Miercuri, 19 octombrie 2011, in noua si frumoasa sala de spectacole a Teatrului Excelsior, actorul, scriitorul si compozitorul Vasile Menzel si-a lansat ultima carte de poezii, "Ruj pe buze".
Copyright fotografii: www.no14plusminus.ro
"Este o carte foarte trista, scenica, cu clisee, manii, deliruri, toate lucrate ca o cantoneta", spune domnul George Anca, scriitor roman de cultura enciclopedica, invitat de onoare la eveniment. "Este o carte scrisa de un timid care intimideaza, de un Pierrot, un trist plin de umor", completeaza dumnealui mai tarziu portretul lui Vasile Menzel.
Intreaga seara a fost o bucurie. Doi tineri si talentati muzicieni: Augustin Creznaru si Constantin Urziceanu au cantat Motzart la flaut si la clarinet, iar Vasile Menzel a cantat la chitara, a dansat si a recitat.
Poeziile din volumul "Ruj pe buze" au ajuns aproape, foarte aproape de spectatori, recitate de maestrul Ion Lucian, de actorii Teatrului Excelsior: Paula Sorescu-Lucian, Annemary Ziegler, Sorin Stratilat, dar si de domnul George Anca, membru al Uniunii Scriitorilor Romani.
Daca vrem sa il cunoastem mai bine pe Vasile Mezel, putem pune cap la cap - asemeni actorului Sorin Stratilat - titlurile poeziilor din volumul "Ruj pe buze". Obtinem astfel un portret foarte aproape, poate prea aproape de fiinta adevarata a poetului: Basm, Lumina, Rugaciune, Auzi?, Picior peste picior, Omul grabit, Troica ingereasca, Drum de iarna, Descatusare, Un nou inceput, Oda, Taina tacerii, Lumea noastra, Erotism, Desenul din palma, Si totusi exista, Opreste cerul sa mai planga, Globul meu, Destin, Perdeaua, Intarziat de soarta, Ruj pe buze, La lumini de stele, Fara artificii, Pianul, Viziuni, Si totusi serpii......Magicianul. Si multe alte minuni ies la iveala.
Si pentru ca maestrul Ion Lucian considera ca Vasile Menzel este "Pianul", va invit sa il cunoasteti pe pian, pe cel care crede asemeni lui Gandhi ca "Lumea este ca o oglinda. Ii surazi si iti surade si ea":
Ciocanele pianului
bateau corzile sufletului.
Gemete in tonuri minore
glisau pe portativ dorind
sa ramana inscrise
pe-o coarda a lumii
in neuitare
Pedala durerii,
apasata pana la fund
de-un picior indarjit,
amplifica sunete
uitate, absconse,
care-ncercau sa strige,
o melodie infinita,
dramatismul lui Wagner.
Capacul s-a dat la o parte
si corzile se strambau
de suferinta sub degete
febrile ce abordau pizzicato.
Clape lovite, corzi ciupite,...
tortura ce naste-armonie.
Pianul, in costum negru,
incaltat cu rotile,
patineaza prin muzica
vremii. Anumiti "nebuni"
inca mai exerseaza.
Auziti cum vibreaza?
Auziti?
Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro
