Cauta
Oferit de Sfatul Medicului

Prenacid, solutie oftalmica

Compozitie
Solutie oftalmica: Principiu activ: Desonid fosfat de sodiu 0,250 g. Excipienti: fosfat monobazic de potasiu, apa, fosfat dibazic de sodiu, 12 H2O, clorid de sodiu, polisorbat 80, clorura de benzalconiu, apa distilata.
Unguent oftalmic: 100 g de unguent oftalmic contin: principiu activ: Desonid fosfat de sodiu 0,250 g. Excipienti: Lichid petrolatum, lanolina anhidrica, petrolatum alb.

Actiune terapeutica
Antiinflamator steroidian. Actiunea antiinflamatorie a desonitului este nespecifica si simptomatica. Oricare ar fi natura procesului inflamator, corticosteroizii inhiba raspunsul antiinflamator al organismului. Desonid fosfat de sodiu imbina o foarte buna tolerabilitate atat topica cat si sistemica cu o puternica actiune antiinflamatorie.

Indicatii
Tratamentul inflamatiilor segmentului anterior al ochiului si al anexelor acestuia, conjunctivite alergice, blefarite scuamoase, episclerite, irite, iridociclite. Reactii inflamatorii postoperatorii si traumatice.

Doze si mod de administrare
Solutie: 1-2 picaturi de 3-4 ori pe zi. Unguent oftalmic: se aplica de 3-4 ori zilnic. Se recomanda administrarea concomitenta de picaturi, o singura aplicatie seara fiind suficienta.

Contraindicatii
Hipersensibilitate la oricare din componentele medicamentului. Corticosteroizii sunt contraindicati in hipertensiunea intraoculara, herpes simplex si in cele mai multe boli virale ale corneei in stadiul ulceratiei acute. Se pot asocia cu chimioterapia specifica a virusului herpetic, caz in care pot agrava boala prin opacifierea ireversibila a corneei. Conjunctivitele cu keratita ulceroasa, chiar in stadiul incipient (test pozitiv la Fluoresceina). Tuberculoza si micozele ochiului. Afectiuni oftalmice acute purulente, conjunctivite purulente, blefarite purulente si herpetice care pot fi mascate sau gravate de corticoizi. Orjelet. Utilizarea produsului nu este recomandata in keratita herpetica decat sub control medical strict. Steroizii topici nu sunt folositi in leziuni sau zgarieturi corneene deoarece intarzie vindecarea tesuturilor lezate si favorizeaza aparitia si extinderea infectiilor. Utilizare cu precautie in bolile care produc slabirea corneei.

Masuri de precautie
Utilizarea corticosteroizilor, mai ales in terapie de lunga durata, poate determina o crestere a presiunii intraoculare. in cazul folosirii lor mai mult de 2 saptamani este recomandata verificarea tonusului ocular. Corticoizii stimuleaza, de asemenea, aparitia cataractei si de aceea nu este recomandabila folosirea lor pe o perioada lunga de timp. Tratamentul patologiei combinate cu slabirea corneei necesita precautii. in conjunctivite bacteriene, virale sau fungice administrarea topica a corticoizilor poate masca extinderea infectiei. La copii si femei gravide produsul poate fi administrat numai in caz de reala necesitate si numai sub control medical strict.

Reactii adverse
Prenacid poate produce, ocazional, senzatie de arsura sau intepaturi. Pacientii sunt rugati sa informeze medicul sau farmacistul despre aparitia oricarui efect secundar aparut in afara celor descrise in prospectul de fata.

< Inapoi la dictionar

Cauta un termen medical care incepe cu litera:

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z