor, menajul zilnic si programarea catorva clipe de intimitate in dormitor?

Inainte sa gasesti un raspuns acestei intrebari, asterne pe hartie toate lucrurile de care tu si partenerul tau aveti nevoie. In loc sa faci o obsesie din a distribui munca in doua jumatati egale, incearca sa gasesti o cale de compromis prin care amandoi sa va simtiti fericiti, productivi si apreciati.

Fa o lista cu sarcinile curente

Fa o lista cu toate sarcinile saptamanale si roaga-ti partenerul sa faca acelasi lucru. Compara ideile voastre, prioritizati lucrurile esential de indeplinit si distribuiti-le astfel incat sa fiti amandoi multumiti.

Acest exercitiu va ajuta sa va organizati mai bine necesitatile si sa adaptati sarcinile in functie de preferintele si nevoile fiecaruia.
impartire_sarcini_parteneri

Foto: blog.mlive.com

Fa o lista cu nevoile copilului

Este ideal sa incepi discutia despre ingrijirea micutului vostru inainte ca el sa ajunga pe lume. Negociati deschis sarcinile implicate, astfel incat sa porniti in viata cu dreptul. De exemplu, dupa ce tu iti vei petrece ore in sir alaptand bebelusul, taticul va prelua sarcina schimbarii scutecului imediat ce se intoarce de la serviciu.

Nu-ti exclude partenerul din peisaj

Multe mamici, in special dupa prima nastere, au tendinta sa-si indeparteze partenerul din procesul ingrijirii bebelusului, deoarece nu il considera capabil sa se ocupe corect de nou-nascut. Criticile si interventiile agresive in mijlocul unei sarcini indeplinite de barbat se vor concretiza foare curand intr-o retragere definitiva a acestuia din cresterea si educarea copilului.

Daca totusi constati ca greseste intr-o anumita privinta, roaga-l sa te asiste macar la o parte din necesitatile curente, incurajeaza-i intentiile de implicare si apreciaza-l pentru ca incearca.

Toti membrii familiei au de castigat in urma impartirii sarcinilor firesti intr-o familie, iar micutul vostru are nevoie de un model demn de urmat in privinta asumarii rolurilor in viata.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Impartire sarcini partener Impartire sarcini familie Negociere sarcini familie

Adelina Dobrin

Redactor Copilul.ro

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul