UPC Romania lanseaza telecomanda TEKI, inovatie pentru copii

/ / Modificat: 2012-11-23
UPC Romania lanseaza telecomanda TEKI, inovatie pentru copii

Produsul, o premiera pe piata romaneasca, revolutioneaza experienta de vizionare a celor mici

UPC sarbatoreste luna copiilor prin lansarea unui gadget inspirat de copii, care le este dedicat – telecomanda Teki. Produsul, o premiera pe piata din Romania, le permite copiilor sa se bucure de continut distractiv si educativ, fiind in acelasi timp un sprijin pentru parintii care doresc sa isi protejeze copiii de vizionarea unor programe inadecvate varstei lor.

Cu telecomanda Teki, copiii pot urmari exclusiv canalele lor preferate de desene animate si de cultura generala. Totodata, ei pot accesa si portalul de jocuri oferit de UPC. Pe langa protectia oferita celor mici, produsul este un gadget util pentru parinti – acestia nu mai trebuie sa paroleze canalele sau sa ascunda telecomenzile, ci pot oferi celor mici propria telecomanda – Teki. Telecomanda se adreseaza copiilor cu varste intre 3 si 12 ani.

"Potrivit studiilor, copiii din Romania isi petrec, in medie, 20 de ore saptamanal in fata televizorului sau a calculatorului.* Cu acest nou produs, ne dorim sa ii ajutam pe parinti sa protejeze inocenta copiilor lor, fara a-i limita insa pe cei mici. Teki este un produs inspirat de copii, exclusiv pentru ei si suntem convinsi ca-l vor aprecia. Lansarea se inscrie intr-o serie de initiative precum Magic Desktop sau Ghidul de navigare in siguranta pe Internet, prin care UPC contribuie la conturarea unui viitor sigur pentru copii si a unui mediu in care acestia se pot dezvolta armonios", declara Severina Pascu, CEO UPC Romania.

Telecomanda Teki dispune de butoane dedicate pentru canalele pentru copii - Minimax, Cartoon Network, Boomerang,  Duck TV, Disney Channel, Nickelodeon, Jim Jam si DaVinci Learning – si un buton pentru portalul de jocuri. Teki are 2 moduri principale de utilizare: modul Copil si modul Adult. In modul Copil, utilizatorul are acces doar la canalele predefinite inscriptionate pe butoanele telecomenzii. In modul Adult, clientii pot accesa orice canal din grila TV, inclusiv functionalitatea  DVR. Astfel, pentru functiile de baza, parintii pot inlocui telecomanda obisnuita cu telecomanda Teki.

UPC va oferi telecomanda gratuit tuturor clientilor cu pachete de tipul 2 Play sau 3 Play, noi sau existenti**, care achizitioneaza una dintre optiunile DVR sau DVR HD, disponibile la 13 lei (TVA inclus), respectiv 26 lei (TVA inclus). Totodata, telecomanda va putea fi achizitionata si independent de cele doua optiuni de mai sus, la un pret de 50 de lei (TVA inclus), de catre toate categoriile de clienti UPC.

* potrivit unui studiu realizat de Educatia 2000+ si UNICEF.

**exceptie: clientii pachetelor Absolut si Optim.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre