Care sunt obiectele de mobilier din camera copilului in care chiar merita sa investesti

/ / Modificat: 2018-04-03
Care sunt obiectele de mobilier din camera copilului in care chiar merita sa investesti

Cand vine vorba de amenajarea camerelor pentru copii, acestia isi doresc, la fel ca si adultii, dormitoare confortabile si functionale, in care sa fie o placere sa-si petreaca timpul sau sa se retraga la sfarsitul zilei. Dar pentru ca micutii nostri cresc atat de repede, este important sa ne gandim de la inceput care sunt obiectele de mobilier din camera copilului, in care chiar merita sa investim.

Amenajarea unei camere de copil are la baza cateva principii simple. Copilul are nevoie in camera sa de o zona de odihna (patul), de un spatiu de depozitare a hainelor (dulapul), de un loc de studiu (masa sau biroul) si foarte mult loc liber pentru joaca. La acestea se mai adauga o zona de depozitare si organizare suplimentara pentru jucarii, carti, rechizite. Aceasta zona poate fi compusa din cateva etajere dispuse deasupra biroului sau pe un perete gol.

1. Zona de dormit - patul si salteaua

De cele mai multe ori copilul se alege cu cel mai mic dormitor din casa, asa ca trebuie sa fii foarte chibzuita atunci cand decorezi aceasta camera si sa exploatezi la maximum spatiul avut la dispozitie. Un pat suspendat, care are amplasat sub el un birou, un loc de joaca sau chiar o canapea extensibila, este ideal pentru camerele mici. In felul acesta este exploatata si inaltimea camerei.

Iar daca sunt doi copii in camera paturile suprapuse sunt alegerea perfecta, mai ales ca cei mici le adora.

Pat-supra-inaltat-Flexa-Classic

La Fleximo gasesti o gama bogata de paturi pentru copii, in care poti spune ca ai facut o investitie pe termen lung, deoarece mobilierul FLEXA de la FLEXIMO "creste odata cu copiii tai".

Paturile Flexa sunt modulare, adica se pot transforma. Un pat simplu din colectia FLEXA ofera posibilitati nelimitate de decorare/organizare a camerei copiilor. Aceasta colectie include numeroase extensii si accesorii, care permit atat supra-etajarea sau supra-inaltarea patului, cat si adaugarea a numeroase alte elemente cum ar fi: un birou, o canapea extensibila, un nou pat, tobogane, sertare suplimentare, buzunare pentru depozitarea jucariilor si chiar un cort.

Patul suporta adaugarea de extensii pentru picioare, bare laterale de protectie, scara, pentru a ajunge, spre exemplu, de la un pat simplu la un pat etajat, ce are sub el un birou si o canapea. Sau la 2 paturi suprapuse, in cazul in care familia se mareste. Cand cel mic creste, se poate renunta la extensii si patul poate fi coborat din nou la sol. Aceste paturi pot suporta o greutate de pana la 120 kg, ceea ce inseamna ca si un adult poate dormi in ele.

Aplicand cu usurinta aceste extensii, patul poate trece prin numeroase stadii de transformare, sustinand aspiratiile schimbatoare ale copiilor odata cu trecerea anilor. Pot adaposti un loc de joaca comfortabil dedesubt, un tobogan sau un birou. Patul suporta cu usurinta toate aceste modificari, fiind o investitie durabila si stabila.

Pat-Flexa-cu-extensie-pentru-oaspeti

Mobilierul se poate achizitiona treptat, pe masura ce se modifica si nevoile copiilor.

2. Spatiul de depozitare a hainelor - dulapul

Dulap-Flexa-ClassicPentru tine, dulapul este locul unde sunt depozitate hainele. Pentru copii dulapurile sunt locurile unde se arunca hainele de-a valma si unde niciodata nu gasesc ceea ce cauta. De aceea un dulap bine organizat este un plus pentru mame, care vor face mai rar ordine aici.

Dulapurile din colectiile FLEXA sunt o piesa de mobilier versatila, care poate fi adaugata cu usurinta la o camera mobilata cu orice colectie de la FLEXA. Pastrand aceleasi standarde de calitate si lemnul masiv ca material de baza, gama FLEXA Classic este disponibila in 3 variante de culoare - natur, alb si maro( terra). Dulapurile din aceasta colectie nu au decoratiuni si culori tipice pentru copii. Subtile si moderne, aceste nuante contribuie la crearea unei atmosfere linistitoare si vesele in camerele copiilor, fiind potrivite atat pentru bebelusi sau juniori, cat si pentru adolescenti. De asemenea, dulapurile intregesc decorul in stil simplu, scandinav al camerei.

Modular si durabil, ca orice articol FLEXA, dulapul este realizat din lemn masiv sau mdf si poate ramane in camera celor mici pentru multi ani, fiind rezistent si adaptabil nevoilor care pot aparea atat pentru un bebelus, cat si pentru un adolescent.

In viitor, nu va fi dificil sa cumperi un birou, o canapea sau un fotoliu pentru a crea un aranjament mai matur.

3. Locul de studiu - biroul si scaunul de birou

In faza de tranzitie, intre gradinita si scoala, cand copilul se pregateste pentru noi provocari, este un moment bun pentru a schimba aranjamentul camerei. Intr-o camera plina de jucarii, langa spatiu pentru distractie si odihna, trebuie sa gasesti si un loc pentru studiu. Din camera copilului nu poate lipsi un birou pentru copii. Aici cel mic va sta sa deseneze, sa picteze, sa scrie primele litere, sa aranjeze puzzle-uri sau sa joace diverse jocuri.

Birouri-Flexa-cu-inaltime-reglabila

La Fleximo vei gasi birouri pupitru din gama FLEXA reglabile pe inaltime. Trebuie sa nu uitam ca atunci cand incepe scoala copilul are in jur de 120 cm iar peste 5 ani, cel putin, cu 30 cm in plus.

Deci spatiul de dormit al copilului tau poate fi acum completat cu un loc unde sa-si faca temele, sa-ti tina calculatorul etc.

4. Spatiile de depozitare suplimentare - etajerele

Oricate spatii de depozitare ai avea, pentru copii tot nu sunt suficiente. Si in continuare vei vedea aruncate, prin camera copilului, carti, caiete, jocuri, rechizite.

In speranta ca vei rezolva macar o parte din aceasta problema, iti recomandam solutiile de depozitare FLEXA. Pentru simplul fapt ca un copil mai mic nu poate ajunge la rafturile inalte, etajerele FLEXA au fost concepute pe 3 inaltimi diferite, iar modulele de depozitare in sine pot fi asezate la diferite inaltimi pe picioarele de sustinere. Colturile mobilierului sunt netezite si rotunjite iar inchiderea sertarelor este lina.

Design-ul modular, rezistent si functional va permite sa combinati piesele dupa bunul plac, in functie de spatiul avut la dispozitie dar si de varsta, inaltimea si nevoile de depozitare ale copiilor.

Biblioteca-modulara-flexa-Shelfie

In spatele filosofiei FLEXA, de mai bine de 45 de ani, se afla atat grija fata de copii, cat si grija fata de mediul inconjurator. Produsele sunt certificate conform standardelor europene de siguranta, rezistenta si durabilitate. Mobilierul FLEXA este finisat cu lacuri naturale pe baza de apa, fara formaldehide, solventi sau coloranti toxici.

Lemnul folosit pentru realizarea pieselor de mobilier este de cea mai buna calitate si este prelucrat din paduri monitorizate permanent dupa cele mai stricte standarde de sustenabilitate.

In general lemnul de pin prelucrat pentru mobilierul FLEXA provine din paduri aflate in nordul Europei. Datorita climei reci in aceasta zona copacii cresc mai incet, iar acest lucru are un impact direct asupra calitatii lemnului care capata in procesul de crestere o fibra mai puternica si o masa mai mare decat in cazul lemnului de pin recoltat din alte zone.

Reziduurile ramase de la prelucrarea lemnului sunt reciclate si transformate in peleti de lemn, devenind astfel un combustibil sustenabil si accesibil.

Produsele textile FLEXA sunt certificate conform standardelor OEKO-Tex, lucru care garanteaza lipsa chimicalelor si a altor substante daunatoare care pot aparea in general in structura materialelor textile, provocand afectiuni de sanatate si alergii.

Sistemul este foarte functional si poate fi personalizat si reconfigurat ori de cate ori aveti nevoie de o schimbare in camera celor mici. Folosind aceeasi baza, poti oricand sa adaugati sau sa eliminati module cu mare usurinta.

Sub umbrela Fleximo poti gasi infinite solutii de amenajarea spatiilor destinate celor mici, cu mobilier si decoratiuni provenind de la cei mai renumiti producatori europeni din domeniu. Toate piesele de mobilier pot fi vazute in showroom-ul din cadrul galeriilor Mobexpert Baneasa - Soseaua Bucuresti-Ploiesti 44 C si online pe www.fleximo.ro pentru a stabili impreuna solutia de amenajare optima pentru camera copilului tau.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Camera copii Amenajare camera copii

Articole recomandate

Citeste si despre