Tatii de fete isi pot schimba opinia despre stereotipurile de gen, conform unui studiu

/ / Modificat: 2019-02-18
Tatii de fete isi pot schimba opinia despre stereotipurile de gen, conform unui studiu

Tatii care se implica in cresterea fiicelor lor au sanse mai mici sa adere la opinia traditionala cu privire la stereotipurile de gen, sugereaza cercetarile. Acest lucru devine deosebit de vizibil odata ce fetele ajung la varsta scolara, spune studiul realizat de Scoala de Economie si Stiinte Politice (LSE) din Londra.

Raportul constata ca probabilitatea tatilor de a ramane la opiniile traditionale a scazut cu 8% atunci cand fiicele lor au ajuns la varsta de scoala primara si cu 11% cand au ajuns la varsta de gimnaziu.

Studiul concluzioneaza ca atitudinile se pot schimba in urma experientelor adultilor.

Cum a fost efectuata cercetarea?

Cercetatorii si-au bazat studiul pe informatiile obtinute din doua sondaje realizate pe adultii din Marea Britanie si intinse pe o durata de doua decenii, intre anii 1991 si 2012.

In studiul LSE au fost incluse toate persoanele care aveau cel putin un copil cu varsta sub 21 de ani. O alta conditie: copiii sa traiasca in gospodaria subiectilor.

Toate fetele din casa, cu varsta sub 21 de ani, au fost considerate fiice, indiferent daca erau copii naturali, adoptati sau daca erau fiicele partenerelor.

In total, au fost analizate punctele de vedere ale unui numar de 5.073 barbati si 6.332 de femei, cu o varsta medie de 37 de ani pentru barbati si 35 de ani pentru femei.

Parintii au fost rugati sa acorde un punctaj afirmatiei: "Treaba sotului este sa castige bani, treaba sotiei este sa aiba grija de casa si de familie", pe o scara de la 0 la 5, punctajul maxim fiind pentru "puternic de acord cu afirmatia" si cel minim pentru "nu sunt de acord cu afirmatia" .

Echipa de cercetare a analizat modul in care aceste opinii s-au schimbat de-a lungul timpului, asezandu-i pe cei care au fost de acord sau care au fost neutri la acest punct intr-o categorie si pe cei care nu au fost de acord in alta categorie.

Rezultatele au aratat ca barbatii cu fiice aveau mai multe sanse sa nu fie de acord cu opinile traditionale despre stereotipurile de gen, decat cei fara fete, cu conditia ca fiica sa aiba varsta scolara.

Cum ramane cu atitudinea mamelor?

Studiul arata ca efectul fiicelor asupra atitudinilor mamelor nu a adus nicio modificare statistica.

Se spune in studiu: "Prin implicarea in cresterea copiilor, tatii de fete pot dezvolta o mai buna intelegere a dezavantajelor femeilor si fetelor in societate, ducand la o schimbare semnificativa a atitudinii lor fata de normele de gen”.

"Dimpotriva, mamele au trecut deja prin situatii de dezavantaj direct si, prin urmare, cresterea unei fiice are un efect neglijabil asupra atitudinii lor fata de stereotipurile de gen. Si oricum atitudinile femeilor sunt deja mai putin traditionale decat cele ale barbatilor".

Ce concluzii se trag?

Rezultatele studiului arata ca este posibila schimbarea atitudinilor.

In raport se spune: "In concluzie, atitudinile privind stereotipurile de gen nu sunt stabile pe tot parcursul vietii si pot fi influentate in mod semnificativ de experientele adultilor".

Concluzia: "Atitudinile fata de stereotipurile de gen par a fi flexibile la experientele traite pe parcursul maturitatii, cum ar fi cresterea unei fiice. In acest fel se sugereaza ca expunerea indirecta la dezavantaj are potentialul de a schimba atitudinea oamenilor".

Co-autorul raportului Julia Philipp a adaugat: "Atitudinile traditionale fata de rolul fiecarui gen pot constitui o bariera in calea realizarii egalitatii de gen la locul de munca si in afara acestuia. Deci dovada noastra ca astfel de atitudini se pot schimba in timp este foarte incurajatoare."

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Tata Tata si fiica Tata de fata

Articole recomandate

Citeste si despre